x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ecuaţia aroganţei

0
Autor: Adrian Păunescu 02 Mai 2010 - 00:00
Începem să ne obişnuim cu o altă logică, superioară, de viaţă: cu cât sunt mai aroganţi, cu atât guvernanţii propovăduiesc modestia. Atitudinea lor, în progresie geometrică faţă de serviciul lor pentru ţară, nu mai cunoaşte limite şi nici ruşine. Ce se poate spune despre nişte oameni cărora le-a trecut prin cap să pună contoare ale statului la fântânile din curţile oamenilor? Un impozit pe cantitatea şi pe calitatea urinei la ieşirea ei din organism n-ar fi normal să pretindă? Plus teoria sacrificiilor, care stă în gura lor ca mărăcinele sub pleoape: unii primari de-ai noştri trebuie să fie pedepsiţi pentru că s-au îmbogăţit!

Aşa zic ei în timp ce îşi ridică încă două-trei palate personale. Din când în când, dintre ei pleacă în străinătate câte un negociator, şi mai arogant decât cei care acţionează numai pe plan intern. A devenit urgent pentru acest negociator să facă rost de un taur pentru ceea ce ei între ei numesc: "vacă de muls". Să nu cumva ca sintagma să se refere la o ţară care exista pe aici prin Carpaţi, se numea România, credea în libertate, în muncă şi în dreptate. Şi ar fi îndreptăţită să adopte un imn numit "Dănilă Prepeleac", despre cum mersese acesta la târg să îşi vândă boii şi s-a întors acasă cu o pungă de hârtie, goală. Poate din aceeaşi logică a cinismului abject!


DECÂT CONCEDIU MEDICAL, MAI BINE MOARTEA
Generoşii vechili ai României au prins-o şi pe asta: abuzul concediilor medicale. Că în realitate s-a făcut exces de concedii medicale, justificate sau nu, e adevărat. Dar instituirea unei stări de alarmă, percheziţie şi control la domiciliu, pentru descoperirea bolnavilor prefăcuţi, creează o impresie irepresibilă de ghetou neaerisit şi represiv. Expusă teoretic, propunerea pare numai caraghioasă şi jenantă. Realizată practic, în toate consecinţele ei vizibile, razia pentru separarea sănătoşilor de bolnavi devine halucinantă. Guvernul actual pare hotărât să aducă oamenii la serviciu cu toată vehemenţa, probabil ca să-i dea afară în ziua următoare. Sigur că sunt oameni care nu fac mare lucru la locurile lor de muncă, dar măcar nu se află în poziţia guvernului, care nu că nu face mare lucru la locul său de muncă, dar acţionează împotriva României.

Forfota autorităţilor prin sate şi oraşe, în căutarea de bolnavi închipuiţi şi de medici vinovaţi, care le-au dat certificate medicale, va căpăta aspect de cataclism social. Vor avea acele autorităţi dreptul legal de a intra în casele oamenilor? Vor putea bolnavii să se mai mute dintr-o cameră în alta, în apartamentele cu mai multe odăi, din moment ce inchizitorii îi caută în camera dinainte stabilită? Să zicem că, striviţi de atâtea reglementări neomeneşti, oamenii vor înţelege obligaţia, cât timp au concediu medical, să nu iasă din case, supunându-se de frică aberaţiei respective. Dar şederea în casă asigură, prin ea însăşi, onestitatea motivaţiei acelui certificat medical? Nu cumva ar trebui introdusă schingiuirea celui în cauză, ca să recunoască falsul?

Bolnavul semnificativ al ţării noastre, în această vreme, nu mai ştie ce să facă, spre a fi considerat doctorul acestei situaţii. În circumstanţe internaţionale potrivite, îmi plăcea un banc, pe care l-am spus şi la Consiliul Europei, la Strasbourg: dihorul a intrat în vizuina iepurelui şi i-a spus: "Dragă iepuraş, aici miroase foarte urât." "Da, a spus iepurasul, aici într-adevăr miroase foarte urât." "Şi nu putem scăpa de acest miros?" "ba da, putem." "Şi cum putem scăpa de acest miros?" "Eu aş spune, dar să nu vă supăraţi." "Spune!" "Domnule dihor, ştiţi care e problema? Dumneavoastră mirosiţi." "Se poate, dar cum scăpăm de acest miros infect?" "Ştiţi cum? Dacă plecaţi dumneavoastră, nu mai miroase urât aici." "Da, iepuraş, probabil că aşa e, dar eu nu plec de aici până nu se termină cu acest miros."

Noroc totuşi că ministrul sănătăţii a precizat: "inspecţia la cei care au concedii medicale se opreşte la uşa apartamentului." E bine. E reconfortant. Dar să nu spună familia că bolnavul e în camera care nu se vede din uşă. Poate că introducerea unei televiziuni de casă, în fiecare loc vizat, cu deschidere până-n adâncurile fiecărui cearceaf, ar mai rezolva câte ceva din zbuciumul guvernanţilor. Ar trebui stabilit dacă pacientul are voie la baie. Şi cât timp poate el să stea acolo. Dacă nu cumva guvernul va ajunge treptat la convingerea că unui concediu medical îi e preferabilă moartea. Cu vizite ale autorităţilor şi în morminte, desigur, măcar din jumătate în jumătate de an, ca să se confirme până la urmă, seriozitatea actului de deces.
Aşa că, decât un concediu medical în România, mai bine moartea.
 

CĂZUT NIVELUL DE VIAŢĂ

Când şi-a dat seama că nu-l mai poate stăpâni şi că i-a căzut din mână, guvernul Boc a avut un prim impuls natural. De la înălţimea sa s-a aplecat să-l caute. Declarase mereu că-l ţine sus, că se laudă cu el, că de aia a şi venit la putere, ca să-l ridice. Într-un anumit fel, nişte concetăţeni chiar de aia au împins lucrurile în această direcţie: să le mai treacă din sărăcie. Au trecut câteva săptămâni bune, câteva luni, guvernul Boc tot căuta pe dealuri şi pe văi ceva ce refuza să se mai arate. Bine sfătuit din umbra prezidenţială, omul mic cu capul mare încălţat în dovlecei a început să ia din ceea ce promisese să dea. Cu această ocazie, el a şi lansat paradoxul conform căruia, dacă poporul român doreşte să trăiască mai bine el trebuie să trăiască mai prost.

Militari şi civili, bătrâni şi tineri, femei şi bărbaţi, galinacee şi crustacee. Sula Spătaru şi Rulea Rularu, Bizdiboc şi Ţoclaloc s-au îndârjit într-o operaţiune istorică de căutare a preţiosului indicativ, pe care guvernul catastrofei naţionale îl preluase cât de cât vioi de la guvernul anterior şi-l scăpase printre degete, la o cotitură banală a istoriei, numită de exegeţii paranoici "criză". Şi tocmai atunci când căutarea era în toi, a trecut pe acolo un amiral călare pe o vâslă:
-Ian ce cauţi matale, voinicule, printre ierburi şi printre chiuvete, în şanţuri şi în circomvoluţiuni, voinicuţ Bocuţ drăguţ?
-Ce să caut, domnule amiral de pe vâslă? Caut nivelul de trai pe care l-am promis ăstora şi ei mă întreabă unde e, iar eu nu mă pot preface că nu l-am avut în mână.
-Dară, dragă domn Bocuţ, ascultă sfatul meu: nu te mai ocupa de nivelul de viaţă, că tocmai a căzut. Îţi mai fac eu rost de nişte sprijinitori independenţi în parlament şi putem trece la o reformă radicală: introducem nivelul de moarte ca unic şi sfânt criteriu de promovare. "Să muriţi bine!"
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de