x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Estetician-colonel

0
Autor: Tudor Octavian 26 Apr 2010 - 00:00
Un grad mic poate să spună: Am fost caporal, dar nu mai sunt. Un grad mare rămâne toa­tă viaţa grad mare şi dacă pleacă din ar­ma­tă. Milităria are un prag care, odată trecut, nu mai în­gă­du­ie răzgândiri. Noi am avut mai mulţi critici literari-colonei. E greu de spus dacă erau colonei de la Interne, cu acoperire de li­te­raţi sau literaţi, cu acoperire de colonei. Fiind mai mulţi aceşti ofiţeri superiori, cu aco­pe­ri­re de artişti, n-au avut şi n-au nici as­tăzi sentimente de incompatibilitate nici cu civilia, nici cu arta. Li se pare normal să fi fost şi în­că să mai fie esteticieni-co­lo­­nei sau solişti de muzică po­pu­lară-generali. Mai mult, sunt chiar mândri de dubla apartenenţă. Dar mândri numai în ţa­ră. Când se întâmplă să evo­lu­e­ze în afara ţării, fac caz doar de con­diţia lor de artişti. Ştiu foarte bine că, dincolo de hotare, o astfel de dublă-acoperire nu s-ar justifica nici cultural, nici moral şi nici din raţiuni cazone.

În librării zace de o bună bu­ca­tă de vreme o Istorie literară mamut, semnată de un autor cu suspiciunea de colonel, de spion şi de turnător. Omul a fost  im­ple­mentat în Europa cu misiuni obscure, iar în "exil" a fost ocolit  de toată românimea. Cât timp a activat în Bucureşti, s-a manifestat cu tupeul celui care se ştia apă­­­rat şi motivat, atât profesio­nal, cât şi băneşte, de sistemul mi­li­tar. Acum, când nu mai in­te­resează pe nimeni biografia lui du­pli­citară, scoate capul şi se în­toar­­ce acasă, ca să împartă su­per­­l­ative şi să-şi verse umoa­rea fetidă pe cei care l-au evitat ori nu i-au cinstit, cum socotea el c-ar fi meritat, articolele şi căr­ţile. A rămas cu trufia co­lo­ne­lu­lui-estetician de odinioară, deşi e pensionar şi au dispărut şi si­tu­a­ţi­i­le în care el se făcea util servi­ci­i­lor secrete. Unul din ro­man­cierii foarte publicaţi îna­in­te de 1989, dar cu totul ignorat de edituri după ce n-a mai fost "şef la scriitori", îl complimen­tea­ză pe criticul-colonel într-un chip care ar trebui să ne ru­şi­ne­ze: in­sul n-a fost securist acope­rit, ci diplomat cu misiuni speci­a­le în Occident. Un patriot, cum s-ar zice, care a trebuit să îndure demn oprobiul breslei scrii­to­riceşti şi să ne ierte. Noi, civilii profesionişti, n-avem cum să re­a­l­i­zăm sub­tilităţile de interes na­ţi­o­nal ale vieţii de estetician-gra­dat. Nu o să în­ţe­le­gem niciodată cum de a putut el, intelectualul cu trese, să-şi o­no­re­ze misiunile pe linie diploma­tică şi, tot­o­dată, să se ţină la curent cu evo­­luţia cul­tu­rii democratizate de acasă, scriind chiar şi o Istorie monumentală. Nu e singurul "special" care scoate capul şi acu­ză civilimea de ingratitudine şi orizont jos. Nu ştim noi cât de greu i-a fost "specialului" să du­că pe umeri şi gradul, şi lada cu cărţi. Ce mare caracter îţi trebuie ca să stai şi cu fundul în două luntri, şi cu luntrea în două funduri.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de