Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Administraţia Obama a propus o legislaţie ce ar impune înregistrarea derivatelor financiare standardizate şi tranzacţionarea lor în case de compensare (clearing houses).
Aceste propuneri reprezintă un important pas înainte, în măsura în care nu vor fi lăsate portiţe şi transparenţa procesului va fi asigurată. Şi Comisia Europeană, luând în considerare Raportul de Larosiere şi recomandările făcute în alte documente, vine cu propuneri în aceeaşi direcţie.
Am fost direct implicat în dezbaterile din Parlamentul European pe tema reformei reglementării şi supravegherii pieţelor financiare. Pe măsură ce criza s-a adâncit, chiar şi cei mai zeloşi apărători ai autoreglementării au trebuit să admită vicii fundamentale ale unei astfel de abordări.
Totuşi unii încă insistă pe pericolul reglementării excesive; se argumentează că reglementarea derivatelor ar înăbuşi "inovaţia", că ar duce la relocarea activităţilor în alte ţări. Acest tip de raţionament este neconvingător; nu toate inovaţiile financiare sunt benefice. Avem mare nevoie de o reglementare a derivatelor financiare deoarece acestea comportă riscuri sistemice.
Cum au dovedit-o fără dubiu episodul fondului de risc LTCM (în 1998), căderea lui Lehman Brothers, criza AIG în 2008 şi pachetul de ajutor financiar care a fost necesar, riscurile sistemice nu pot fi lăsate doar în seama participanţilor de pe piaţă. Trebuie luat în considerare şi faptul că cei ce construiesc produse financiare tilizează modele matematice despre care şi această criză a arătat că, adesea, nu sunt demne de încredere - deoarece ipoteza pieţei eficiente, care stă la baza acestor modele, este înşelătoare.
Cei din industrie se îngrijorează că o reglementare mai viguroasă le va micşora profiturile. Dar proporţia profiturilor industriei financiare în PIB-ul mondial a crescut de 4-5 ori în ultimele două decenii. Chiar şi o scădere severă a acestei ponderi nu ar putea servi drept justificare dacă ţinem cont de lecţiile crizei actuale. Fiindcă ceea ce este în joc este prevenirea pe viitor a unor crize atât de grave. Nu este admisibil să protejăm profiturile unei industrii în detrimentul restului economiei.
Trebuie, de asemenea, să luăm în considerare dimensiunea morală, cu implicaţii politice, a dezbaterii privind reglementarea industriei financiare şi măsurile de reformă. Pot guvernele să justifice în faţa cetăţenilor politici dureroase (care răvăşesc bugetele publice) în timp ce unii dintre cei care au provocat dezastrul vor să se întoarcă la vechi practici? Şi acesta în timp ce mari entităţi financiare (despre care se zice că sunt "prea mari pentru a fi lăsate să moară") sunt menţinute pe linie de plutire cu bani publici!
În ultimele decenii, în SUA şi în Europa, s-a accentuat inegalitatea veniturilor. Această dinamică va tensiona elaborarea politicilor publice, va slăbi statul-providenţă şi va genera conflicte politice acute. Să ne uităm la sucesul unor partide extremiste în alegerile pentru Parlamentul European. Din acest motiv, şi nu numai, industria financiară trebuie să dea dovadă de luciditate.
Derivatele financiare trebuie să fie reglementate astfel încât să-şi poată îndeplini rolul de acoperire împotriva riscurilor aşa cum se cuvine. Se poate spune că reforma dusă prea departe nu este, în acest moment, pericolul cel mare. Şi aceasta pentru că ar fi dezastruos ca factorii de decizie să nu fi învaţat nimic din acest enorm fiasco, aşa cum nu au învăţat din episoade precedente de criză.
