x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Etajul 34

Etajul 34

de Tudor Octavian    |    21 Noi 2005   •   00:00
Etajul 34

Ce bine ar fi sa locuiesc in acelasi bloc cu toti oamenii care-mi sunt dragi!

Nu le spun prieteni, deoarece dintre prieteni, care si asa sunt rari, nu i-as vrea foarte aproape decat pe vreo cativa. Prietenii la nevoi sa stea acolo unde stau, insa, pe persoanele al caror fel de a fi ma convinge ca nu suntem toti jivine, ca fiinta umana creste in gena ei nevoia mai binelui, ca omenirea, desi n-a avut de la inceput un tel, il constientizeaza acum, as vrea sa le stiu in preajma. Nu chiar pe acelasi palier, ca sa mi se acreasca de vizite si dovezi de simpatie, ci raspandite pe inaltimea unui bloc cu multe, multe etaje. Distantele, oricat de mici ar fi, iti lasa totusi timp de intoarcere. Pe cei dragi, trebuie sa-i stii ca sunt, ca n-au probleme fara solutie, nu sa li te vari tot timpul in suflet. In muncile pe unde am trecut, in hale si birouri de tot felul, mi-au fost colege si femei, a caror prezenta imi facea bine, fara ca feminitatea lor sa fie o continua provocare. Vorba aceea a liceenilor, care la saisprezece ani pare sa fie un summum de tandrete, dar la patruzeci suna ridicol - Iti multumesc ca existi! - e plina de continut. La patruzeci de ani, desi n-o mai zicem, totusi o gandim.

Sa zicem ca blocul ar avea patruzeci de etaje si apartamentul meu s-ar gasi la etajul opt. As dori sa fiu pe acelasi palier cu o familie de unguri, in casa carora am petrecut numai o seara si apoi nu i-am mai vazut niciodata. Nu numai dragostea se intampla la prima vedere. La prima vedere poate fi si armonia. Dar si simtaminte mai simple, insa cu o memorie lunga. Cum ar fi, de exemplu, sentimentul de siguranta, sentimentul ca ai intalnit in sfarsit ceea ce cautai, fara sa fi stiut nici ce este, nici unde ar fi de gasit. In familia celor doi tineri din Budapesta, mi-am dat seama ca in rezerva mea de bucurie am zone pe care nu le-am activat, de a caror existenta habar n-aveam. Asta se petrece in tine, daca ai norocul sa te aduni intr-un bloc cu multi oameni dragi: ei nu-ti dau practic nimic, insa te descoperi tu mai complet decat socoteai, mai deschis la lucruri, carora nu le acordai importanta. Altfel spus, traiesti mai bine, daca se gaseste mereu cineva sa-ti desteleneasca sufletul. Adesea imi spun: daca l-as fi cunoscut pe cutare profesor, cand aveam douazeci de ani, as fi fost mai intelept! Sau: daca doamna cutare ar fi lucrat in acelasi birou cu mine, cand aveam douazeci si cinci de ani, as fi fost mai atent in relatiile cu oamenii care m-au remarcat.

Daca as locui in acelasi bloc cu toti oamenii care m-ar putea schimba cu fiece zi intr-unul mai tolerant, mai generos, mai incapator spiritualiceste, n-as avea decat sa dau un telefon si sa zic: Azi simt ca trebuie sa ma corectez, sa nu mai gandesc catastrofic, vin sa-mi beau zece minute cafeaua cu voi alaturi!

Si n-ar trebui sa iau avionul pana la New York la fostii mei colegi de la arhitectura, ca sa ma incarc de speranta. As urca doar pana la etajul 34.

×
Subiecte în articol: editorial