Entuziasta sinucidere a preşedintelui Băsescu

De multe aş fi putut să-l bănuiesc pe omul complex şi imprevizibil care este Traian Băsescu. Aveam impresia, de exemplu, că este un sentimental şi nu au fost puţine momentele în care domnia sa a fost chiar sentimental. E adevărat, în vecinătatea unor asemenea gesturi omeneşti, omul nu a ezitat să producă dovezi de cinism ireductibil. Mi se părea un intelectual mediu, stăpân pe sine şi pe cartea pe care a făcut-o în şcoală, dar nu îmi putea trece prin cap că nu ştie versurile imnului naţional. Să mă prefac fericit pentru coincidenţa că preşedintele ţării nu ştie imnul ţării? Mi se părea un voluntarist, capabil de orice gest care-i vine şi pe care nu şi-l poate reprima, dar nu credeam că voluntarismul domnului Băsescu se va opri la mofturile doamnei Udrea, care parcă-l are la mână, ajunsă, în timpul conducerii ţării de către dumnealui, persoana care face exact ce vrea, fără a ţine seama de legi, de ierarhii, de bunul-simţ. Robit de Elena Udrea, Traian Băsescu se dovedeşte altul decât l-am tot văzut, semeţ, călcând în picioare pretenţiile unora mai mari şi mai tari ca el. Astfel, femeia Elena dă măsura slăbiciunii supreme a domnului Băsescu.

O singură chestiune nu-mi puteam, totuşi, închipui despre domnul Băsescu: vocaţia sinucigaşă. Ce a declarat recent preşedintele? Ceva extrem de clar şi de păgubitor. O secvenţă de sinceritate de după drog. Un avertisment menit, parcă, să îndepărteze de dumnealui tot electoratul. Domnul Băsescu a spus răspicat că în zadar umblă unii oameni acum după măriri salariale, pentru că după trei luni, oricum, prin inflaţie şi alte măsuri ale statului, după prezidenţiale, ceea ce s-ar obţine acum nu va mai conta. Altfel spus, domnul Băsescu îi cheamă pe români să îl aleagă pentru că le garantează o viaţă mai rea?! Asta încă nu a făcut-o nimeni în istorie. Ultima comunitate, în care s-a consolidat ideea că pe măsură ce trec zilele va fi tot mai greu de trăit, a fost o grădină zoo al cărei director suferea de o paranoia gălăgioasă. În rest, nici un ministru, nici un şef de stat major, nici un primar, nici un preşedinte, nici un doctor veterinar, nu au îndrăznit o asemenea abordare de balamuc a viitorului: nu vă zbateţi pentru bani, că oricum vi-i vom lua peste trei luni şi veţi fi şi mai săraci. Oare asta să fi aşteptat poporul român de la purtătorul de clopuri, de la degustătorul de pălincă, de la pupătorul de femei onorabile în danţuri, de la găozarul şef şi de la arhitectul neostenit al neantului nostru?

Când vorbeşte despre aceste dezastre prezente şi viitoare preşedintele Băsescu pare a uita că în propoziţia aceasta el e subiect şi, uneori, şi predicat. Criza în care se cufundă România nu e un fenomen meteorologic ridicat în trâmbe de ceaţă de pe Milcov, Ciorogârla, Deznăţui şi Iza. Criza are autori precişi. Sufletul crizei se numeşte Traian Băsescu. Ce tot bălmăjeşte dumnealui despre alţii, pe care-i învinovăţeşte pentru ceea ce a ajuns România? Sigur că dumnealui nu e singurul autor, nu e singurul vinovat, nu e singurul responsabil, sigur că nici predecesorii nu s-au ilustrat prin gesturi îndrăzneţe care să dea românului o slujbă, o speranţă, o pâine, o minimă stabilitate. Dar ca astăzi n-a mai fost niciodată.

Eu nu înţeleg de ce au mai venit aceşti oameni la putere în România postdecembristă, dacă tot nu aveau soluţii pentru supravieţuirea ei. De ce s-au cocoţat la vârf? Ca să ne povestească de acolo, de pe vârf, că nu e nimic de făcut. Dificultăţi şi nenorociri a avut şi a produs şi guvernarea Iliescu - Roman, dar Iliescu nu şi-a asumat rol de jucător care ştie tot şi promite că ne va arăta el cum ieşim din labirint. Patru ani de stabilitate cu dinţii strânşi a reuşit Nicolae Văcăroiu, ca să nu dea drumul întregului coşmar pe care-l presupunea contextul intern, invadat de contextul internaţional. Nici Constantinescu, nici Ciorbea, nici Radu Vasile nu au avut o viaţă uşoară şi nu ne-au oferit o tranziţie mai suportabilă. O scurtă perioadă de profesionalism al conducerii a oferit Mugur Isărescu. Iar Adrian Năstase, înjurat cum a fost de tot felul de duşmani şi prieteni, a dat României patru ani, în genere, pozitivi, chiar dacă nu trebuia privatizat, în felul în care a fost privatizat Petromul nu trebuia înstrăinată BCR, nu trebuia batjocorită Industria de la Galaţi etc.

Paşii către Europa au presupus, din câte ni se spune, şi aceste costuri. Nici guvernul Tăriceanu, în ciuda rigidităţii şi aroganţei lui, nu a fost un pas înapoi în opera de conducere a ţării. Acum, însă, aflăm că prezentul e imposibil, dar în schimb viitorul e şi mai greu. Pe scena României dansează o pereche: Traian Băsescu - Elena Udrea. Merg unii cu ursul, alţii cu capra, alţii cu joimărica. Şi apare, în sfârşit, şi conceptul de muncă interzisă. Mii de oameni sunt ameninţaţi că nu vor fi primiţi la locurile de muncă, nu din alt motiv, ci pentru ca să nu li se acorde (şi) salarii. Capul tuturor acestor devieri de la normalitate se numeşte Traian Băsescu. Care mai şi râde. Dar hai să zicem că aşa ceva încă nu e o crimă, ci doar un dezastru. Performanţă mondială de cinism şi marşarier este, ca derivaţie din activitatea de fiecare zi a preşedintelui Băsescu, noua sa declaraţie cu privire la viitor: nu vă zbateţi pentru bani, că oricum vi-i vom lua înapoi sau vi-i vom îneca în inflaţie.

Acest om e conducătorul în curs al României. Teatrul absurdului urmează, tocmai de aceea, să-şi revizuiască şi să-şi radicalizeze regulile. Omul care de cinci ani se află la magistratura supremă a ţării şi o declară falimentară, ba chiar muribundă (furând un vers al meu din 1997), nu numai că ne oferă această recenzie a catastrofei de până acum, dar susţine cu dârzenie că dacă îl realegem pe el va fi şi mai rău. România ştia, aşadar, ce are de făcut!