E mai bine, dar nu e încă bine

Găsirea adevărului şi dreptăţii e o sarcină adesea imposibilă, căci lucrurile omeneşti sunt relative, iar politica e încă şi mai puţin exactă decât promite să fie.

Zilele acestea avem două exemple de o importanţă maximă pentru oameni şi economie: creşterea accizei la combustibili şi lista medicamentelor compensate. În primul caz, atacul lui Traian Băsescu împotriva accizei şi a Guvernului Ponta îmi pare mult mai demagogic sau populist decât mânat de grija pentru scumpiri şi economie. Să ne amintim de introducerea rovinietei de către acelaşi Traian Băsescu când era ministrul Transporturilor. Motivaţia era aceeaşi ca şi pentru creşterea accizei, adică bani pentru modernizarea şi construcţia de drumuri. Ce era valabil atunci este şi acum. S-a schimbat doar decidentul. În plus, îngrijorarea lui Traian Băsescu faţă de povara pentru economie era cu mult mai necesară când a impus Guvernului Boc creşterea TVA la 24%, o măsură ce a provocat o gravă accentuare a recesiunii economiei aflată în plină criză. Pe de altă parte, Guvernul Ponta, care adoptase pe vremea USL principiul creşterii accizei tocmai pentru a aduce bani absolut necesari la construcţia de autostrăzi şi drumuri, acum este mult prea neclar cu privire la destinaţia sumelor obţinute din această creştere de taxe.
Ping-pong-ul declaraţiilor pe tema medicamentelor compensate este din nou o ilustrare a incapacităţii de a formula politici clare şi eficiente, dar şi a fugii de răspundere. Interesele pur comerciale, de profit, în formularea listei de medicamente compensate au fost şi rămân pe primul plan al deciziei, iar nu interesul pacienţilor. Încercările de a raţionaliza lista şi a asigura un maximum de avantaje pentru sănătate sunt împiedicate sistematic de interesele de piaţă. Să nu uităm că în total este vorba despre aproape două miliarde de euro anual. De prea mult timp avem un acut dezechilibru între distribuitorii şi consumatorii de medicamente, în favoarea celor dintâi. Dezechilibrele guvernării sunt adânc înrădăcinate şi în alte domenii fundamentale pentru funcţionarea societăţii româneşti. Liberalii au fără dubiu dreptate atunci când arată cât de maltratată este legătura dintre investiţiile realizate de clasa mijlocie şi creşterea economică.
Reformele de adâncime sunt mereu amânate sau păcălite prin măsuri imediate de ocolire a dificultăţilor. Şi noi, ca liberali, nu am avut resursele politice, dar nici de voinţă de a sparge undeva cercul vicios amintit, căci fiecare măsură pripită şi parţială amână şi face şi mai dificilă reforma de adâncime.

E vorba de o autentică cură de slăbire a corpului birocratic-administrativ, nu doar în ce priveşte povara pe umerii bugetului, ci şi de realitatea că oamenii competenţi şi devotaţi servirii statului sunt prea adesea la mâna celor incompetenţi, purtători ai unui “paşaport” politic mai puternic decât orice dovadă de profesionalism.

E vorba şi de acea reformă a fiscalităţii care să readucă în economia reală apetitul investitorilor individuali cu talent şi curaj, singura cale pentru o întemeiere economică durabilă a forţelor naţionale. E mai bine acum decât în 2010 sau 2011, dar încă nu e bine.