Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tony Barber, trimisul Financial Times pe lîngă instituţiile europene, îşi exprimă într-un articol recent, intitulat "Ţări de care UE se poate dispensa", nedumerirea faţă de opinia mea potrivit căreia, în realizarea proiectului Europei politice, geografia contează.
Tony Barber, trimisul Financial Times pe lîngă instituţiile europene, îşi exprimă într-un articol recent, intitulat "Ţări de care UE se poate dispensa", nedumerirea faţă de opinia mea potrivit căreia, în realizarea proiectului Europei politice, geografia contează. Mai exact, perplexitatea domnului Barber pleca de la observaţia că respectul arătat faţă de decizia irlandezilor de a nu accepta Tratatul de reformă a UE (Tratatul de la Lisabona) nu constă în blocarea procesului de integrare europeană pînă cînd Irlanda îşi va schimba opinia, ci în crearea unui statut special pentru această ţară, care să îi permită să reflecteze în linişte asupra destinului său în timp ce ceilalţi membri ai uniunii îşi continuă lucrul. Adăugam că în cazul Irlandei, spre deosebire de cel al Franţei sau Olandei, putem proceda astfel, întrucît, chiar şi în absenţa sa, coerenţa geopolitică a UE se menţine. În Marea Britanie, asemenea idei sînt cu adevărat greu de înţeles. Pentru un european – nu bun sau rău, ci pur şi simplu european –, UE este o uniune de state şi cetăţeni al căror obiectiv este acela de a-şi obţine securitatea şi stabilitatea prin reconcilierea istoriei europene cu geografia europeană. Pentru un britanic, Europa este un continent despărţit de Marea Britanie prin Canalul englez, abuziv numit de europeni Pasul Calais. Cînd pe Canal este ceaţă, continentul este izolat (sic!). Într-o mentalitate de insular conservator resimţind încă nostalgia imperiului pierdut, geografia nu este decît un accesoriu al puterii. În viziunea unui european continental, geografia – realitate care include demografia şi explică antropologia – este baza istoriei sau variabila de care istoria depinde. A pune deci în armonie istoria (care este şi rodul întîmplării) cu geografia înseamnă realizarea unui echilibru optim între aspiraţii şi posibilităţi, între continuitate şi discontinuitate, între ţinte şi resurse, între stabilitate şi progres. O ţară, fie ea şi mică, precum Olanda, care deţine cel mai mare port al Europei şi controlează ieşirea la Marea Nordului a unei artere fluviale ce traversează întreg continentul unind Rinul, Mainul şi Dunărea, spre a se termina în România, la Marea Neagră, cu cel de-al treilea port, Constanţa, este esenţială pentru proiectul european. În schimb, cu tot respectul, o insulă mică şi excentrică, alcătuind o piaţă cu resurse şi clienţi puţini, nu este. Asta nu înseamnă că cineva respinge Irlanda. Dimpotrivă! Ea trebuie să fie oricînd binevenită în conformitate cu decizia sa liberă; asumîndu-şi totodată consecinţele acestei decizii. Aşa cum declara un europarlamentar irlandez: "Lipsită de Irlanda, Europa ar pierde puţin; lipsită de Europa, Irlanda pierde totul!". În faţa unor asemenea argumente, domnul Barber se întreabă dacă nu sînt şi alte criterii în afară de geografie care să indice ţările fără de care UE se poate descurca. Domnia sa ajunge astfel la România sugerînd că, întrucît aceasta ar fi o ţară coruptă, absenţa sa din Uniune ar constitui un atu în ceea ce priveşte funcţionarea mecanismelor europene. (Despre Italia preacinstitului Berlusconi nu se spune nimic.)
Evident, corupţia este un virus care gripează instituţiile europene. De aceea, lupta cu corupţia trebuie să fie o prioritate, iar statele corupte trebuie ţinute în carantină. Un aspect particular al problemei este că în Europa nu s-a descoperit încă un vaccin anticorupţie. În ciuda acestei împrejurări sau poate tocmai de aceea, firmele britanice se înghesuie să îşi facă loc în România, iar lideri politici britanici, precum fostul prim-ministru Blair, fac demersuri pe lîngă corupţii lor omologi români ca să faciliteze achiziţionarea unor societăţi româneşti de către investitori, altminteri donatori darnici ai partidelor Albionului. Uneori ai impresia că cei care protestează împotriva corupţiei din România sînt nu cei cinstiţi, ci cei care, în concurenţă cu alţi corupători, nu au reuşit încă să îi corupă pe români. În atari circumstanţe, dacă am conchide că UE se poate dispensa de toate statele în care corupţia face victime, am risca să o lăsăm fără membri. În fapt, cei care ne cer să nu vorbim despre Europa unită, pentru că sîntem corupţi, se tem că discuţia despre semnificaţia geografiei, respectiv despre statele fără de care UE se poate descurca, creează un precedent periculos pentru aceia care rămîn membri doar pentru a avea posibilitatea să împiedice din interior consolidarea unui potenţial concurent european. Astăzi Irlanda, mîine cine ştie... Euro-corupţii să facă deci ciocul mic! Dacă vor în UE trebuie să îi accepte pe euro-sceptici!
