x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Enervari de toamna

Enervari de toamna

de Marius Tucă    |    18 Oct 2004   •   00:00

Sambata, cand cel putin aparent ai mai mult timp liber, in loc sa stai sa te gandesti la cele bune iti zboara gandul fara sa vrei la cele rele. Si uite asa ma gandeam la ce ne deranjeaza, la ce ne agaseaza, la ce ne enerveaza zi de zi.

Si primul lucru care mi-a venit in minte a fost circulatia din Bucuresti. Nu cred ca exista nicaieri in lume mai multi regi ai soselelor pe metru patrat ca-n Capitala. Sunt atat de ai dracu’ incat nici macar un elicopter nu le-ar putea rezolva ambitiile. Dimpotriva! Pe cine ar mai depasi ei pe contrasens, pe cine ar mai sicana, pe cine ar mai bloca din elicopter? Pe nimeni!

Dar enervarea la ordinea zilei vine de la manelistii nationali care au inceput sa-si ia nume de imprumut de la starurile internationale. Dupa ce fostul "copchil" minune a devenit Adi De Vito, un alt gurist zis Guta a gasit de cuviinta sa-si spuna, cica pentru a risipi confuzia, Reynolds, sau cam asa ceva. Ii asteptam cu interes si pe ceilalti manelisti din popor sa faca acelasi lucru, nu de altceva, dar confuzia va fi generala. Oricum, cred ca lui "Adi de la Valcea" i se potriveste de minune "pseudonimul" Lancaster. Nu ma intrebati de ce, ca nu stiu.

Agasante au devenit si gaselnitele sonore pentru telefoanele mobile. Inventivitatea, frustrarile, fanteziile romanilor in acest domeniu n-au limite. Am vazut moldoveni fericiti care, cand le suna telefonul se aude melodia "M-a facut mama oltean!" Asa cum foarte bine am auzit din telefoanele unor tigani plini de zgarzi de aur melodia din filmul "Titanic". Iarasi, nu ma intrebati de ce! Probabil aici risc un raspuns, pentru ca Leonardo DiCaprio e blond.

Ma mai enerveaza, dar placut de aceasta data, "cuplul" Andreea Marin - Ion Tiriac. Nu va mai reusi nimeni in viitorul apropiat sa descrie prietenia asa cum reusesc ei doi.

Dar ceea ce ma scoate din sarite pur si simplu este haita de lupi moralisti care a dat iama in societatea romaneasca. Mai ales acum, in preajma alegerilor, simbriasii partidelor politice si-au tras iarasi pe cap pielea lupului moralist si dai si lupta, si dai si musca! Este de-a dreptul strigator la cer sa-i vezi cum pe micul ecran pozeaza in "fecioara Maria" iar in restul zilei fac trotuarul tranzitiei!

P.S. N-as putea spune ca ma enerveaza, dar nici linistit nu stau cand vad ca toamna a ales sa plece intr-un mod destul de ciudat: imprastie peste tot o ceata deasa care se lipeste de drum.
×
Subiecte în articol: editorial