x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Evoluţii şi dileme la Marea Neagră

0
Autor: Adrian Severin 21 Oct 2008 - 00:00

Prin intrarea României şi Bulgariei în UE aceasta a devenit riverană a Mării Negre. Mai ales după oficializarea protectoratului Moscovei asupra Abhaziei şi Osetiei de Sud, precum şi după amplificarea controverselor asupra prezenţei flotei ruse în portul ucrainean Sevastopol, UE şi Rusia s-au trezit practic faţă în faţă la Marea Neagră.



Prin intrarea României şi Bulgariei în UE aceasta a devenit riverană a Mării Negre. Mai ales după oficializarea protectoratului Moscovei asupra Abhaziei şi Osetiei de Sud, precum şi după amplificarea controverselor asupra prezenţei flotei ruse în portul ucrainean Sevastopol, UE şi Rusia s-au trezit practic faţă în faţă la Marea Neagră.

Marea Neagră nu este o regiune în sine, ci locul de întâlnire a mai multor regiuni: Balcanii şi Asia Mică, Caucazul, Crimeea şi Bugeacul împreună cu câmpiile ruso-ucrainene. În mod tradiţional, locuitorii acestor regiuni au stat cu spatele la mare – o mare înconjurată de popoare de păstori care nu au vrut sau nu au ştiut să fie marinari – privind mereu spre interiorul uscatului. Apele au separat comunităţile umane de aici mai mult decât munţii. Turmele urcă munţii mai uşor decât traversează râurile.

Identitatea geo-politică distinctă a Mării Negre a fost definită de puterile europene sau globale, iar nu de riverani. Grecii au fost printre primii. Americanii sunt ultimii. Pentru puterile danubiene mai important a fost controlul asupra gurilor Dunării decât asupra Mării Negre. Un interes constant l-au prezentat strâmtorile. Reglementarea internaţională a traficului prin Bosfor şi Dardanele urmărea să ţină marea deschisă pentru comerţ, dar să o închidă pentru confruntările militare. Cum mărfurile de interes strategic global nu îşi au originea pe ţărmurile Mării Negre, regiunea s-a impus atenţiei ca spaţiu de tranzit. Cândva punct de intersecţie între "drumul mătăsii" (unind China cu Europa Centrală) şi "drumul ambrei" (unind nordul scandinav cu Mediterana de Est), astăzi constituie principala rută alternativă pentru transportul hidrocarburilor caspiene spre Occidentul european. Această funcţie obiectivă explică şi locul Mării Negre în politica actorilor globali: ea este obiect central în strategia lor periferică.

Spre a-şi satisface necesarul de energie, SUA nu au nevoie de Marea Neagră. Spre a-şi valorifica atuurile energetice Rusia nu este condiţionată de Marea Neagră. Pentru Washington, dechiderea Mării Negre înseamnă reducerea dependenţei energetice a UE faţă de Rusia şi astfel micşorarea influenţei globale a acesteia. Pentru Moscova, controlul Mării Negre înseamnă creşterea dependenţei energetice a UE faţă de Rusia şi astfel multiplicarea argumentelor Rusiei în susţinerea statutului său de superputere. Pentru toate, ţinta principală este deci captarea potenţialului economico-politic al UE în mecanismul echilibrului mondial. Strategia pontică este doar subsidiară, accesorie.

Pentru UE, în schimb, diversificarea rutelor de aprovizionare prin folosirea Mării Negre este aproape sinonimă cu diversificarea surselor de aprovizionare, iar garantarea securităţii acestora în Marea Neagră aproape sinonimă cu garantarea autonomiei sale energetice şi, pe cale de consecinţă, politice. În plus, pentru UE, Marea Neagră este o poartă de acces a migraţiei ilicite, terorismului şi crimei organizate originare în Asia Centrală, precum şi un potenţial avanpost pe frontul de securitate globală al Orientului Apropiat şi Mijlociu. Poarta trebuie păzită, iar avanpostul utilizat dacă UE doreşte pace acasă şi influenţă pacificatoare în lume. În concluzie, Marea Neagră este strategic esenţială pentru UE.

Din păcate, jucătorul global cel mai interesat în Marea Neagră este cel mai puţin pregătit spre a-şi urmări interesele acolo. Spre a ieşi din această contradicţie, UE va trebui să treacă de la sinergia pentru Marea Neagră la o strategie promovată printr-un instrument politic specific. Totodată, va trebui să renunţe la menţinerea României şi Bulgariei în poziţia de membri de mâna a doua, monitorizaţi şi marginalizaţi, ca şi la ambiguităţile privind accesul Turciei şi viitorul Ucrainei în UE. În fine, va trebui să fondeze un parteneriat la Marea Neagră cu Rusia şi Turcia, creând astfel cadrul pentru abordarea unor vectori de securitate sensibili din regiunile limitrofe, precum vectorul Ankara – Erevan – Baku sau Atena – Skopje – Belgrad. Conferinţa privind acţiunea externă a UE în profil regional, pe care Grupul socialist din Parlamentul European o va organiza anul viitor în România, este un prilej excelent pentru a aborda aceste teme esenţiale.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   negre,   mării,   mării negre,   marea,   marea neagră,   neagra

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de