După furtună

CIORNE
Furtuna m-a prins într-un fel de observator din spatele conacului bunicilor, pe care nepoţelele mele îl întrebuinţează drept castel. Căuşul văii fiind strîmt, norii apar brusc, fie că vîntul îi mînă dinspre Braşov sau dinspre Buzău. Totul s-a întunecat. Au venit primele rafale de grindină.

CIORNE
Dizolvat bine în chimia satului meu, îmi permit să absentez şi-n acest final de săptămînă din ibricul în care clocoteşte electoral Capitala.

Furtuna m-a prins într-un fel de observator din spatele conacului bunicilor, pe care nepoţelele mele îl întrebuinţează drept castel. Căuşul văii fiind strîmt, norii apar brusc, fie că vîntul îi mînă dinspre Braşov sau dinspre Buzău. Totul s-a întunecat. Au venit primele rafale de grindină. Curînd ierburile au încărunţit, după care au albit de-a binelea. Într-o jumătate de oră a curs atîta apă de parcă cerul însuşi ar fi fost o mare lichidă şi Dumnezeu a dat drumul vanelor. Nu locuiesc într-o zonă inundabilă. Doar un fir de apă, care seacă vara, se strecoară pe sub zidul de sus al proprietăţii şi-şi continuă drumul spre Cricov. Are vadul lui pietruit de o sută de ani. Niciodată n-a fost destulă apă să-l umple. Ud pînă la piele şi biciuit din toate părţile, în observatorul în care m-am încăpăţînat să rămîn sedus de forţa şi măreţia furtunii, am urmărit tot. Curînd, firul de apă a devenit fluviu. Viitura, neîncăpînd prin fanta pe care bunicii mei i-au rînduit-o, s-a lăţit ameninţătoare. Prin pereţii groşi de aproape un metru ai cramei, fuioare de apă, găsind mici găuri în zidărie, au pătruns înăuntru. Gospodăria mea cuprinde cîteva vietăţi la care ţin. Am alergat spre ele. Voliera porumbeilor voltaţi, albi ca neaua, nu era în calea viiturii, dar ploaia desena bălţi mari. O porumbiţă îşi apăra încă, înconjurată de apa care-i ajungea pînă la jumătatea aripilor, cele două gîgîlici. Frumoasa mea columbă avusese neinspiraţia să-şi aşeze cuibul nu în rafturile înalte, ci pe pămînt. Puii se înecaseră, dar ea se încăpăţîna să-i protejeze. Am recuperat un pui de curcă dintr-un şuvoi şi l-am băgat sub cămaşă. Ceilalţi, buluciţi lîngă mamele lor, păreau în afara pericolului. Curcanul, ca o statuie metalică, urcase gîtul îngreunat de mărgele spre cer şi veghea. Văcuţa, trasă sub un şopron, asculta încordată bubuiturile văzduhului. Pesonalul puţin al micii mele gospodării fusese învoit sîmbătă după-amiază. Trebuia să fac faţă singur stihiilor. Odra, lupoaica mea din rasa Ciobănesc German, tocmai fătase cu cîteva zile în urmă opt căţei. E vremea înmulţirilor. Tatăl, Odruţ, e un Brac German, fala mea de vînător. Metişii lor moştenesc excelente calităţi de pază şi vînătoare. Multor prieteni le-am dăruit în ani cîini. Apa pătrunsese prin pereţii primei cuşti, în care se aflau căţeii. Am încercat să-i găsesc, cu mîna pînă la umăr în apă. Am recuperat unul. Era viu. Căţeaua, în spatele meu. Cînd am aşezat pe uscat căţelul plăpînd, mama l-a luat în gură şi a fugit cu el în cuşca alăturată. Am căutat zadarnic în apa mîloasă. Nimic. Întorcîndu-mă spre Odra am descoperit uluit toţi cei opt căţei strînşi în căuşul corpului ei. Mama salvase şapte. Eu pe al optulea. Peste cîteva ore a răsărit soarele. Sub o năsadă, un iepure-şi scutură liniştit blana.

Luni am plecat spre oraş. La venire observasem abundenţa de bannere, cele mai multe înfăţişîndu-i pe Stolojan şi pe Roberta Anastase. Ambii laudă zîmbitori un candidat PD-L brunet şi cu mustaţă. Candidatul se recomandă în toate afişele ca un individ care luptă împotriva mafiei. Nu ştiu de ce, dar expresia lui mă avertizează că portofelul nu-mi e în siguranţă dacă se află în preajmă. Furtuna răsucise ca pe nişte ţigări bannerele, care acum atîrnau caraghios şi inutil.