x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale E interzis sa interzici...

E interzis sa interzici...

de Mircea Cartarescu    |    09 Ian 2007   •   00:00
E interzis sa interzici...

Cultele religioase sunt de multe ori incompatibile intre ele. Oare musulmanii "ofenseaza" sau "defaimeaza" crestinismul cand spun ca Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu? Ii ofensam noi pe hindusi necrezand in zeitatile lor cu multe brate?

Pe cand intr-o tara normala Stanislaw Wielgus, noul arhiepiscop romano-catolic al Varsoviei, si-a dat demisia, acuzat fiind ca a colaborat in timpul regimului comunist cu politia politica, Preafericitul Teoctist, fara-ndoiala nevinovat ca un prunc din acest punct de vedere, si-a tras o lege noua a Cultelor, foarte pe placul inimii sale. Iar presedintele Basescu, care pana nu de mult declara ca Biserica Romana Ortodoxa s-a aliat cu PSD-ul si ca el, personal, n-are nevoie de preoti ca sa ajunga la Dumnezeu, a simtit deodata ca, pentru mantuirea sa pe ceea lume, sus-zisul Teoctist trebuie satisfacut pana la capat. In ce tara traim, si ce vremuri am ajuns! Nu degeaba zicea el Poincare (vezi, tanar, tanar, dar copt, serios baiat!): "Ce vreti, aici suntem la portile Orientului, unde totul se ia cu usurinta...". Ce mai conteaza ce-a fost si cum a fost Biserica Ortodoxa in vremea comunismului, ce mai conteaza ca Preafericitul insusi e special guest star in filmul lui Tismaneanu, cui ii pasa ca tot mai multi duhovnici spirituali se dovedesc a fi fost colaboratori ai Securitatii? Noi le daruim, iata, pentru meritele lor, o lege nou-nouta, care intareste hegemonia ortodoxiei in Romania si din care aflam, la punctul 13 (ca doar la care se putea?), ca de-acum incolo "sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase". Si-atunci, cu dreptul la libera exprimare cum ramane?

O limita a libertatii mele artistice a fost mereu repulsia fata de blasfemie. Nu mi-a placut felul in care unii avangardisti, de pilda, maculau intentionat, de dragul scandalului, simbolurile crestine (asa cum o fac si unii poeti tineri de azi). Mi se pare un act vecin cu pornografia. N-as scuipa pe o icoana nici macar intr-un vers genial. Nu m-am dat in vant dupa caricaturile cu Mahomed, nici dupa "Evanghelistii" Alinei Mungiu. Daca nu ai respect religios pentru uluitoarea lume din Biblie, cartea cea mai adanca, mai umana si mai adevarata scrisa vreodata, s-ar cadea macar sa ai respect cultural. Dar este o limita a mea care ma priveste personal. Eu n-as pune mustati Giocondei, dar ma simt usurat ca altul a avut acest curaj in locul meu. De la a nu-mi placea pana la a interzice e o cale foarte lunga.

Cat de departe merge toleranta religioasa a cultelor care exista azi in Romania? De la ce limita in sus incepe "ofensa publica adusa simbolurilor religioase"? Caricaturile cu popi din "Catavencu" sunt ofensatoare? E ofensatoare publicarea, in curand, la "Polirom", a "Versetelor satanice", cartea lui Salman Rushdie condamnata ca blasfemica de toata lumea musulmana? Protestele intelectualilor impotriva Catedralei mantuirii neamului si deconspirarea dosarelor preotilor ortodocsi vor fi considerate defaimare? Cultele religioase sunt de multe ori incompatibile intre ele. Oare musulmanii "ofenseaza" sau "defaimeaza" crestinismul cand spun ca Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu? Ii ofensam noi pe hindusi necrezand in zeitatile lor cu multe brate?

Mi-ar displacea profund daca toate icoanele ar fi brusc smulse de pe peretii credinciosilor si aruncate in foc sau profanate. Dar acest lucru s-a intamplat in istoria bisericii crestine. Si putin a lipsit, in Bizantul de dinainte de conciliul din Niceea, ca iconoclastii sa nu aiba castig de cauza. De altfel, multe culte crestine de azi nu recunosc icoanele si nici chiar crucea. Le vom declara defaimatoare si le vom pedepsi pentru asta?

"E interzis sa interzici", suna un slogan al studentilor parizieni din 1968. E inutil si periculos sa interzici, as adauga eu.

×
Subiecte în articol: editorial