E nebunie la noi? Să vezi la alții!

Dacă soliciți unui român să caracterizeze într-un cuvânt starea din politica țării, primul răspuns ar fi „nebunie”. E un termen prea dur? Dacă e să ne întoarcem în urmă cu 30 de ani, prima decizie a noii puteri - uciderea cu premeditare a soților Ceaușescu - nu avea cum să nu lase urme adânci pentru parcursul următoarelor decenii, în care nici un act politic, cât de dur sau schizofrenic ar fi, nu poate fi mai odios. Așa încât, scara de referință a nebuniei în politica românească este gradată foarte larg de situații excepționale. Ceea ce în alte țări pare imposibil de acceptat, la noi intră în gesturile permise sau fără consecințe directe pentru autori. Președintele Băsescu, fost turnător la Securitate, nu respectă Constituția, referendumul de demitere este aruncat la coș și apoi este trimis ca reprezentant al României în Parlamentul European. Următorul ales la Cotroceni adâncește terfelirea Constituției, dar câștigă lejer meciul pentru propria succesiune fără să fi lămurit cum a cumpărat ca umil bugetar șase case. Părintele Revoluției este trimis în judecată pentru victoria Revoluției iar noua Securitate distribuie locurile în Parlament pentru întărirea democrației și statului de drept! Mai vreți argumente că e nebunie în politica românească? Guvernele au durata obiectelor de unică folosință, prim-miniștrii sunt demiși cu voturile propriilor partide. Un guvern în prag de cădere bate recordul mondial la ordonanțe de urgență într-o ședință în care miniștrii monocolori au fost gata să se încaiere între ei.

În alte țări, viața politică este mai liniștită? La partenerul strategic e și mai și! Cel mai puternic om al planetei este terfelit la el acasă și se află în procedură de demitere. În timp ce-și rostește discursul despre starea națiunii în Capitoliu, o doamnă, lider al opoziției, rupe de la prezidiu foile documentului solemn al președintelui SUA. Aliații nu știu pe unde vor mai fi chemați să se alăture soldaților americani, care vad dușmănii noi fără înfrângerea celor vechi. Prin Europa e jale mare. Britanicii s-au retras din UE, francezii vandalizează Arcul de Triumf, nemții și italienii scot din dulap lozincile fasciste. Polonia caută să afle cine a doborât „avionul reconcilierii” în Rusia, cu toată conducerea țării la bord; Ungaria cântă aria antisemitismului și speră la anularea Trianonului strângând mâna fostului invadator care a umplut de sânge revolta din 1956. Moldovenii de peste Prut simt mai aproape Moscova decât Bucureștiul, în timp ce la Stambul, Erdogan visează un nou Imperiu Otoman. Norocul șefilor României în această situație este că nimeni nu va mai avea soarta lui Brâncoveanu, pentru că nu mai sunt Brâncoveni! După acest tur de orizont, dacă vom scăpa de coronavirus, și cu mintea puțină ce ne-a rămas întreagă, putem spune că lumea este un ospiciu în care nu suntem singurii pacienți!