x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Energia și lăcomia

Energia și lăcomia

de Dan Constantin    |    17 Ian 2019   •   08:12
Energia și lăcomia

Guvernul ia în analiză, în regim de urgenţă, situaţia din sistemul energetic. Minerii din Oltenia, angajaţi ai complexului energetic care asigură o treime din producţia de energie electrică a ţării, au intrat în grevă. Momentul ales de grevişti, exact în perioada de consum maxim şi de o tensiune fără precedent în sistemul energetic, poate marca o catastrofă, un block-out, care înseamnă o pană globală. Stocurile de cărbune nu au fost asigurate conform programului de iarnă, iar vremea rea, cu zăpadă şi îngheţ, creează dificultăţi suplimentare în asigurarea materiei prime energetice. Deja de câteva zile consumul de energie nu mai poate fi asigurat integral din producţia centralelor româneşti şi este echilibrat cu importuri masive din Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Ucraina, cu preţuri-record.

Câteva grupuri energetice au probleme tehnice şi nu sunt disponibile, iar Hidroelectrica nu mai poate fi salvatoarea sistemului deoarece debitele Dunării sunt reduse. Un tablou sumbru, care nu-şi poate schimba nuanţele de azi pe mâine! Dacă minerii din Gorj vor primi salarii mărite va creşte imediat şi producţia de energie la Complexul Oltenia? Niciun angajament în acest sens nu este realist, mai ales că la Turceni şi la Rovinari persistă probleme tehnice la cazane sau turbine. Din puterea totală raportată pe hârtie, de peste 20.000 de MW, este disponibilă real în sistem o putere de circa 8-9 mii de MW; unele capacităţi nu au aviz ISCIR sau de mediu, altele au fost blocate prin hotărâri aberante ale justiţiei la cererea unor organizaţii care sabotează sistemul energetic de ani buni. Două hidrocentrale pe Jiu, cu peste 200 MW, finalizate 90 la sută, sunt puse la conservat prin acţiunea în instanţă a unor ONG-uri care fac jocuri străine sub nasul SRI. În decembrie 1984, Ceauşescu a decretat starea de urgenţă în sistemul energetic şi a introdus regimul militar în centralele electrice.

Poate fi repetată o asemenea măsură în condiţii excepţionale? Pentru a evita căderea sistemului energetic european, Franţa a scos de la alimentare în seara de 10 ianuarie consumatori energofagi pentru a elibera 1500 MW, aşadar, măsurile extreme nu sunt condamnabile.

Guvernul a dispus în Taxa pe lăcomie, prin Ordonanţă, şi o suprataxare cu 2 la sută a companiilor din energie, producători şi distribuitori. Aplicarea a fost pasată spre ANRE, instituţie de reglementare cu control parlamentar. Unele idei avansate pentru asigurarea cu energie a consumatorilor casnici la un preţ îngheţat pentru trei ani contravin Directivei europene şi liberalizării totale a pieţei de energie, déjà aplicate din 2018. Acumularea de probleme tehnice, legislative şi sociale pe parcursul a doar două săptămâni au adus sistemul energetic într-o situaţie de criză. Soluţiile nu pot fi doar politice sau de PR, pentru apărarea imaginii, ci în primul rând tehnice. Să nu uităm că o nouă generaţie de băieţi deştepţi aşteaptă să penetreze piaţa energiei; turbulenţele îi ajută să ocupe poziţiile pierdute de „Buzăieni”.

 

 

×