Duşmanul necesar.

Dalai Lama spune ceva teribil de in­te­resant despre dusmani: 'In ce ma pri­veste, dusmanii mi-au fost extrem de utili. Pentru a dezvolta un altruism veritabil, trebuie sa va controlati furia si ura. Pentru a reusi trebuie sa practicati rabdarea si toleranta – fara acestea nu puteti controla furia. Pentru a dezvolta rabdarea si toleranta, aveti nevoie de un dusman. In lipsa unui dusman nu puteti dezvolta aceste calitati. Daca veti gandi in acest mod, va veti folosi cu adevarat de acel dus­man, indiferent de motivarile sale' (Despre fericire, viata si multe altele; Dalai Lama – Conversatii cu Rajiv Mehrotra; Ed. Curtea Veche).

Iata ca si dusmanii ne pot fi maes­tri, desi noi avem obiceiul sa cre­­dem ca maestrii sunt niste fiinte lu­mi­noase, fantastice, al caror exemplu de bunatate si de frumusete ne poate stimula si motiva in viata, in mod special intr-un proces de cu­noas­tere si/sau schimbare de sine. Viata de zi cu zi ne predispune la a pri­vi catre 'dus­man' dintr-o perspec­ti­va usor dramatica, aproape intotdeauna criti­ca, dar – mai ales – din mie­zul unor emo­tii negative, cu c­a­rac­ter autodis­truc­tiv. Ura fata de dus­man nu schimba nimic in bine in interiorul nostru si, poate afara de moti­va­tia puternica pe care ne-o justifi­cam singuri pentru a-l distruge, sfar­sim prin a deveni asemeni dusmanu­lui.

Ni­meni nu ne poate arata mai clar locul in care se ascunde du­s­ma­nul ade­va­rat, adica in noi insine, de­cat o poate face un dusman din exterior. Totusi, Dalai Lama spune ca 'dusmanul' poate fi necesar si este de dorit atu­n­ci cand ne cautam pe noi insine intr-o varianta imbunatatita. Calitatile in­cer­cate, calitatile atacate, ceea ce-i in noi mai bun, precum tole­ranta sau rab­darea, iar in varful lor al­truismul, sunt ca fierul, care se transforma prin foc... Dusmanul aprinde focul, il in­tretine si-l atata, iar noi avem doua op­tiuni majore in fata acestei pro­vo­cari: ne folosim dus­ma­nul pentru a ne fortifica propriile ca­litati sau picam in capcana emotiilor dis­tructive, care ne vor sublinia de­fec­tele.

Altruismul nu-i sigur daca nu-i incercat prin adversitate. Toleranta si rabdarea sau capacitatea de a ne controla furia nu-s sigure fara a trece prin vartejul incercarii pe care ne-o ofera un atacator. Sigur ca nu-i nevoie sa ne cautam un atacator sau un dusman daca – din intamplare sau prin cine stie ce minunata imprejurare – nu avem unul. De obicei, dusmanul apare de la sine; niciodata nu trebuie sa faci un efort pentru a-l gasi. El este un maestru continut deja in natura manifestarilor. Ceea ce spune Dalai Lama ar putea sa ne schimbe modul de a ne gandi la dusmani sau, hai sa le spunem, oameni care au o anumi­ta adversitate in relatia cu noi.

Ceea ce ne spune Dalai Lama ne poate ajuta sa transmutam negativitatea emotionala, izvorata dinlauntrul unor relatii de viata dificile, in emotie pozitiva, capabila sa ne transforme in fiinte altruiste. In fiinte care pot intelege ca, intr-adevar, lucrurile nu sunt neaparat ceea ce par, ca evenimentele vietii, inclusiv cele dificile, dezagreabile sau nedorite, cele ce ne aduc suferinta, au un sens generos, pozitiv si, mai ales, un sens profund de constientizare. Adevarul este ca noi putem fi toleranti si prietenosi, rabdatori si buni cu oamenii pe care-i iubim, asa incat acestia din urma nu ne pot pune la incercare caracterul. Dusmanul insa o face si o face mai bine decat orice mare maestru.

Simplul fapt de a ne gandi la un dusman ca la o fiinta extrem de folositoare, asa cum spune Dalai Lama, ca la un rau necesar, ca la 'testul cel mai pu­ternic pentru altruism, furie, rabdare, toleranta si intelepciune' initiaza, deja, in psihicul nostru, in suflet un proces minunat de vindecare a emotiilor distructive, ce ne pot acapara intr-o relatie dificila. Adversitatea, chiar daca nu presupune neaparat existenta unui dusman, poate fi privita ca o oportunitate pentru dezvoltarea calitatilor, a virtutilor si a posi­bi­li­ta­tilor emotionale, capabile sa ne da­ruias­ca perceptia ca purtam titlul mi­nu­nat de 'OM'. Re­la­tiile dificile ne ofe­ra tuturor alegerea de a ne inrai sau a deveni mai buni; totul este sa le pri­vim constient, re­s­ponsabil si convinsi de faptul ca de­pin­de de noi ce simtim si ca tot ce ale­gem sa simtim conteaza...