Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trecerea de la economia de comandă la economia de piaţă în Europa Orientală s-a produs în lipsa capitalului privat autohton.
Supracapitalizate, în condiţiile unei industrializări dictate de considerente politico-ideologice, iar nu de logica relaţiei dintre cerere şi ofertă, "sistemele economice naţionale" comuniste trebuiau descompuse în unităţi "primare", reintegrabile apoi în structuri apte a concura pe piaţa globală. Privatizarea era vehiculul optim al unei asemenea restructurări. Ea trebuia să aducă atât banii lichizi necesari retehnologizării şi modernizării, cât şi spiritul antreprenorial indispensabil unei economii caracterizate de dinamism, imaginaţie, iniţiativă şi simţ al riscului. În acest demers investiţiile străine au fost esenţiale. Occidentul avea şi capital privat şi expertiză antreprenorială.
"Goana" Vestului capitalist către pieţele generoase ale Estului "sălbatec" post-comunist a transformat statele central şi est europene în economii-filiale cu societăţi-mamă aiurea. Spre a obţine acces la respectivele pieţe şi a crea acele filiale, adesea s-a dat mită. Eldoradoul oriental merita o filodormă! Exportul de capital s-a asociat cu exportul de corupţie!
Subsidiarizarea economiilor răsăritene a fost acceptabilă în perspectiva unei pieţe europene unice; acolo unde nu ar mai fi trebuit să conteze originea naţională a capitalului câtă vreme toţi capitaliştii sunt cetăţeni europeni. Criza financiar-economică globală a întors însă piaţa cu faţa către stat, iar capitalul privat către politica publică, cerând ajutor. Atunci s-a descoperit că statul a rămas naţional, iar politica sa "europeană" este politica egoismului naţional. Culmea este că egoismul încearcă să se legitimeze şi onorabilizeze deformând conceptul de egalitate şi contrapunându-l solidarităţii.
Statele UE din zona Euro, relativ egale ca nivel de dezvoltare, au decis să îşi coordoneze politicile anticriză, astfel încât măsurile luate de unul să nu le defavorizeze pe celelalte. Astfel, băncile au fost "naţionalizate" şi recapitalizate. Aceasta cu condiţia ca beneficiile măsurii să nu treacă frontiera către filialele din est. Spre a fi tratate "egal", celelalte state au fost lăsate să se descurce singure. Ele îşi pot coordona sărăcia şi o pot pune în comun în pachete "stimulative" pentru stabilizarea filialelor create de societăţile occidentale. Dacă nu merge, filialele vor falimenta lăsând pieţele orientale la discreţia societăţilor-mamă şi securizându-le locurile de muncă. Cei care exportaseră corupţie exportă şomaj.
Deşi, datorită tradiţiei, precum şi timidităţii specifice pieţelor emergente, au practicat politici mai prudente, noii membri ai UE au suferit un impact relativ mai dur al crizei economice globale.
Ei au plătit nu doar erorile sau nenorocul lor, ci şi eşecul neo-liberalismului şi neo-conservatorismului occidental de care sunt legate prin relaţia de subsidiaritate. Falimentul estului va determina, însă, prin recul, un nou şoc pe piaţa vestică. Cererea solvabilă paneuropeană şi produsul intern brut european vor scădea. Iată de ce, teza tratamentului egal nu are valoare fără componenta solidarităţii. Altfel, salvarea bogaţilor Europei se va combina cu căderea săracilor ei, trăgându-i pe toţi în prăpastie.
În lipsa unei asemenea solidarităţi, pentru care pledează stânga socialistă europeană, România va trebui să folosească împrumuturile externe spre însănătoşirea propriei pieţe financiare şi restabilirea controlului asupra ei - prin capitalizarea băncilor şi convertirea creditelor neperformante în acţiuni de stat. Apoi instituţiile de credit vor putea fi implicate în relansarea economiei reale co-finanţând cu UE proiecte strategice creatoare de locuri de muncă şi deci, de cerere solvabilă.
Nu avem de ce susţine artificial cursul leului scumpind exporturile şi încurajând importurile. Trebuie, însă, să conciliem egalitatea cu solidaritatea cerând FMI, prin UE, acele împrumuturi care să ne permită "răscumpărarea" de filiale strategice, după modelul folosit de statele occidentale în relaţia cu societăţile-mamă. Astfel, accesul la fondurile europene ne va fi facilitat şi o dată cu el realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale europene prin efort propriu. Altfel, prăbuşirea Estului va fi şi prăbuşirea UE.
