x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (XI)

E timpul ca Securitatea sa fie repudiata (XI)

de Ion Mihai Pacepa    |    03 Dec 2005   •   00:00

Studiile unor celebri sovietologi occidentali, ca Walter Laqueur, Christopher Andrews, sau rusi, ca Evghenia Albats, arata ca toate politiile politice din fostul bloc sovietic au ramas caini de paza ai comunismului pana au fost abolite. Fara ajutorul lor, tiranii nu ar fi putut mentine la putere 45 de ani un sistem de guvernamant care neaga fortele motrice ce propulseaza omenirea: proprietatea privata, concurenta, cointeresarea.

Serviciile secrete ale Romaniei postcomuniste au insinuat insa ca Securitatea ar fi facut exceptie de la aceasta regula. Dupa 1990, diversi securisti deveniti "istorici" au lansat ideea ca, dupa "indepartarea NKVD-istilor" si a "evreilor" din Securitate, aceasta ar fi servit interesul national si ca deci noile servicii secrete trebuie sa-i continue traditia. "Cartea Alba a Securitatii", publicata de SRI cu bani de la buget, sustine aceeasi aberatie - pe 1.947 de pagini.

Senatorul Ticu Dumitrescu, presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, a condamnat insa dramatic mistificarea: "Vorbesc rareori despre anii mei de temnita si patimiri si aproape deloc despre cosmarurile care mi-au sfartecat somnul dupa eliberare". Aceste cosmaruri nu sunt create de "cei 14-15 ani de temnita, lagare de exterminare, domiciliu obligatoriu sau viata de haituit", ci de faptul ca "acesti calai" care m-au haituit "nu erau sovietici, ci erau fratii mei romani imbracati in uniforme de securisti, de militieni si, nu in ultimul rand, de magistrati".

Serviciile secrete ale Romaniei nu pot ramane asezate pe fundatie de minciuna. Am urcat aproape toate treptele ierarhice ale Securitatii si stiu ca noi, ofiterii ei romani, am slujit tirania, nu Romania. In 1951, cand am fost incadrat in Securitate, aceasta nu implinise inca trei ani si era condusa de NKVD-isti, dar activitatea ei de zi cu zi era desfasurata de noi, romanii care-i incadram functiile operative.

Ideea de a transforma populatia intr-un fel de homo sovieticus roman a venit de la NKVD-isti, dar volumul de 522 de pagini intitulat "Publicatii interzise" a fost intocmit de noi, romanii din Securitate. Noi am selectionat cele peste 8.000 de carti care au fost apoi interzise in scoli si universitati. Noi i-am declarat non grata pe Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Constantin Radulescu-Motru, Henri H. Stahl. Noi, ofiterii de securitate romani, am dat substanta acestei epurari de tip sovietic care l-a catalogat pe Titu Maiorescu "cosmopolit fara patrie".

Distrugerea partidelor politice prooccidentale, lichidarea fortelor armate si de securitate ale Regatului Romaniei, eliminarea fizica a "chiaburimii" si terorizarea emigratiei au fost initiate tot de NKVD-isti, dar actiunile propriu-zise au fost executate de ofiterii de securitate romani. Ei au realizat inscenarile judiciare si ei au condus infamele inchisori si lagare de exterminare ale Securitatii. Generalul Plesita, nu NKVD-istii, a organizat oribilul atac cu explozivi impotriva Europei Libere din 1981, soldat cu noua raniti si cinci diplomati romani declarati non grata. Tot Plesita, nu NKVD-istii, a condus operatia — prevenita — pentru asasinarea unor disidenti romani in Paris (1982), care l-a determinat pe presedintele Mitterand sa califice spionajul Romaniei "banda de asasini".

Acesti securisti, dintre care multi au fost preluati de SRI, SIE, UM0215 si de Parlament, au facut tot ce le-a stat in puteri ca sa ascunda adevarul despre atrocitatile Securitatii. Calaii nu-si recunosc voluntar crimele. Din aceasta cauza, o buna parte a conducatorilor fostelor partide "istorice", a proprietarilor economiei capitaliste, a ofiterilor fortelor armate, de siguranta si politie, a diplomatilor, preotilor si asa-zisilor chiaburi care au fost executati, trimisi in inchisori, internati la "Canalul Mortii" sau in alte lagare de exterminare nu sunt reabilitati real nici azi.

Asumarea raspunderii pentru trecut constituie una dintre cele mai dificile decizii ale trecerii de la dictatura la democratie, deoarece este determinata nu numai de factori obiectivi, ci si emotionali. Germania a devenit lider al Europei occidentale acum 45 de ani, dar numai anul asta a putut sa condamne crimele nazistilor. Acum cateva luni am participat la inaugurarea memorialului prin care isi asuma, in sfarsit, aceasta raspundere. Este o asumare intarziata, dar neasteptat de onesta, de la care avem de invatat.

Memorialul a fost ridicat in inima Berlinului, intre buncarul lui Goebbels si Hitler. La suprafata sa sunt aliniate 2.711 pietre funerare cu dimensiuni de cosciug. Ingropat sub pamant, ca si victimele nazismului, este un imens Centru de Documentare care infiereaza, cu sinceritate si brutalitate fara precedent, atrocitatile hitlerismului. Nici un daca, nici un insa. Sala care documenteaza crimele din Romania, de exemplu, prezinta circa 250.000 de victime, oameni ucisi pentru ca au fost evrei, rromi sau de alte etnii, dar nu arunca raspunderea pe umerii romanilor care i-au deportat si exterminat. "Noi, germanii, suntem vinovati!" "Au fost ucisi din cauza ereziei noastre!" "Noi, germanii, am comis una dintre cele mai demne de dispret crime ale istoriei!"

La 27 iunie 1997, ambasadorul american Richard Davies, care a contribuit enorm la normalizarea Poloniei, a sugerat Guvernului roman, prin Vocea Americii, sa condamne crimele comunistilor, care au construit "una dintre cele mai groaznice dictaturi ale istoriei recente...". Atunci tara era condusa inca de comunisti si apelul lui Davies s-a pierdut in neant. Germaniei i-au trebuit 60 de ani ca sa-si asume raspunderea pentru atrocitatile comise de SS, deoarece aceasta s-a nascut in glia tarii. Securitatea a fost insa exportata in Romania, care nu trebuie sa astepte noi generatii pentru a-i condamna crimele.
×
Subiecte în articol: editorial