Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unul din prietenii mei de la douăzeci de ani, care mă fascina prin entuziasmele lui, indiferent de natura cauzei, a rămas un entuziast. Dar nu mă mai cucereşte. Dimpotrivă, îl ascult cu jenă, ştiind că la anul va fi şi mai bătrân şi că, oricât s-ar ţine, nu mai are când să-şi ducă nici un proiect până la capăt.
Unul din prietenii mei de la douăzeci de ani, care mă fascina prin entuziasmele lui, indiferent de natura cauzei, a rămas un entuziast. Dar nu mă mai cucereşte. Dimpotrivă, îl ascult cu jenă, ştiind că la anul va fi şi mai bătrân şi că, oricât s-ar ţine, nu mai are când să-şi ducă nici un proiect până la capăt.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unul din prietenii mei de la douăzeci de ani, care mă fascina prin entuziasmele lui, indiferent de natura cauzei, a rămas un entuziast. Dar nu mă mai cucereşte. Dimpotrivă, îl ascult cu jenă, ştiind că la anul va fi şi mai bătrân şi că, oricât s-ar ţine, nu mai are când să-şi ducă nici un proiect până la capăt.
Cu felul lui de a fi, m-a făcut să cred că entuziasmul, când e excesiv, e o boală. Una din nenumăratele neisprăviri ale psihicului, care trec drept calităţi. Nici unul dintre entuziaştii cunoscuţi de mine care contaminau grupurile lor de admiratori până pe la treizeci, treizeci şi cinci de ani n-a sfârşit nimic din ce a început. Mai mult, au afectat firescul evoluţiei unor apropiaţi, a căror moderaţie, prin raportare la exaltările entuziaştilor, părea mediocritate.
Printr-una din acele ciudate repetiţii în timp, tatăl celui mai entuziast, dintre remarcaţii anilor mei tineri, ne punea în gardă de cum avea să evolueze fiul. Bătrânul era un apucat, un gură bogată şi un om care n-avea măsură când era să promită ceva. Pentru el, totul se vădea simplu. Atât de simplu, că era de mirare cum nimeni, în afară de el, nu vedea ce uşor se puteau rezolva chiar şi cele mai cronicizate necazuri ale umanităţii. Vreme de o mie de ani. Europa nu aflase o soluţie la chestiunea ţiganilor. El o avea: stabiliza o familie de ţigani în fiecare sat de pe continent şi, gata, problema ţiganilor nu mai era o problemă. Sărăcia? Bătrânul entuziast îţi explica imediat virtuţile agriculturii pe verticală. Cea pe orizontală era o prejudecată. Zarzavaturile, care asigurau traiul bun al unui apartament, puteau fi obţinute gratis printr-un sistem de rastele şi tăvi pline cu pământ, în balcon.
Cu gena entuziasmului în el, fiul ne anunţa săptămânal noroacele care se prăvăleau peste viaţa sa. Cunoştea în fiece săptămână un ataşat de ambasadă gata să-i obţină o bursă în străinătate, un mahăr din Comitetul Central care îl trimitea într-o tabără de creaţie internaţională, un colonel de miliţie care avea să-i procure pe te miri ce blugi, ţigări Kent şi cafea din confiscări, un mare actor care-l introducea într-un cerc select de notorietăţi... Dacă-l întrebai, după un timp, ce s-a întâmplat cu bursa din străinătate, cu colonelul de miliţie care procura blugi ori cu cercul de intelectuali de vază, începea să râdă. Trebuise să renunţe la toate, întrucât apăruse ceva şi mai bun. Din mai bine în şi mai bine, succesele anunţate de amicul meu entuziast începeau să iasă din scara accesibilului şi urcau pe aceea a delirului. Acum, când îl văd, îl evit, schimb direcţia, mint că trebuie să cobor din autobuz la prima, fac orice, numai să nu mai fiu obligat să mă prefac interesat de ultimele lui motive de entuziasm. Cum ar fi, de exemplu, acela că a descoperit un serviciu de pompe funebre unde, dacă achiţi înainte un sicriu, îl primeşti pe al doilea gratis. Îţi dai seama peste ce afacere am dat?!, mi-a zis gata să explodeze de fericire vechiul meu prieten şi cum urma el să moară de două ori, iar a doua oară gratis.
Unul din prietenii mei de la douăzeci de ani, care mă fascina prin entuziasmele lui, indiferent de natura cauzei, a rămas un entuziast. Dar nu mă mai cucereşte. Dimpotrivă, îl ascult cu jenă, ştiind că la anul va fi şi mai bătrân şi că, oricât s-ar ţine, nu mai are când să-şi ducă nici un proiect până la capăt.
Cu felul lui de a fi, m-a făcut să cred că entuziasmul, când e excesiv, e o boală. Una din nenumăratele neisprăviri ale psihicului, care trec drept calităţi. Nici unul dintre entuziaştii cunoscuţi de mine care contaminau grupurile lor de admiratori până pe la treizeci, treizeci şi cinci de ani n-a sfârşit nimic din ce a început. Mai mult, au afectat firescul evoluţiei unor apropiaţi, a căror moderaţie, prin raportare la exaltările entuziaştilor, părea mediocritate.
Printr-una din acele ciudate repetiţii în timp, tatăl celui mai entuziast, dintre remarcaţii anilor mei tineri, ne punea în gardă de cum avea să evolueze fiul. Bătrânul era un apucat, un gură bogată şi un om care n-avea măsură când era să promită ceva. Pentru el, totul se vădea simplu. Atât de simplu, că era de mirare cum nimeni, în afară de el, nu vedea ce uşor se puteau rezolva chiar şi cele mai cronicizate necazuri ale umanităţii. Vreme de o mie de ani. Europa nu aflase o soluţie la chestiunea ţiganilor. El o avea: stabiliza o familie de ţigani în fiecare sat de pe continent şi, gata, problema ţiganilor nu mai era o problemă. Sărăcia? Bătrânul entuziast îţi explica imediat virtuţile agriculturii pe verticală. Cea pe orizontală era o prejudecată. Zarzavaturile, care asigurau traiul bun al unui apartament, puteau fi obţinute gratis printr-un sistem de rastele şi tăvi pline cu pământ, în balcon.
Cu gena entuziasmului în el, fiul ne anunţa săptămânal noroacele care se prăvăleau peste viaţa sa. Cunoştea în fiece săptămână un ataşat de ambasadă gata să-i obţină o bursă în străinătate, un mahăr din Comitetul Central care îl trimitea într-o tabără de creaţie internaţională, un colonel de miliţie care avea să-i procure pe te miri ce blugi, ţigări Kent şi cafea din confiscări, un mare actor care-l introducea într-un cerc select de notorietăţi... Dacă-l întrebai, după un timp, ce s-a întâmplat cu bursa din străinătate, cu colonelul de miliţie care procura blugi ori cu cercul de intelectuali de vază, începea să râdă. Trebuise să renunţe la toate, întrucât apăruse ceva şi mai bun. Din mai bine în şi mai bine, succesele anunţate de amicul meu entuziast începeau să iasă din scara accesibilului şi urcau pe aceea a delirului. Acum, când îl văd, îl evit, schimb direcţia, mint că trebuie să cobor din autobuz la prima, fac orice, numai să nu mai fiu obligat să mă prefac interesat de ultimele lui motive de entuziasm. Cum ar fi, de exemplu, acela că a descoperit un serviciu de pompe funebre unde, dacă achiţi înainte un sicriu, îl primeşti pe al doilea gratis. Îţi dai seama peste ce afacere am dat?!, mi-a zis gata să explodeze de fericire vechiul meu prieten şi cum urma el să moară de două ori, iar a doua oară gratis.
