Economia care este - adica exista in realitate - trebuie sa se reformeze inaintea finantelor pe care le hraneste.
Organismele monetar-fiscale romanesti se pregatesc sa reinnoade firul rupt in 2003. Ministerul Finantelor impune bancilor scadente mai lungi - doi, trei si cinci ani, pentru imprumuturile statului de pe piata interna. La anul se vor relua emisiunile de obligatiuni internationale.
Este greu de recunoscut ca in 2003 Romania a trecut printr-un puseu de criza. Dar nici nu se poate nega ca Finantele au fost constranse sa amane alungirea scadentelor titlurilor de credit, iar BNR a tras de dobanzi in sus si de curs in jos, canalizand spre balanta externa tensiunile inflationiste generate de consumul intern. Ca solutie de iesire din situatia delicata se conturau la acel moment trei variante: renuntarea la tinta de inflatie sau o reforma structurala dura sau izolarea arieratelor si reluarea "formulei" din 2002. Cum un gripaj in procesul dezinflationist ar fi indus reticenta din partea creditorilor externi, iar restructurarea ar fi echivalat cu falimente si somaj, Romania a ales, ca de obicei, calea de mijloc.
Reperele merg in cea mai mare parte a lor in directia mentionata, iar 2005 este un an greu mai ales pentru ca inflatia trebuie sa ajunga la o singura cifra si ca medie pe medie, dupa cum se comunica in lumea civilizata. Fireste ca nu e nimic gresit ca o data cu inflatia sa scada marjele de profit ale bancilor. E chiar indicat. Dar la fel de normal ar fi ca atunci cand bancile si/sau populatia acorda credite mai ieftine, sa creasca, in paralel, volumele de tranzactionare ale companiilor. Daca nu se intampla asa inseamna ca exact asta este diferenta dintre reforma structurala si izolarea arieratelor.
Ca sa fim mai clari, "calea de mijloc" are neajunsul ca, dupa gura de aer initiala, se reia acumularea de datorii. Altfel n-au cum sa-si imparta salarii intreprinderile falite. Autoritatile spera insa ca intre timp sa vina investitorii (straini) sa schimbe ciclul productiv perdant, asa cum se tot incearca la Tractorul. Numai ca, pana cand se decid respectivii, banii lipsa, arieratele care inseamna taxe neachitate la buget, dar si la partenerii de afaceri, trebuie compensati cu credite. Asta genereaza costuri mari cu imprumuturile, costuri care induc inflatie.
Si, daca noi am vazut de ce s-a ales izolarea arieratelor in locul reformei structurale, tot asa va vedea si UE. Criteriul politic ne va declara economie de piata functionala, dar, potrivit celui economic, ni se va spune ca nu putem face fata presiunilor concurentiale de pe piata unica. Pentru asta guvernele de la noi ar fi trebuit sa accepte ca nu interventia statului regleaza mecanismele, ci piata. Din acest motiv, in 2005, fiscalitatea asupra muncii doar va mima relaxarea, fiindca nu economia reala e stimulata de buget, ci Fiscul suge cat are nevoie din economia care este.