x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Eliberarea României de sub români

0
Autor: Adrian Păunescu 23 Aug 2010 - 00:00
Eliberarea României de sub români


Am fost între naivii care credeau că erorile domnului Băsescu dezvăluie un temperament focos şi incoerent. Îl cunoscusem anterior prezidenţializării sale şi îmi plăcuse. Nu era singurul apucat din politica românească. Avea ceea ce se numeşte îndeobşte "vână". Că-şi schimba opiniile dintr-o dată nu mă mai deranja. M-a speriat un pic noaptea în care a trecut, cu partid cu tot, de la stânga la dreapta. Şi surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât marinarul mlaştinii nu era un om de dreapta.

Dar a ştiut să se prefacă în dreptaş ireductibil. Totuşi, numai în ultima perioadă discordanţele sale se armonizează într-o concordanţă otrăvită. Traian Băsescu are boală pe poporul român, dar e mânat în luptă de un program sinistru, prin care se încearcă eliberarea României de sub români. Încăpăţânarea cu care loveşte în toate categoriile sociale nu poate fi o simplă obsesie maladivă a unui rătăcit prin meandrele minţii. Matelotul ştie ce face. El nu e pornit numai pe medici sau pe profesori sau pe judecători sau pe ziarişti. El îşi urăşte egal poporul. El dă cuvântul femeilor bătrâne, aflate până la genunchi în apă, la inundaţii, şi le-o retează scurt că nu le mai ascultă, că mint. Îl înfruntă pe un profesor, scoţându-şi în relief jertfa în funcţia de preşedinte, şi-l înfierează că nu-şi merită salariul.

Da, dar toate acestea devin, cu timpul, reacţii de suprafaţă. În profunzime, după cum se vede, pe domnul Băsescu îl supraîncarcă România. N-o mai suportă. De aceea, eforturile sale şi ale haidamacilor care îl slujesc merg tocmai în această direcţie: desfiinţarea României. Făcând o socoteală simplă, privitoare la ce oameni ar mai rămâne în această ţară, dacă toţi cei goniţi de Traian Băsescu ar părăsi de îndată ţara, constatăm cu groază că populaţia României s-ar compune din conducerea PDL, câţiva bodyguarzi credincioşi, câteva fete de pe centură şi, prin excepţie, doamna Elena Udrea.

Armata? Să dispară. Veteranii de război oricum nu mai au nici un drept. De la 1 iulie, harnicul ministru bont Cseke Attila le-a tăiat dreptul la medicamente compensate şi gratuite. Nu înţeleg oare veteranii de război aluzia că trebuie să moară? Ce mai aşteaptă?! Sănătatea publică? În comă. Dar cinicul căpitan val-vârtej consideră că e prea mare risipă în domeniul sanitar. A nimerit-o şi în această privinţă. De-aia nu sunt seringi în spitale, de-aia nu se dau medicamente bolnavilor internaţi în spitale, de-aia e paragina paraginilor în spitale, pentru că se ghiftuiesc bolnavii şi pacienţii. Şi, din când în când, spitalele mai iau şi foc, în jurul unor vieţi de oameni, copii sau bătrâni. Poate că nu e prea omeneşte ce se întâmplă, dar reforma băsesciană trebuie urmată ca o religie: omorâţi poporul, ca să se împuternicească partidul!

Dar şcoala românească? Dar drumurile? Dar ştiinţa românească? Dar - iertaţi-ne de vorbă proastă - cultura ţării? Faliment pe toate planurile. Colonizare a fundului prăpastiei! Ciupercărie de zerouri! Cum pune Băsescu mâna pe un obiect, pe o fiinţă, pe un domeniu, cum are loc brusc un proces de uscare, de deshidratare, de leşin şi apoi de moarte a obiectului, a fiinţei, a domeniului respectiv. Păcat că n-are dumnealui timp să umble prin subsolurile Bucureştilor, să grăbească distrugerea şobolanilor. Deocamdată, concepţia sa de viaţă tropăie triumfal prin sedii. Pân' l-or prinde.

Vrăjiţi de personalitatea domnului Băsescu, câţiva băieţi deştepţi ai perioadei s-au şi băgat slugi la această concepţie. Unul dintre dânşii, cu un fel de cenuşă răspândită pe tot capul, ocupă ministerul muncii. Se numeşte Şeitan. Nu e nici un paradox. Ministerul muncii. Ar trebui să-l intereseze cuprinderea într-un larg proces al muncii al cât mai multor români. Pentru că nu numai ei ar câştiga muncind, ci şi statul, prin toate impozitele cu care i-ar blagoslovi. Dar ministrul muncii din România ia linia Băsescu şi o face şi mai rigidă. El îi îndeamnă pe români, mai ales pe medici, pe profesori, pe ceilalţi, să meargă repede în străinătate, să ia banii străinătăţii şi, când s-or simţi mai stăpâni pe ei, să se întoarcă în ţară. Că ţara e bătrână, modestă şi surdă. Şi îi aşteaptă. Dar întreaga legiune de lângă Traian Băsescu clefăie cinic. E unul care, cu aerul celei mai riscate sincerităţi, susţine că, în aceşti ani siniştri, statul a dat mai mulţi bani pentru sănătate ca oricând. În acest fel, el îşi plăteşte continuitatea de comisar la Cotroceni. Comisar sau consilier. Concepţia băsesciană l-a stigmatizat. Şi ce băiat deştept părea!

O mare tulburare a produs, în 1984 cred, poemul meu "Activiştii de popor", o polemică totală cu tipul de activist dominant în acea vreme şi, vai, renăscut cu trufie astăzi.


Activiştii de popor
A servi cinstit poporul
Nu-i un fapt înjositor,
Suntem oameni între oameni,
Activiştii de popor.

Sunt inşi ce cred că oamenii-i încurcă
În mare şi cerească treaba lor
Şi că mai lesne-ar duce-o fără oameni,
Mai bine guvernând fără popor.

Ce sunt aceşti plebei, ce sunt sărmanii,
Ei care doar audienţe vor?
Aşa gândesc uitucii fără jenă,
Că mult mai bine-ar fi fără popor.

Noi suntem ocupaţi până la creştet,
Noi suntem reţinuţi, precum v-am spus,
Nu ne distrageţi ochii-n jos, tovarăşi,
Noi ştim să ne uităm numai în sus.

Noi n-avem legături particulare,
Noi nu mai salutăm particulari,
Noi suntem cei ce nu mai au probleme,
Aşa zic cei ce cred că-s veşnic mari.

Pe cei dispuşi să-şi uite misiunea,
Poporul nostru bun şi iertător
Îi va-nvăţa că nu ai ce conduce
Când n-ai în antecameră popor.

Poporul e puterea absolută,
Cei ce nu cred în oameni cad şi pier,
Poporul nostru nu-i copilul vitreg,
Nici subalternul vreunui minister.

Şi-astfel cum spune omul ţării noastre,
Lovind sever nemernicia lor,
Partidul e puternic în măsura
În care va servi acest popor.
Nu e ruşine să-i slujeşti pe oameni,
Ruşine e să-i uiţi şi să-i trădezi,
Să le pretinzi impozit pe durere
Cu lăcomia noului burghez.

Ţăranii, muncitorii, cărturarii,
Femei, bărbaţi şi tineri şi bătrâni,
Oricine-ai fi şi orice te-ai pretinde,
Ei sunt adevăraţii tăi stăpâni.

Când omul necăjit îţi bate-n uşă
Nu-l umili şi nu îl alunga,
Ridică-te-n picioare, că ţi-e tată
şi spune-i "Să trăieşti, Măria Ta".

Ce rost ar fi avut atâtea jertfe
Şi-atâtea sacrificii pe pământ
De nu ne-ar fi mânat mereu credinţa
Că omul e prin munca lui un sfânt?

Poporul este ultima instanţă!
De el ai obligaţia s-asculţi!
Dispreţuind uitarea şi-ngâmfarea,
Fii veşnic în serviciul celor mulţi.

Nu te uita la omul ce te roagă
Cum ai privi în ochii nimănui,
Gândeşte-te şi tu măcar o clipă
Că poţi să fii oricând în locul lui.

Nu e nimic mai sus decât poporul,
Nici Parlamentul nu-i superior,
Aşa precum Consiliul de Miniştri
Nu are-n el vreo secţie "Popor".

Martirii, pruncii, oamenii, Guvernul,
De la ales pân-la alegător,
Fac parte din popor care rămâne
Părintele, judecătorul lor.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de