x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Eu cred că românii…

0
Autor: Dragos Moldovan 04 Dec 2009 - 00:00
... bla-bla-bla/ ceva. Zilele trecute am văzut la televizor un lider politic a cărui prezenţă fizică este într-o permanentă contradicţie cu sugestia suavă a numelui care o prezintă (pe şleau, este vorba despre Flutur Gheorghe) care spunea că el crede că românii - nu-ştiu-ce. De exemplu, eu cred că românii s-au săturat să fie minţiţi. Poate că nu a spus chiar asta, dar, în orice caz, ne-a oferit o bucată din setul său de credinţe despre români. Să luăm, sub beneficiu de inventar, ca premiză a unui experiment, afirmaţia "eu cred că românii s-au săturat să fie minţiţi".

O paranteză absolut necesară asupra căreia voi reveni: "eu cred că românii...", această afirmaţie eroică, similară gestului de martiraj în care îţi sfâşâi cămaşa în faţa gloanţelor mişeleşti ale inamicului care crede şi el ceva despre români, nu este apanajul exclusiv al politicienilor sau al unui anumit tip de politicieni. Nicidecum.

Credinţa referitoare la un anumit tip de a fi al românilor, al felului în care ei gândesc, al felului în care acţionează, al felului în care preferă anumite conjuncturi sociale, al felului în care iubesc, al preferinţelor culinare, al destinaţiilor de vacanţă predilecte, al viciilor, al felului în care acţionează în diverse circumstanţe, aşadar această globalizatoare, profundă şi definitivă "credinţă" într-o anumită substanţă umană comună românilor este la îndemâna oricui.

A mea, oricând vreau. A dumneavoastră, aşijderea. Meseria asta o practică însă în mod profesionist numai persoanele care fac rating la televiziuni.

Revenind la Flutur şi naţiunea: eu cred că românii s-au săturat să fie minţiţi. Aşa. Şi? Eu cred că şi nemţii, şi francezii, şi englezii, şi spaniolii, şi portughezii, şi americanii s-au săturat să fie minţiţi. Eu cred că orice om, din orice colţ al lumii, ales la întâmplare, cu ochii închişi, s-a săturat să fie minţit. Bine-bine, dar, vedeţi dumneavoastră, a spune aşa ceva într-un atare context, în care de la o înaltă tribună ţi se declamă credinţa într-un anume fel de spiritualitate a românilor, înseamnă lipsă de patriotism.

Când auzi că cineva ştie ceva despre români te încolonezi automat în rândurile mulţimii formate virtual în spatele lui, pentru că spaima de a nu rămâne pe dinafară, de a nu fi izolat îţi dictează asta.

Aşa că, pentru a salva aparenţele, voi veni cu câteva contribuţii personale: eu cred că românii s-au săturat de mizerie, eu cred că românii vor să fie fericiţi, eu cred că românii vor să trăiască în linişte, eu cred că românii s-au săturat de scandaluri, eu cred că românii sunt paşnici şi le place să trăiască printre prieteni, eu cred că românii s-au săturat de dictatură şi vor să fie liberi într-o societate democratică, eu cred că românii doresc un viitor sigur pentru copiii lor, eu cred că românii vor alegeri electorale netrucate.

Mai cred eu câteva lucruri despre români, ca de exemplu că românii vor să trăiască din moşteniri fără să mai fie nevoiţi să muncească, sau că românii se uită după exemplarele de sex opus bine clădite trupeşte, sau că românii mai şi mint uneori, că îşi bârfesc şefii, că le scapă adesea câte o înjurătură, şi altele, că îmbătrânesc sau că se îmbolnăvesc şi că au vicii, dar mai bine mă opresc pentru a nu ajunge la afirmaţia de-a dreptul subversivă la adresa statalităţii României, anume că românii se nasc printr-un proces fiziologic asemenea oricărui om din lume.

Dom'le, mare nesimţit trebuie să fii pentru a vorbi tu, aşa, în general, despre români. Adică am făcut armata împreună, împărţim acelaşi veceu, sau ce? Păi eu când "cred" că soţia mea îşi doreşte ceva şi vreau să-i fac o surpriză, mă cuprinde un fel de spaimă metafizică. Mă bântuie continuu spectrul unei greşeli fundamentale. Cu prietenii mei sunt pur şi simplu decerebrat. Prefer să-i întreb pe şleau în ce dispoziţie psihică, sentimentală, gastronomică, bahică ori de acţiune sunt, decât să "cred" ceva în privinţele astea.

Dar nu. (Revin la paranteza de mai sus.) O mână de oameni care au audienţă în mass-media cred ceva despre noi, românii. Noi românii fiind o masă omogenizată uşor identificabilă prin nişte instincte comune, pe care ei le depistează în urma unor analize de laborator. Cu toate acestea, ne rămâne şi nouă, cobailor, putinţa firească de a crede ceva. Aşa că eu mai cred şi că românii flegmează pe cei care cred ceva despre ei vorbind bălos cu expresia "eu cred că românii...".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de