x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Duşmani de elită

0
Autor: Tudor Octavian 05 Dec 2007 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un romancier din categoria celor "cu nume", altfel spus din lumea mică şi plină de sine a scriitorilor pentru care cine nu-i autor de romane nu-i nimic, m-a salutat cu multă ceremonie. Parc-ar fi vrut să-mi spună că a devenit şi el părtaş la secretul meu sacru. Dar care era secretul, ce-l făcea să mă salute, deşi nu schimbaserăm niciodată nici un cuvănt, iar pănă atunci se ţinuse mereu cu nasul sus nu-mi dădeam seama.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un romancier din categoria celor "cu nume", altfel spus din lumea mică şi plină de sine a scriitorilor pentru care cine nu-i autor de romane nu-i nimic, m-a salutat cu multă ceremonie. Parc-ar fi vrut să-mi spună că a devenit şi el părtaş la secretul meu sacru. Dar care era secretul, ce-l făcea să mă salute, deşi nu schimbaserăm niciodată nici un cuvănt, iar pănă atunci se ţinuse mereu cu nasul sus nu-mi dădeam seama.


Pe moment, vreau să zic, fiindcă de curănd m-am lămurit ce puteam să avem in comun noi, doi oameni care chiar că nu avusesem nimic in comun. Romancierul suferise o intervenţie majoră pe cord, fapt care-i procura un sentiment de solidaritate cu colegii cardiaci. Prin urmare, nu mă salutase ca de la romancier la scriitor de povestiri şi gazetar, ci in calitate de aparţinător al unei caste.


Cardiacii şi toţi cei care au trecut printr-o sală de operaţie manifestă, cănd ajung să ştie unii de alţii, un vizavi de conjuraţi. Nu mai conta, cănd m-a salutat, că el era un romancier "cu nume" şi că avusese funcţii mari in breaslă. Conta doar faptul că inghiţim aceleaşi hapuri şi că eram avizaţi in acelaşi chip asupra ideii de viitor. Eram doi oameni, care descoperiserăm că, pentru noi, nu mai exista nici un viitor, ci doar un prezent subţire, incert. Şi că toate vanităţile de dinainte de intălnirea cu diagnosticul cardiologului suportau corecţii mari.


Toţi suntem muritori, insă o intervenţie pe creier sau pe inimă ne obligă la unele probleme de conştiinţă, pe care inainte abia de le bănuiam. Tot ce era la alţii e dintr-odată şi la noi. Ciudat e că, pierzănd multe din trufiile celui convins că moartea e departe, căpătam una nouă. Trufia de a avea un duşman de rang inalt. Doi bărbaţi cu hemoroizi n-au nici un motiv să se salute, cu nedisimulată cordialitate, dar doi cardiaci simt că trebuie s-o facă, să-şi zămbească prietenos, ca şi cum chirurgul i-a curăţat şi de slinul adunat pe memorie şi pe suflet. Nu toate bolile ne imbogăţesc cu acest sentiment de aleşi ai soartei. Aleşi in felul in care vom muri. Toată lumea va zice: domnul acesta a murit de inimă! Sau: aşa-i cănd munceşti prea mult cu inteligenţa, faci buba la cap!


Unele suferinţi au datul bizar de a ne face solidari pe ultima sută de metri, cu persoane pe care altfel nu le apreciem ori care ne lasă indiferenţi. Pănă unde merge sentimentul de solidaritate in suferinţi, cănd vine cu spaimă şi cu filozofie, nu şi cu dureri nesfărşite? Merge pănă la capăt. După ce l-am felicitat pe un fost coleg de liceu căruia medicii i-au cotrobăit niţel prin inimă, iar colegul s-a arătat jignit că puteam glumi pe seama necazului său, i-am explicat că nu glumeam deloc. Cutare, cutare, cutare şi cutare dintre foştii noştri colegi au păţit-o tot cu inima, i-am zis. Oho-ho, a făcut el, cu un răs de om care tocmai primise o veste foarte mare. Nu e rău nici aşa!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de