x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Echilibrul

0
Autor: Tudor Octavian 01 Mar 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



O româncă din Montreal şi-a frânt oasele trăgând la ambiţie de un pantof. În cei zece ani, de când se stabilise în Canada, fiica popii din Strehaia adunase pe rafturile improvizate ale unui fost şifonier pentru haine sute de perechi. Urcată pe un taburet, românca a smucit mai tare de un pantof de pe ultimul raft şi, pentru că tocul acestuia se înţepenise între scânduri, s-a trezit la podea, cu rupturi şi cu grămada de încălţări deasupra.

De ce cumpără doamnele sute de perechi de pantofi, e un mister. La spital, soţul fracturatei le-a explicat doctorilor cum şi-a pierdut nevastă-sa echilibrul şi cum s-a prăbuşit peste ea toată adunătura şifonierului, dar doctorii nu s-au mirat deloc. De ce să se fi mirat, când şi femeile lor adunau în disperare pantofi? Bărbaţii din America de Nord, dar şi alte zeci de mii din Europa ştiu că problema echilibrului nu e la şifoniere, ci la persoane.

Dacă insistăm pe ciudatul obicei al unor cochete de a nu se opri toată viaţa din cumpăratul pantofilor, ar fi să-i uităm pe bărbaţii care nu mai ştiu câte costume, câte cravate şi câte cămăşi au. Şi, cu toate acestea, încă mai cumpără. E adevărat că numai un troglodit poartă aceleaşi haine zi de zi şi ani la rând. Dar tot o formă de troglodeală e şi cumpăratul în sine, de dragul cumpăratului. Iar a intrat în una din crizele alea ale ei, spunea bărbatul colecţionarei de pantofi din Montreal când soţia colinda străzile cu magazine de pantofi.

Crizele de prea bine seamănă cu acelea de prea rău. În vestul Europei, târgurile de tipul “goleşte podul” sunt atât de frecvente în toate aşezările, mari şi mici, încât nu poţi să nu vezi în abundenţa de pe tarabe o criză de bine a economiei de consum. Când aveam 6 ani, un văr mai mărişor mi-a adus de Crăciun câteva jucării din placaj traforate de el şi vopsite stângaci tot de mâinile lui de copil. Mi s-au părut perfecte şi, mai târziu, memoria a asociat perfecţiunea în tot ce-mi era dat să văd cu jucăriile acelea modeste, dar ivindu-se într-un moment în care mi se structurau criteriile de frumos şi mi se defineau emoţiile. În târgurile duminicale europene e o avalanşă de jucării de plastic supertehnicizate. Copiii şi-au pierdut sensibilitatea la jucării. Sunt prea multe, şi nu copiii le-au dorit acasă, ci părinţii. Sunt mai degrabă jucării făcute să-i convingă pe părinţi să le cumpere. Echilibrul mondial s-a rupt din cauza acumulării de bunuri degeaba. Lumea nu mai fixează afectiv relaţia cu lucrurile. Bucuria posesiei e prea scurtă şi nu lasă urme. Omul e creat să se ataşeze de lucruri, să se fixeze sentimental. Tot ce-i foarte mult e şi foarte repede. Tot ce-i foarte repede e ca şi cum n-a fost.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de