Eternul si fascinantul Vacaroiu

Ideea de a-l mazili pe Nicolae Vacaroiu din capul Senatului m-a luat pe nepregatite.
Sunt pregatit pentru orice nenorocire, chiar si pentru un tsunami in lacul Floreasca - Tei, dar nu si pentru schimbarea din rang a celui de al doilea om in stat. La noi, Vacaroiu e eternitatea, cam in acelasi mod in care a fost, este si va fi inca ani multi de acum inainte Iliescu. Pentru unii politicieni, nu exista solutii democratice si constitutionale, ci numai biologice. As spune ca Vacaroiu e mai mult decat vesnicia. E resemnarea mioritica in fata unui destin fara nume, fara dimensiuni si fara termen de valabilitate. In ziua cand primul om in stat nu va putea sa-si exercite atributiile si pe locul sau va urca marele anonim Vacaroiu, abia atunci soarta romanului va avea un nume. Se va chema NIMIC.

Nici un ziarist cu simtul ridicolului nu s-ar duce sa-i ia un interviu celui de al doilea om in stat. Ce sa-i spuna Romaniei domnul Vacaroiu, cand a avut pentru asta toti anii de dupa 1990 si nu ne-a miluit cu o singura fraza de Doamne ajuta, nu ne-a fericit cu nici o fapta de tinut minte si n-a savarsit nici o gafa de patrimoniu? Nici un ziarist n-o sa-i propuna sefului sau un dialog la zi cu domnul Vacaroiu, daca nu vrea sa fie privit cu stupoarea aceea politicoasa, potrivita cu muncile care nu duc nicaieri. Asa, o intrebare, doua, din respect ipocrit pentru structura puterii, cu motivatia bleaga a momentului in care stii ca te straduiesti degeaba, mai merge. Dar o convorbire, pe toata latimea unui mijloc de ziar, e o aberatie. Putem sa punem cap la cap toata vorbirea publica, pentru stiinta intregii natiuni, din acesti 15 ani a domnului Vacaroiu si nu vom umple o pagina. Domnul Vacaroiu e supremul mut al Puterii. E imaginea unui prezidiu, in felul cum ne-am deprins sa fie prezidiile in jumatate de secol de bolsevism. Nimeni nu se intreaba ce cauta la masa cu panza rosie cutare si cutare. Exista intotdeauna o cauza si in absurd. Prezidiul e ceva ce trebuie sa fie, iar domnul Vacaroiu e omul fara de care tribuna Senatului nu-i de conceput. Se sparg guverne, cad premieri, au loc miscari tectonice in masa politica, dar Vacaroiu e definitiv. Bush s-a temut pentru sceptru, Vacaroiu n-are nici un motiv s-o faca. Nu s-a nascut inca omul sau gruparea care sa vrea cu adevarat descaunarea lui Vacaroiu. Cand darami un zeu de pe soclu, trebuie sa pui in loc unul mai bun. Ce-ar putea sa puna Romania, in locul lui Vacaroiu, cand insusi Vacaroiu n-ar sti sa-i explice Romaniei cum de a ajuns el al doilea om in stat?

Sincer vorbind, gandul ca Vacaroiu nu va mai fi al doilea om in tara si seful Senatului, adica al acelei jumatati parlamentare pe care nimic n-o justifica - nici traditia, nici bugetul, nici grijile momentului - ma ingrozeste. Cata vreme e acolo, sus, la dreapta tatalui natiunii, am sentimentul linistitor ca timpul s-a oprit in loc. Si ca n-o sa imbatranesc niciodata. Ca suntem invesniciti prin Vacaroiu. Noi, in saracia noastra; el, in inutilitatea fudula a ierarhiilor Senatului.

Ce tot bolborosim despre vocatia europeana a romanului?!! Ce tot facem pariuri pe Basescu?! Am ramas o natiune de pariori si de profeti care nu vede mai departe de seful statului. Mai departe de seful statului, dar imediat in spatele sau, dragi compatrioti, e al doilea om in stat: Vacaroiu.