x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Elicopterul Puterii

0
Autor: Ion Cristoiu 27 Sep 2005 - 00:00

Fara sa vrea, dar mai ales fara sa poata exprima in propozitii simple, Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu au descoperit conditia lor fatala de pasageri ai aceluiasi elicopter. Elicopterul e Actuala Putere. Si asa cum aparatul propriu-zis a zburat pe deasupra tarii lovite de ape, la fel Actuala Putere zboara pe deasupra Romaniei lovite de Regimul Basescu.

In recentele deplasari la fata locului, Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu s-au urcat in acelasi elicopter. Se putea ca fiecare sa ia cate unul? Putea, dar nu era bine:
- electoratul portocaliu s-ar fi suparat pe amandoi, pentru ca se cearta in timp ce tara moare sub ape;
- electoratul PSD si cel neutru s-ar fi burzuluit, pentru ca notabilitatile isi permit sa risipeasca elicoptere tocmai cand sinistratii au cea mai mare nevoie de ele;
- cadrele SPP au fost trimise sa scoata gainile din poiata si sa suie caprele in barci. Mergand impreuna, cei doi au facut fata cu brio noii situatii. S-au multumit cu o echipa comuna amandurora.

Prin filmele americane poti intalni deseori o secventa in care pasagerii unui elicopter incep sa traga unul intr-altul cu scopul vadit de a-si face reciproc felul.

De cele mai multe ori, incaierarea se incheie cu prabusirea elicopterului. Si, evident, cu moartea combatantilor.

Nu-i suspectez pe cei Camarazi de disponibilitatea la invataturi toarse din ceea ce vad si traiesc. Slava Domnului, sunt politicieni si nu filosofi!

Fara sa vrea, dar mai ales fara sa poata exprima in propozitii simple (cele compuse reclama un efort de concentrare spirituala, dezastruos pentru un politician), Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu au descoperit conditia lor fatala de pasageri ai aceluiasi elicopter.

Elicopterul e Actuala Putere. Si asa cum aparatul propriu-zis a zburat pe deasupra tarii lovite de ape, la fel Actuala Putere zboara pe deasupra Romaniei lovite de Regimul Basescu.

Daca Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu ar fi scos pistoalele si ar fi tras unul intr-altul, elicopterul s-ar fi prabusit. Cu amandoi.

Asemanator, daca ei vor escalada dusmania reciproca pana la a incerca sa se lichideze reciproc, Actuala Putere s-ar duce de-a berbeleacul. Provocand si decesul politic al celor doi.

E o invatatura simpla, pentru a carei descoperire nu era musai ca presedintele si premierul sa calatoreasca in acelasi aparat peste apele iesite din matca.

Ar fi fost suficient ca ei sa ia aminte la efectele perverse ale razboaielor de pana acum.

Pentru a-si mari gloria, dar mai ales ratingul de starleta, Traian Basescu a criticat in dese randuri Guvernul Tariceanu. Au intrat in calculele din Deal nu numai nevoia nefericita de a fi populist intr-o tara ce n-a scapat inca de blestemul Republicii Populare, dar si obiectivul unei sporiri a zestrei PD in defavoarea celei a PNL. S-a socotit ca, dand in guvern, Traian Basescu da in PNL-ul lui Calin Popescu Tariceanu, varandu-l in pamant, ca Fat-Frumos pe Capcaunul din basme, in timp ce PD-ul lui Boc va ramane in picioare, ba mai mult, se va face si mai breaz.

Facand astfel de calcule, Traian Basescu s-a inselat. Confruntarea tot mai fatisa dintre el si premier are drept spectator nu numai electoratul PSD sau electoratul neutru, ci si - daca nu mai ales - electoratul Aliantei. Acest electorat nu disociaza intre presedinte si premier. Pentru el amandoi sunt lideri ai Aliantei. Astfel spus, responsabili deopotriva de prestatia Actualei Puteri. Astfel ca mustrarile prezidentiale, mult asemanatoare cu mustrarile iliesciste la adresa guvernului Nastase, erodeaza nu numai Cabinetul Tariceanu, dar si intreaga Putere, si prin ea Presedintia si Partidul Democrat.

Trecerea de la ghionturi la impuscaturi ar lovi atat de grav Actuala Putere, incat ea s-ar prabusi la anticipatele provocate de viata si nu de presedinte.

Si daca ar veni la Putere PSD, zilele lui Traian Basescu la Cotroceni ar fi numarate.
Intuind asta, cei doi au pus pistoalele in toc.
Pana cand Dumnezeu le va lua mintile.
Citeşte mai multe despre:   basescu,   traian,   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de