Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deplasarea Stelei la Târgu-Mureş n-a mai avut semnificaţia picnicurilor de altădată. Prietenia cazonă dintre cele două echipe, invocată asiduu în perioada fotbalului cooperatist, are acum termenul de garanţie expirat. Epoleţii au lăsat loc însemnelor civile ale municipalităţii în vestiarul echipei din Târgu-Mureş. Iluzia de independenţă şi de mai bine nu se potriveşte însă realităţii de fapt. Fiindcă în spectacolul blaturilor din trecut, oricât de ordinare ar fi fost ele, parcă încăpea mai mult fotbal decât ne oferă la ora actuală pârâciunile fotbalistice din liga dragomirilor. Afacerile veroase, impostura şi mitocănia suculentă pârjolesc orice tentativă de respiraţie naturală a competiţiei sportive. E vreme de troacă.
Sâmbătă, FCM Tg. Mureş şi Steaua au chinuit fotbalul până la scoaterea lui din sărite. Din acest punct de vedere, reuşita combatantelor şi a marginalilor a fost deplină. Mai grav mi se pare faptul că mare parte dintre făptaşi nu-şi asumă până la capăt meritele neputinţei sinistre de la Tg. Mureş. Iar încercarea lor de a ni se prezenta curaţi şi plăcut uscaţi este de mare audienţă, dar şi de toată jena.
Înfrânţii finali, adică gazdele, precipită torenţial găinile moarte înspre bătătura fluieraşilor. Măgăreaţa a căzut pe capul bietului Alexandru Tudor. Enoriaş al arbitrajului pe care antecedentele îl recomandă ca pe un primitor de excepţie. Rigiditatea lui Alexandru Tudor, proverbială de altfel, poate fi oricând invocată ca unică motivare plauzibilă a căruţei de cartonaşe galbene acordate în meciul de sâmbătă şi a celor patru cartonaşe roşii. Nu intrăm în inventarul galbenelor, fiindcă este prea stufos. Însă este clar, de această dată nici una dintre cele patru eliminări nu poate scădea nota prestaţiei lui Alexandru Tudor. Toate au fost justificate. Ba în vreo două situaţii mi se pare că simplul cartonaş roşu nu este suficient. Pentru huliganii din terenul de joc nu sunt acoperitoare doar sancţiunile regulamentare.
După meci, oficialii clubului gazdă s-au înscris şi ei pe lista de aşteptare a cartonaşelor roşii. Prin prezenţa lor la vestiare. Presa oferă informaţii despre cotonogeala verbală la care s-a dedat Claudiu Maior, vice la Primărie şi tot vice în Consiliul de Administraţie al FCM. Se spune că domnul cu nume de grad înjura şi vorbea despre o mare hoţie. Iar apoi se văita că Marius Lăcătuş i-a dat replică. Doar verbală! Cred că înţeleg indignarea amărăşteanului condamnat la soartă de vice. El era revoltat pentru că nu a primit şi o palmă de la Marius Lăcătuş. Pentru că o palmă de la Marius Lăcătuş l-ar fi legitimat în fotbal mai degrabă decât toate funcţiile comunale pe care le ocupă respectivul amărăştean.
Evlaviosul Ioan Ovidiu Sabău şi-a sumat şi el partitură solistică în invocarea unor cauze secundare care ar fi dus la înfrângerea echipei pe care o antrenează. Prin acest demers, chiar şi fără să vrea, Sabău a păcătuit prin minciună. Şi s-a autocaracterizat. Fiindcă fabulaţiile analistului Ioan Ovidiu Sabău nu pot recomanda decât un antrenor incapabil să aprecieze corect evoluţia propriei echipe. Ceea ce este foarte grav.
Spectacolul revoltei din târg are farmecul său. Farmec care funcţionează însă sub umbra unui regret. Ce frumos ar fi fost dacă MM era în totalitatea drepturilor sale de manager şi dacă, în locul lui Marius Lăcătuş, Maior s-ar fi confruntat cu MM.
