x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Eliberarea de sub jugul pătrunjelului autohton

0
Autor: Adrian Păunescu 06 Apr 2009 - 00:00
 Eliberarea de sub jugul pătrunjelului autohton Cristian Marcu/


A fost greu pentru noi, nici nu ne mai dădeam seama cât de greu ne e, să ne vindecăm de această psihoză a naţionalismului rapace. Ajun­se­sem să credem cu sinceritate că suntem ţară. Vorbeam despre noi, ca şi când existam.



Nu ne ajungea norocul că eram vii. Zor nevoie că trebuie să şi facem ceva, să avem locuri de muncă, să construim una-alta, să ne exprimăm în limba naţională, să avem armată, industrii, universităţi, chiar şcoli şi grădiniţe, literatură şi cinematografie, teatru şi muzică, străzi şi, auziţi şi dumneavoastră, şi grădini cu verdeţuri. Eliberarea României de sub jugul imperialist al utilitarismului s-a produs lent. Ea a început cu marile fabrici, combinate şi uzine, poreclite, în mod semnificativ, mastodonţi, cărora le stătea mult mai bine în proprietatea unor străini, decât în a noastră. Ce poate produce pentru o ţară Siderurgia de la Galaţi sau Aluminiul de la Slatina sau Combinatul de porci de la Beregsău? Numai probleme. Privatizarea oţelului şi aluminiului, dar şi distrugerea porcăriei timişene. Înseamnă un mare pas înainte către ţara ideală.

A fost greu şi cu obsesia nenorocită a cetăţenilor din alte oraşe, cum ar fi Braşov, Iaşi, Craiova, Cluj Napoca şi altele, numeroase, de a-şi păstra industriile, ca şi când mai conta faptul că oamenii chiar din munca lor la acele întreprinderi trăiau. Ritmul de cădere a industriilor, inclusiv acele alimentare, nu a fost totuşi cel pe care îl aştepta omenirea de la noi. Au fost prejudecăţi, obtuzităţi, încetineli şi poticneli, chiar paşi înapoi. La un mo­ment dat, România mai avea bănci, ale ei. Precizăm, ale ei. Exemplul Ungariei, care rămăsese numai cu băncile din şcoli, n-a impresionat imediat pe reacţionarii valahi. Au fost întârzieri şi în opera de livrare a subsolului către întreprinzători din alte ţări. Mult mai uşor a mers cu telefoanele. Felul cum au fost ele privatizate a creat un adevărat model şi pentru alte sectoare. E vorba despre privatizarea unei bogăţii a unui stat către alt stat, nu către nişte privaţi. În acest fel, conceptul însuşi de privatizare a fost lărgit, bucurându-se de o adevărată dezmărginire.

Ei bine, după toată această epopee, prin care poporul român a rămas sărac şi cinstit, a venit clipa marii lupte împotriva pătrunjelului. A pătrunjelului care nu e singur, ci îl înconjoară mărarul, păstârnacul, loboda, ştevia, spanacul, morcovul, ceapa, urzicile, usturoiul, busuiocul, tarhonul, muştarul, ca să nu insistăm asupra merelor, perelor, prunelor, gutuilor, nucilor, zarzărelor, caiselor, piersicilor, adevărate piedici în calea definitivei şi totalei eliberări a României de sub ocupaţia naţionalismului. Unde să pătrundă Europa, din moment ce grădinile sunt înţesate cu asemenea subansamble ale şovinismului, iar livezile continuă să geamă sub povara fructelor autohtone, chiar dacă printr-o înţeleaptă neglijare de către stat a nesfârşitelor întinderi de piersicării şi în genere prin inteligenta politică de refuz al creării de adăposturi destinate păstrării fructelor pe perioada iernii, dispariţia acestor preocupări jenante din viaţa românilor e pe termen lung asigurată?

Numai că, vai, pe termen scurt şi mediu, în pieţele acestei ţări, încă mai ajung legume, leguminoase, verdeţuri, fructe autohtone. Nenorocirea e că înşişi locuitorii României se lasă induşi în eroare de faptul că aceste nenorocite produse ale grădinilor şi livezilor băştinaşe au gust, în vreme ce multe dintre celelalte, venite din import, sunt fade. Ei şi? De ce să ne lăsăm asupriţi de porunca primitivă a papilelor olfactive şi gustative? Eliberarea României trebuie să se petreacă şi din perspectiva papilelor.

Există o adevărată filosofie reacţionară privitoare la gustul pătlăgelelor roşii din grădinile României. Fireşte că ele sunt incomparabile, dar la ce nivel al existenţei umane? Ce fel de om creşte în această ţară, dacă el nu e în stare să-şi imagineze ceea ce natura nu-i oferă, de exemplu să presupună că roşiile de import din Turcia, de exemplu, sunt mai gustoase decât cele din România, deşi nu sunt? Diverşi fanatici susţin că usturoiul românesc are un gust mai bun decât cel de import. Se simte în aer pericolul ca loboda să fie privită ca o dogmă zonală şi, astfel, să se blocheze deschiderea europeană a României către loboda de import.

Naţionalismul e o boală grea. Aşa se face că pătrunjelul din Italia, ţară cu veche tradiţie în Uniunea Europeană, pătrunjel din care trebuie să fi gustat şi Michelangelo şi Rafael şi Leonardo da Vinci, zace în supermarketuri, deşi e mai scump, iar gospodinele dintre Dunăre, Carpaţi şi Pontul Euxin preferă mica şi zgribulita producţie ţărănească de pătrunjel. Se înţelege greu strădania mai marilor lumii de a elibera ţările mici de preocupările productive. Primejdia ca recesiunea să sporească prin refuzul pieţelor din aceaste ţări mici, de a primi fructele, legumele, leguminoasele, verdeţurile din superproducţia ţărilor mari, continuă să preocupe şi să îngrijoreze. Eliberarea României de sub ocupaţia pătrunjelului autohton trebuie grăbită, ca parte componentă a politicii de dezarmare, aliniere şi cap plecat, pe care sabia nu-l taie.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   româniei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de