Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adâncă și foarte adevărată cugetare a slobozit Sabina Fati zilele trecute: „Rolul elitelor colaboraționiste nu s-a încheiat însă odată cu oportunitățile date de sistem’’. Cugetare care se întemeiază și care,deopotrivă, este încă reconfirmată de lansarea pe piață, de către Mădălin Hodor, a unei liste a unor pretinși colaboratori ai Brigăzii anti-emigrație. Listă pe care se află numele unor prestigioși universitari, între care academicienii Ioan Aurel Pop și Gheorghe Vlăduțescu, precum și ale unor cunoscuți jurnaliști.
După cum era de așteptat, această Listă a lui Hodor a fost atent examinată, cei mai mulți dintre cei care s-au pronunțat asupra ei atrăgând atenția asupra unor flagrante neconcordanțe,ca și asupra lipsei din calupul publicat în oficiosul GDS, revista „22’’, a câtorva pagini unde figurau persoane al căror nume de familie începea cu litera B. Operație de cosmetizare în urma căreia pagina 12 devenea … pagina 2, pagina 14- pag. 8 și, apoi, pag. 4 și așa mai departe. Ceea ce spune foarte multe despre veridicitatea și credibilitatea înscenării.
Au urmat, oțărâte și mai total ales neconvingătoare, replicile unor pledanți din oficiu ai cauzei- în frunte cu Mădălin Hodor,firește!- , prilej cu care Sabina Fati, exponent de marcă al sorosimului a emis panseul cu pricina. Confirmarea acestuia fiind dată de împrejurarea că lansarea pe piață a făcăturii a avut loc în condițiile în care sunt tot mai multe și mai îngrijorătoare semnalele că poziția Laurei Kovesi- om cheie al monstruosului sistem opresiv în slujba căruia s-au aflat elitele lui Traian Băsescu- stă sub semnul unui mare semn de întrebare. Drept pentru care a trebuit ca sus-numitele elite să lanseze,cu maximă rapiditate, un scenariu inflamant, numai bun să distragă atenția opiniei publice. Ceea ce s-a și întâmplat,drept pentru care nu pot să nu remarc sinceritatea afirmației Sabinei Fati!
Am da, însă, dovadă de o păguboasă bună credință dacă am considera că, de vreme ce s-a dovedit că avem de-a face numai cu o făcătură de drept comun, ideologii și strategii elitei colaboraționiste își vor face mea culpa și se vor retrage cu coada între picioare. Dimpotrivă și tocmai pentru că în aceste zile „se ascute lupta de clasă” (recunoașteți citatul, nu-i așa?), este de așteptat ca elitele Împăratului cu bască, după cum inspirat le-a spus Radu Călin Cristea, să revină cu alte fumigene diversioniste. Motiv pentru care mi-am propus să revin asupra unui subiect despre care am scris, tot aici, în coloanele „Jurnalului’’. Este vorba despre modul în care Vladimir Tismăneanu a comentat faptul că pe lista despre care discutăm este trecut și numele academicianului Gheorghe Vlăduțescu, mai precis despre raționamentele mincinoase de care individul uzează pentru a susține o asemenea abjectă nominalizare.
Ar fi fost de așteptat, în primul rând, ca de vreme ce Vladimir Tismăneanu a susținut, fără rezerve, acuzația, tot el să fi adus și dovada materială a temeiniciei ei. Cu atât mai mult cu cât, din capul locului, academicianul Gheorghe Vlăduțescu și Decizia de necolaborare cu Securitatea pe care a obținut-o de la CNSAS încă în anul 2007. Numai că, în loc să producă o dovadă, obținută tot de la CNSAS, V.T. apelează la o amintire personală: „Pornise (Gheorghe Vlăduțescu n.n.), îmi spunea regretata Florica Neagoe, curat’’. Urmează citarea unor persoane cu care cel denunțat ar fi avut legături de rudenie sau …amiciții de pahar și apoi individul conchide: „Scria despre personalism dar accepta să fie colaborator al securității’’.
Pe drept cuvânt se pune întrebarea: tot regretatei Florica Neagoe îi aparțin și informațiile despre relațiile, să le spunem discutabile, ale profesorului Gheorghe Vlăduțescu sau ele sunt numai și numai scornirile lui Vladimir Tismăneanu? Dar acuza că autorul cărții despre „Personalismul francez’’ a ,,acceptat să colaboreze cu securitatea’’ îi aparține aceluiași Vladimir Tismăneanu sau este a regretatei Florica Neagoe? Întrebare pe care o pun tocmai dat fiind mixajul forțat între ceea ce V T susține că „îi spunea regretata Florica Neagoe’’ și celelalte insinuări murdare și atacuri la persoană pe care le citim în continuare, fără, însă, a ni se preciza cine este emitentul lor. Fapt care ne-ar putea face să credem că și acestea aparțin regretatei foste colege de catedră a celui atât de mârșav atacat,adică profesoarei Florica Neagoe. De aceea, pentru o cât mai bună înțelegere a stării de fapt, îmi permit să fac,aici, câteva sumare precizări.
Florica Neagoe ( 1930-1978) a fost conferențiar la catedra de Istoria filosofiei la Facultatea de filozofie a Universității București, așadar colegă de catedră cu pe Gheorghe Vlăduțescu. Student fiind, acum cincizeci de ani, la această facultate, am avut ocazia să o întâlnesc deși nu ne-a predat,seriei noastre, un curs anume. Era,fără doar și poate, o femeie inteligentă, frumoasă, dar, spun mulți dintre cei care au cunoscut-o direct, o fire mai dificilă,ceea ce i-a și atras anumite animozități. Cât privește părerea sa despre colegul de catedră, Gheorghe Vlăduțescu, nu am de unde să știu dacă ceea ce regretate Florica Neagoe i-a spus lui V T i-ar fi spus-o și celui direct vizat. Inclusiv sau mai ales dacă îl consideră colaborator al Securității. În schimb, pot să citez câteva foarte sugestive rânduri din portretul pe care i-l face Gheorghe Vlăduțescu în cartea sa ,,Filozofie și politică(1957-1962)’’:,,Era o femeie inteligentă, pe deasupra (încă)frumoasă. Mândră(trufașă) de darurile sale, de aici a rezultat , mai la început, o malițiozitate cam veninoasă câteodată, ca, mai apoi, aceasta să se degradeze într-o răutate agresivă.’’. Observație severă și, după câte au confirmat oameni de bună credință, cunoscători ai realității îndreptățită, dar care nu îl va împiedica pe Gheorghe Vlăduțescu să scrie aceste atât de emoționante evocări despre revoltătoarea nedreptate pe care soarta sau, mai bine spus, niște împrejurări nenorocite i-au pricinuit-o Floricăi Neagoe:,,O ființă malefică, năimită nu știu cum la catedră, care i-a grăbit moartea și boala care avea să o s-o și răpună, au readus-o însă pe Florica la un mod de a fi, de seninătate și bunătate, cu siguranță congener. Era însă prea târziu. Parcă s-a refugiat în moarte, nevenindu-i să creadă că un semen poate să aibă un asemenea venin’’.
Nu am de unde să știu dacă, în vremea când Florica Neagoe trăia acest coșmar, relațiile cu colegul său,Gheorghe Vlăduțescu, erau de natură să îi alimenteze suspiciunile că acesta ar fi acceptat ,,să fie colaborator al Securității’’, așa după cum fără nici-o dovadă minte Vladimir Tismăneanu, dar, cu siguranță, că a îi invoca numele și o anumită opinie într-o asemenea asociere nu este decât o revoltătoare dovadă a unei decăderi morale, ireversibile, fără leac. O mizerie a filosofiei, ca să folosesc măcar o parte din celebra sintagmă a lui Karl Marx!
Șerban CIONOFF
