Eşec istoric al unui proces istoric (II)

Deposedata la intrarea in UE de po­zi­tii proprii in punctele nodale si in sec­toarele performante din eco­no­mie, Romania nu doar ca nu putea ex­ploata cumva accesul care i se deschidea liber la imensa piata fara bariere din comunitate, dar nu putea de fapt decat deveni un perdant masiv de pe urma aderarii pur si simplu, pentru ca nu avea cum sa faca fata unor concurenti care erau si mai puternici si care erau deja asezati bine in piata.

Eventualele discutii despre deficitul comercial in relatiile cu UE sau despre raportul dintre cotizatiile platite la UE si fondurile accesate de la UE, ca expresii ale bilantului aderarii, sunt de fapt pierderi de timp, deoarece nu sunt decat niste consecinte ale imposibilitatii 'fizice', ca sa spunem asa, a Romaniei de a juca pe terenul UE, chiar daca usile acestuia ii fusesera deschise.

Cateva circumstante au agravat imputinta Romaniei si consecintele inevitabile.
In primul rand, trebuie sa fim realisti ca Romania era deja distrusa eco­nomic la intrarea in UE: industria fusese demolata, agricultura aproa­pe lichidata, pierderea globala de locuri de munca in economie ajun­s­­ese aproape la nivleul la care mai exis­tau inca salariati in economie si, ca atare, gradul de ocupare a po­pu­la­tiei active era cel mai scazut din Euro­pa, iar sistemele de asigurari so­cia­le si de sanatate erau la pamant! Pier­derea pozitiilor strategice din eco­nomie era doar bomboana pe co­liva! In al doilea rand, pierderea pozitiilor strategice era din partea capitalului public.

Astfel incat statul – indiferent cum era considerat, competent sau dimpotriva incompetent – a devenit oricum si mai neputincios in lipsa parghiilor strategice de actiune in economie. Adica exact contrar fata de ceea ce era necesar pentru a asigura operationalitatea cerintelor impuse in UE, unde, indiferent de ditirambii despre economia de piata, se revendica obiectiv existenta unui stat puternic.
In al treilea rand, este vorba despre ceea ce ar putea fi numit conversia lui Dumnezeu in diavol. Ce­darile catre capitalul strain s-au facut in numele necesitatii inlocuirii statu­lui roman, incompetent si corupt, si realmente se credea, desi nu este prea onorant pentru Romania ca tara, ca inlocuirea statului cu capitalul strain la carma economiei va fi un lucru be­ne­fic.

Ba, in perspectiva aderarii, ro­ma­nii 'destepti' au dat iama in ac­ti­ve­le tarii pe ideea ca apoi vin strainii providentiali si n-o sa mai putem fura! As, nou-venitii straini s-au infratit cu inraitii in rele romani si au pornit o devalizare de proportii a tarii. Companiile straine au devenit veriga de baza in lantul coruptiv din Romania, desigur pe seama statului, care in­chi­de ochii pentru a nu mai vedea cat este de belit.

Companiile straine din serviciile publice se do­ve­desc mai bu­ne in administrare de­cat statul ro­man numai pentru bu­zu­narele proprii, dar nu si pentru bie­tii clienti ro­mani, care doar platesc mai mult pentru servicii mai proaste. Aces­te companii nu fac investitii de in­tre­tinere in Romania nici macar cat facea fostul proprietar – statul – ca­ruia i s-au tinut predici sa cedeze lo­cul tocmai pentru ca nu are bani de re­tehnologizari si modernizari. Si, in general, noii stapani straini fac in Ro­ma­nia ceea ce nici prin gand nu le-ar trece sa faca prin tarile lor de origine.

Pe acest fundal dramatic, Vestul a gasit cu cale sa dezvolte in Europa de Est o strategie care, cel putin pentru Romania, a insemnat drumul spre extinctie economica: ofensiva bancara care a incercat o stranie integrare economico-financiara a regiunii prin credite de consum si nu prin investitii in productie. Dupa 50 de ani de comunism, populatia s-a napus­tit pe credite, consumul a luat-o razna, productia nici sa fi vrut nu avea cum sa tina pasul cu acest delir, dezechilibrele economice s-au umflat, importurile au facut legea, exporturile abia au gafait in urma lor, deficitele si indatorarea externa au ajuns rapid la cote fabuloase, ne­sus­te­nabile. S-a obtinut crestere econo­mi­ca, dar nesanatoasa, pentru ca nu avea la baza absorbtia organica in economie. Vestul insusi a pus capat delirului in contextul crizei, stopand finantarea externa care invartea morisca. Intr-un singur an, castelul de nisip s-a daramat. (va continua)