Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ieşirea din criza economică nu poate estompa dezbaterile privind viitorul economic al Europei în context global. Ascensiunea economică excepţională a puterilor emergente (China, în special, India, Brazilia etc.) preocupă tot mai mult capitalele ţărilor mari ca şi experţii Comisiei Europene.
Criza pare să accentueze un deficit de vigoare economică, care se simte de mai mulţi ani. Nu numai că sistemele bancare au nevoie de timp pentru a se curăţa, dar deficite bugetare mari şi foarte mari prevestesc o chestiune fiscală de proporţii pentru anii ce vin. În comparaţie, China şi India nu se confruntă cu o recesiune şi nici sistemele lor bancare nu au fost afectate teribil de criză. În fapt, singurul piston al economiei globale este acum în Asia, unde rata de creştere economică în China este estimată la peste 8% pentru 2009 şi în India la peste 6%.
Agenda Lisabona (AL) a fost lansată aproape cu un deceniu în urmă fiind o recunoaştere a nevoii ca UE să răspundă provocării schimbării raporturilor de forţă în economia mondială. Agenda a şi propus, între altele, cheltuieli suplimentare pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (cca 3% din PIB-ul cumulat al UE). Însă puţine sunt ţările care au putut îndeplini obiectivele AL. Iar criza financiară, devenită economică, a crescut enorm miza în competiţia globală.
Noile tehnologii ar putea ajuta Europa, care se confruntă şi cu o mare problemă demografică (îmbătrânirea populaţiei, ce poate cauza conflicte inter-generaţionale). În acest context se poate aplica raţionamentul potrivit căruia "digitalizarea", utilizarea pe scară largă (în masă) a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării (Digital Europe) ar putea induce caştiguri de productivitate care să permită menţinerea competitivităţii. Trebuie spus însă că şi ţările asiatice se află într-un proces a intensificare a utilizării noilor tehnologii. Ca şi SUA, de altfel.
Realitatea este că în Asia ritmul de inovare este chiar mai intens decât în Europa în acest domeniu. Prin urmare, a gândi că digitalizarea este formula miraculoasă prin care se poate asigura competitivitatea poate lesne deveni un raţionament înşelător. Noile tehnologii sunt în esenţă un "hardware", o platformă tehnologică nouă, chiar dacă ele pot schimba paternuri (tipare) de gândire. Ceea ce contează decisiv este ceea ce numim software, adică capacitatea utilizatorilor de a gândi creativ, de a învăţa - este vorba, deci, de calitatea umană a celor ce utilizează noile tehnologii. Iar această calitate este condiţionată de educaţie, de natura acesteia.
China şi India produc mai bine de jumătate de milion de ingineri anual. În Europa, ca şi în SUA, se pare că prea puţini tineri îşi caută cariera în inginerie, matematică, chimie, fizică. Aici trebuie ca liderii europeni să lucreze mult mai mult. Altminteri nu vom putea face altceva decât să încercăm să gestionăm un declin economic inevitabil. Educaţia pentru viitor se conturează astfel ca principală provocare pentru cetăţenii Uniunii Europene.
