Emblematica fituire a fondului fantomă

Există multe lucruri, fapte sau evenimente care pun în lumină jaful din avutul şi banul public din România. Şi este poate, tocmai de aceea, greu de făcut clasamente în materie. Dar există probabil un ocupant de necontestat al locului întâi: fituirea aşa-zisului Fond de Dezvoltare, constituit din banii obţinuţi de stat din privatizări.

Motivele ocupării locului întâi sunt legate atât de constituirea fondului cu pricina, cât şi de evaporarea lui. În ambele laturi, o adevărată alchimie de baliverne, abureli, demagogii şi diversiuni a fost îmbrobodită în jurul fondului zis "de dezvoltare" pentru a-i justifica scoaterea din circuitul banului public, pentru a-i putea face apoi de petrecanie fără probleme şi raportări publice. Şi nu este vorba de sume derizorii, ci de echivalentul a peste 3 miliarde de euro!

În privatizările din România s-au întâlnit toate balivernele şi demagogiile din arsenalul pregătit pentru ţările bananiere. Tot ceea ce a fost important economic a fost înstrăinat pe nimic la presiune externă, în numele îmbunătăţirii performanţei! Înstrăinat, pentru că de privatizare nici n-a putut fi vorba, perlele coroanei fiind preluate de companii străine tot de stat, şi nu private! Nu se ştiu comisioanele sau tainurile, cum le-a spus cineva odată.

În rest, privatizarea a fost un montaj jenant de devalizare a avutului public şi s-a soldat de fapt cu demolări, valorificări la fier vechi şi afaceri imobiliare oneroase şi doar în enorm de puţine cazuri cu preluări în gestiune de firme private care să asigure performanţe superioare. Inutil de menţionat că banii încasaţi de stat au fost mai mult decât derizorii. Acestora, câţi au fost, li s-a interzis extern să fie incluşi în buget (consideraţi fiind încasări accidentale) şi li s-a hărăzit depunerea într-un fond special spre a fi folosiţi la plăţi în contul datoriei publice externe sau pentru investiţii excepţionale, cu aprobări la fel de speciale de la Dumnezeu, tot extern şi acesta!

Cele peste 3 miliarde de euro despre care s-a făcut vorbire că au fost fituite proveneau în cea mai mare parte din privatizarea "perlei coroanei" din sistemul bancar, prin a cărei înstrăi-nare ţara a rămas fără bănci proprii şi deci cu şanse nule de susţinere a dezvoltării. Scoaterea acestor încasări din circuitul public curent şi dosirea lor într-un cont special n-a fost cumva vreun impediment pentru băieţii deştepţi din zona guvernamentală spre a ajunge să se înfrupte din ei.

Pe parcursul guvernării liberale s-au constituit, pe parcursul guvernării liberale s-au şi evaporat! Banii propriu-zişi nu mai există. Au fost folosiţi, chipurile, pentru diferite plăţi publice, respectiv alocaţii pentru salarii, pensii, achiziţii, dacă nu vor fi fost utilizaţi şi în alte scopuri mai puţin publice! Oricum, au fost folosiţi în scopuri bugetare, adică exact la ceea ce era interzis să fie folosiţi! În orice caz, să fie clar, nu s-au făcut cumva investiţii din aceştia!

Responsabilii din acea guvernare spun că au fost folosiţi doar practic în gestiunea curentă a Trezoreriei şi că ei în conturi ar exista în continuare. Şi că, pentru a-i activa, ar fi de ajuns să se emită titluri de stat în contul lor. Concret, din acele încasări efective n-a mai rămas decât matricea lor, banii propriu-zişi au fost fituiţi.

Prinde orbul, scoate-i ochii! Dar nici măcar n-a schiţat cineva cumva vreo tentativă de a recupera ceva din aceşti bani şi a-i trage la răspundere pe cei ce i-au fituit!

Cazul aşa-zisului Fond de Dezvoltare - aşa-zis pentru că e pur şi simplu un fond fantomă - este terifiant. Dar cu totul şi cu totul semnificativ pentru ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în România! Cu ce s-a ales ţara din privatizări? Având în vedere însăşi experienţa Fondului de Dezvoltare, cu ce s-a ales ţara din privatizarea BCR - apreciată de cei care au montat-o, instrumentat-o şi aprobat-o drept cea mai reuşită privatizare din istoria postcomunistă?

Cu nimic! Nimic în cazul în speţă este un eufemism! S-a ales cu anularea şanselor de dezvoltare, căci nu se ştie în lume vreo ţară care să se fi dezvoltat fără bănci proprii.