Emil Boc ne reformează statul

Dacă prima reformă se face pentru că aşa a spus Băsescu, a treia "reformă a statului român" se face pentru că aşa a spus Fondul Monetar Internaţional. Sau aşa am spus noi Fondului că vom reduce cheltuielile bugetare, umflate în ultimii cinci ani. Eu cred că abordarea este greşită. În primul rând, pentru a echilibra bugetul, ar fi trebuit să găsim măsuri de a creşte veniturile. Pentru asta ar fi trebuit să ne ocupăm de economia ţării. ştiu că era mai greu. Mai uşor, inclusiv pentru FMI, este să scazi cheltuielile. De acord. Dar o astfel de lege, dacă nu este bine "digerată" în Parlament şi în opinia publică, riscă să genereze tensiuni între diferitele grupuri profesionale.

În sfârşit, o veste bună. Sub privirile, mute de admiraţie, ale unor colegi de partid, Emil Boc ne-a anunţat, la televizor, ca la Revoluţie, că s-a hotărât, gata, ne reformează statul. Pentru că "timpul nu mai are răbdare cu noi", iar alegerile prezidenţiale pentru Traian Băsescu vor avea loc peste 82 de zile, s-a hotărât, trecem la treabă. Săptămâna asta, reformăm statul.

Primul obiectiv pare a fi, pe bună dreptate - vor spune mulţi -, desfiinţarea Parlamentului sau, oricum, ignorarea lui completă. De altfel, Parlamentul lu' Roberta n-a adoptat, în nouă luni, decât vreo două-trei legi. Aşa că n-ar fi o mare pierdere.

De aceea, el, Emil Boc, s-a hotărât să şi-o angajeze (răspunderea). De trei ori în aceeaşi zi. Fix, la 2 septembrie. În felul acesta, realizează într-o singură zi ceea ce nici un Guvern nu a reuşit să facă în patru ani de zile! Avantajul angajării răspunderii este că Parlamentul nu mai are nici o treabă cu legile respective - deşi, în principiu, el, Parlamentul, cam cu asta ar fi trebuit să se ocupe. Legile lui Boc, aşa cum intră, aşa ies din Parlament. Perfecte, ca nişte bijuterii pe care parlamentari incompetenţi nu vor mai avea răgazul să le strice.

Când s-a pus problema angajării răspunderii Guvernului pentru legile Educaţiei, i-am întrebat pe colegii mei dacă se intenţionează ca legile, adoptate cu atâta grabă, să fie puse în aplicare de la 15 septembrie, pentru că reforma bate la uşă. Am aflat, cu uimire, că nici vorbă. Ele vor intra în vigoare la 15 septembrie, da, dar în 2010! Şi atunci, am întrebat eu, cu naivitate, de ce să nu finalizăm dezbaterea lor publică în septembrie şi să le adoptăm, cu procedura parlamentară de urgenţă, în octombrie? În final, am înţeles. Legile Educaţiei nu erau pentru copii sau pentru profesori. Ele erau pentru Traian Băsescu. "Statul" nostru nu înţelege că alegerile prezidenţiale vor fi anul acesta şi nu în 2010, aşa că el trebuie "reformat".

Unii, rău-voitori, vor spune că Emil Boc nu poate angaja răspunderea Guvernului în Parlament şi că angajarea respectivă trebuie făcută chiar de Guvern (dacă e a Guvernului!), iar Guvernul fiind al Coaliţiei, ar fi necesară o decizie consensuală a celor două partide care o formează. Vorbe de antireformişti. Nu contează că textul legii nu era finalizat luni seară. Titlul este important. Şi faptul că, anul trecut, Băsescu a iniţiat Pactul pentru Educaţie - gândindu-se, de atunci, la campania de anul acesta când avea nevoie de o jucărie electorală, deoarece chestia cu corupţia nu avea cum să mai ţină. De aceea, să-l înţelegem pe Emil Boc. Pentru el, adoptarea legilor Educaţiei ACUM este sarcină de partid. Ordinele lui Băsescu "se execută, nu se discută".

Deci, asta e prima reformă a statului român. A doua reformă se referă la agenţii. Reforma asta se face la kilogram. Trebuie redus la jumătate numărul agenţiilor - multe dintre ele create, de altfel, în timpul regimului Băsescu. Trebuie redus numărul funcţionarilor bugetari - crescut în timpul regimului Băsescu de la 900.000 la 1.400.000. Trebuie redusă ponderea cheltuielilor bugetare, care a crescut, în timpul regimului Băsescu, de la 4,5% din PIB ş cât era în timpul "sistemului ticăloşit" al guvernării PSD ş, la 9% dintr-un PIB de trei ori mai mare. Ok. Dar această reajustare instituţională nu poate fi făcută doar din capul lui Emil Boc. De ce ar trebui, spre exemplu, să dispară Institutul Naţional de Administraţie - pe care l-am creat împreună cu Uniunea Europeană? De ce ar trebui să dispară Agenţia Română pentru Investiţii Străine - singura interfaţă pentru investitorul străin care nu cunoaşte pe nimeni la Guvern? De ce trebuie să dispară Institutul pentru memoria exilului românesc, care încearcă să aducă în ţară arhivele celor din diaspora, întregind istoria neamului? O astfel de examinare ar trebui făcută, fără patimă şi fără grabă, în Parlament.

Dacă prima reformă se face pentru că aşa a spus Băsescu, a treia "reformă a statului român" se face pentru că aşa a spus Fondul Monetar Internaţional. Sau aşa am spus noi Fondului că vom reduce cheltuielile bugetare umflate în ultimii cinci ani. Eu cred că abordarea este greşită. În primul rând, pentru a echilibra bugetul, ar fi trebuit să găsim măsuri de a creşte veniturile. Pentru asta ar fi trebuit să ne ocupăm de economia ţării. Ştiu că era mai greu. Mai uşor, inclusiv pentru FMI, este să scazi cheltuielile. De acord. Dar o astfel de lege, dacă nu este bine "digerată" în Parlament şi în opinia publică, riscă să genereze tensiuni între diferitele grupuri profesionale. Pentru a echilibra salariile, poate ar fi trebuit să introducem o impozitare progresivă, ca expresie a solidarităţii sociale, consecinţele apărând la nivelul salariului net şi nu la cel al salariului brut. Sau poate ne inspirăm din formule mai noi de salarizare, de la marile firme internaţionale, formule care încurajează performanţa, eficienţa şi responsabilitatea. Aşa, după adoptarea "pe neve" a legii, riscăm să avem nenumărate reacţii din partea celor care vor descoperi, prin comparaţie cu statutul şi veniturile altor profesii, diverse motive de nemulţumire.

Iată deci că, după ce a lansat, recent, moda şoselelor de unică folosinţă, impracticabile după ce li se taie panglica, Emil Boc se pregăteşte să lanseze şi reforma statului, varianta toamnă-iarnă.