x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Educaţia care îngroapă reputaţia

0
Autor: Miruna Munteanu 30 Mar 2010 - 00:00
Daniel Funeriu a devenit rapid unul dintre cei mai impopulari miniştri ai Cabinetului Boc.  Previzibil, dar foarte trist. Previzibil fiindcă, după cinica festă electorală jucată profesorilor, era limpede că titularul portofoliului de la Educaţie va deconta minciunile iresponsabile din campanie. Trist pentru că pionul de sacrificiu compromite, involuntar, chiar ideea unei posibile primeniri a clasei politice. Până de curând, Daniel Funeriu părea prototipul ideal al tânărului politician la care visează societatea civilă. Avea vârsta potrivită, CV-ul perfect, un trecut fără pată. Biografia sa era o minunată poveste de succes : fostul olim­pic la chimie fugit în Franţa la numai 17 ani reuşise, prin forţe proprii, să-şi construiască o carieră ştiinţifică prodigioasă, apreciată pe trei continente. În România nu datora nimănui nimic. Şi, totuşi, se simţea dator să facă ceva pentru ţara în care se născuse.

Nu, nu era doar demagogie de politician. Când l-am cu­nos­cut, Daniel Funeriu nu intrase încă în contact cu poli­tica dâmboviţeană. Era doar un tânăr savant din diaspora, cu un proiect ambiţios. Un proiect vizând relansarea cercetării româneşti, prin întoarcerea acasă a "creierelor" plecate la export. Funeriu era convins că "brain drain"-ul este un proces reversibil şi că România ar trebui să profite de experien­ţa acumulată de cei mai deştepţi dintre emigranţii ei. Din Japonia, reuşise să intre în legătură cu conaţionali împrăş­ti­aţi prin marile laboratoare ale lumii, care-i împăr­tă­şeau visul. Surprinzător, toţi s-ar fi întors în ţară dacă statul le-ar fi garantat nu acelaşi nivel de trai, ci acelaşi nivel de performanţă ştiinţifică.  

Din păcate, Daniel Funeriu nu era deloc pregătit pentru interacţiunea cu oamenii de stat din România. Când şi-a prezentat prima dată proiectul, la începutul toamnei lui 2004, a fost entuziasmat de promisiunile lui Ion Iliescu. Nu-i venea să creadă că i s-a vândut pielea ursului din pă­du­re, preşedintele fiind în ultimele luni de mandat. Funeriu şi-a continuat însă demersul şi după alegeri. Insistenţa sa a atras atenţia la Cotroceni. I s-a propus să facă parte, pentru început, din Comisia Miclea. Apoi i s-a sugerat că ar fi bine să intre în politică. Pentru a-şi promova mai eficient proiectul...

"Dacă nu încerci să schimbi ceva, nu are sens să critici", mi-a explicat atunci Daniel Funeriu decizia sa de a se înregimenta într-un partid. I-am admirat tenacitatea şi i-am de­plâns naivitatea. Din nefericire, partidul l-a schimbat pe el, nu invers. Fostul apostol al exigenţei academice a învăţat să se gudure pe lângă doctoranda Udrea şi să calculeze, la OTV, viteza pumnului prezidenţial. Sigur, un scop nobil ar putea scuza aceste mici compromisuri. Numai că scopul iniţial pare de mult uitat.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de