Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CHESTIUNEA ZILEI O ţară poate fi condusă prin dictatură, oarecum democratic şi prin scrisori. România trăieşte cu fervoare experienţa scrisorilor.
CHESTIUNEA ZILEI
O ţară poate fi condusă prin dictatură, oarecum democratic şi prin scrisori. România trăieşte cu fervoare experienţa scrisorilor.
La vârf. Preşedintele Traian Băsescu îi scrie din nou premierului Tăriceanu. Îşi înclină mâna şi caligrafiază după obiceiul secretarilor de primărie odinioară, ca să iasă literele la fel, marcă a autorităţii instituţiei. Există şi ceva sentimental în schimbul epistolar dintre preşedinte şi primul-ministru. S-au împlinit doi ani de la primul bileţel care-l dădea în gât pentru amiciţia cu Patriciu. Epistolele au parfumul lor. Toate frământările, sfâşierile interioare capătă şi un luciu artistic. Scrisoarea devine o chestie aproape literară. Intră şi rămâne în toate bibliotecile, până la cele comunale.
Finele observaţii ale dlui Băsescu privind moralitatea Noricăi, care o face incompatibilă cu funcţia de ministru, amintesc de o campioană a genului, Mme de Stael, o franţuzoaică deşteaptă care băga în scrisori tot ce prindea în viaţa de fiecare zi. Datorită rândurilor bine simţite ale preşedintelui, faci mai lesne deosebirea dintre şmecheria cu nepoata Noricăi şi cea cu casa din Şerban Mihăileanu. Prima este de-a dreptul anti-UE. A doua, ţinând de tradiţiile dâmboviţene, se integrează firesc în patrimoniul european, ca bun naţional.
O ţară poate fi condusă prin dictatură, oarecum democratic şi prin scrisori. România trăieşte cu fervoare experienţa scrisorilor.
La vârf. Preşedintele Traian Băsescu îi scrie din nou premierului Tăriceanu. Îşi înclină mâna şi caligrafiază după obiceiul secretarilor de primărie odinioară, ca să iasă literele la fel, marcă a autorităţii instituţiei. Există şi ceva sentimental în schimbul epistolar dintre preşedinte şi primul-ministru. S-au împlinit doi ani de la primul bileţel care-l dădea în gât pentru amiciţia cu Patriciu. Epistolele au parfumul lor. Toate frământările, sfâşierile interioare capătă şi un luciu artistic. Scrisoarea devine o chestie aproape literară. Intră şi rămâne în toate bibliotecile, până la cele comunale.
Finele observaţii ale dlui Băsescu privind moralitatea Noricăi, care o face incompatibilă cu funcţia de ministru, amintesc de o campioană a genului, Mme de Stael, o franţuzoaică deşteaptă care băga în scrisori tot ce prindea în viaţa de fiecare zi. Datorită rândurilor bine simţite ale preşedintelui, faci mai lesne deosebirea dintre şmecheria cu nepoata Noricăi şi cea cu casa din Şerban Mihăileanu. Prima este de-a dreptul anti-UE. A doua, ţinând de tradiţiile dâmboviţene, se integrează firesc în patrimoniul european, ca bun naţional.
Om de afaceri, deloc versat în genul epistolar, premierul şi-a compus răspunsul potrivit principiului "Ba pe-a mă-tii!". Adică, tu vorbeşti, bă, Băse...! În timpul acesta, Norica tace. Tace, înghite şi în ea cu îndârjirea femeii care aşteaptă să-i treacă lui bărba-su mahmureala.
Dialogul dintre cele două instituţii este viu şi dă impresia conlucrării. În consecinţă, preşedintele a ţinut-o pe-a lui, trimiţându-i primului-ministru încă o scrisoare. Contând pe arta sa de seducător, de june prim al mărilor, l-a invitat pe dl Tăriceanu la un dialog la Cotroceni. La ora aşternerii acestor rânduri, Tări încă refuza invitaţia. Îşi păstra demnitatea întreagă şi-l scotea din minţi pe marinar. Dar mai credem că nici n-are de ales. Bănuim că trăieşte sindromul ţărănist al celor cinşpe mii de specialişti. Tăriceanu nu are de unde să fabrice un ministru al Justiţiei dedicat intereselor de partid, ţării, comandamentelor europene, dar şi sensibil la zurlelile lui Băsescu.
Farmecul mortal al epistolelor băsesciene găseşte un Tăriceanu imun la scrisori. Pur şi simplu, n-are organ pentru gen. Mai ales pentru cele expediate de la Cotroceni, în direct şi la o oră de vârf. Pe de altă parte, cum am zis, Norica tace. Adânc şi cu perspectivă, având în vedere precedentul Cioroianu. Din acest punct de vedere, Băsescu a ieşit învins. Dornic, după victoria portocaliilor, ca relaţia lui cu premierul să fie una de poveste, el să fie un Eminescu, iar Călin o Veronică, şi-a văzut aspiraţiile praf. Şi Tări nu mai vine...
Dialogul dintre cele două instituţii este viu şi dă impresia conlucrării. În consecinţă, preşedintele a ţinut-o pe-a lui, trimiţându-i primului-ministru încă o scrisoare. Contând pe arta sa de seducător, de june prim al mărilor, l-a invitat pe dl Tăriceanu la un dialog la Cotroceni. La ora aşternerii acestor rânduri, Tări încă refuza invitaţia. Îşi păstra demnitatea întreagă şi-l scotea din minţi pe marinar. Dar mai credem că nici n-are de ales. Bănuim că trăieşte sindromul ţărănist al celor cinşpe mii de specialişti. Tăriceanu nu are de unde să fabrice un ministru al Justiţiei dedicat intereselor de partid, ţării, comandamentelor europene, dar şi sensibil la zurlelile lui Băsescu.
Farmecul mortal al epistolelor băsesciene găseşte un Tăriceanu imun la scrisori. Pur şi simplu, n-are organ pentru gen. Mai ales pentru cele expediate de la Cotroceni, în direct şi la o oră de vârf. Pe de altă parte, cum am zis, Norica tace. Adânc şi cu perspectivă, având în vedere precedentul Cioroianu. Din acest punct de vedere, Băsescu a ieşit învins. Dornic, după victoria portocaliilor, ca relaţia lui cu premierul să fie una de poveste, el să fie un Eminescu, iar Călin o Veronică, şi-a văzut aspiraţiile praf. Şi Tări nu mai vine...
