x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Excepţia

0
Autor: Tudor Octavian 04 Iun 2007 - 00:00
Una din colegele de cameră ale prietenei lui Vasile B. i-a trimis, printr-o fată pe care acesta n-o cunoştea, un bileţel. Colega ii fixa lui Vasile B. o intălnire ca să-i comunice unele lucruri privitoare la bileţelele pe care el i le trimitea prietenei sale. Necunoscuta, care aducea bileţelul, avea privirea lungă şi intrebătoare pe care o au toate fetele ce deţin un secret jenant pentru un băiat. Privirea ei spunea că ar fi preferat ca secretul să i-l spună altcineva.

Erau la modă bileţelele. La 20 de ani, studenţii descoperiseră modalitatea de a-şi comunica in scris gănduri şi dorinţe pe care n-ar fi indrăznit să le facă publice altfel. Vasile B. le cunoscuse pe toate cele şase colege de cameră ale prietenei lui, insă nu se uitase la nici una ca la o fată care ar fi putut să-i fie prietenă. Le ignora ca să nu rişte să se trezească, fără voia lui, indrăgostit de altcineva. Vasile B. nu iubea de fapt o fată anume. Iubea iubirea.

Colega de cameră a colegei i-a propus lui Vasile B. să se plimbe prin Cişmigiu şi să-i spună acolo, in parc, pe una din aleile mai puţin circulate, ceea ce ar fi putut să-i transmită foarte bine şi la telefon. Numai că la telefon, Vasile B. nu şi-ar fi dat seama căt de parfumată şi de prezentabilă era această colegă, care-l prevenise că-i vrea binele. De la ea, Vasile B. a aflat că prietena lui le citea fetelor seara bileţelele lui intime şi că toate, cu o excepţie, le comentau şi se amuzau. Iar in final stabileau ce vrusese să spună el in subtext şi căt era de sincer.

Eu nu sunt o turnătoare, s-a scuzat colega, astfel incăt Vasile B. să ştie că avea de a face cu un caracter, dar nu-i suport pe cei care-şi bat joc de sentimentele unui om. Insistănd, Vasile B. a aflat că bileţelele de răspuns ale prietenei lui erau compuse in colectiv, de toată camera. Cu excepţia mea, a precizat fata, care am un mare respect pentru găndurile intime. Colega colegei i-a mai zis lui Vasile B. că prietena lui avea scrisul urăt şi că bileţelele erau trecute "pe curat" - cum obişnuiau să spună studenţii despre referatele de la seminare - de Feştileanu. Cine mai e şi Feştileanu ăsta?, a intrebat Vasile B. O nebună, a răspuns lăsăndu-şi privirea in pămănt, ca Madonele lui Rafael, excepţia din camera de cămin cu şase fete. Una din alea care pe urmă se duce cu ciorna in alte dormitoare şi discută bileţelele tale. Nu vreau să crezi cine ştie ce despre mine, dar eu ţi-am adus bileţelul ca să nu mai fii bătaia de joc a nimănui. Eu am un respect deosebit pentru băieţii care scriu bileţele atăt de sincere, a mai zis ea oftănd, şi tot parcul s-a umplut de parfumul fetei care avea un respect deosebit pentru băieţii sinceri şi talentaţi la bileţelele de dragoste.

De azi inainte eşti ca şi sora mea, a zis Vasile B. Dă-mi voie să-ţi mulţumesc şi să te sărut pe obraji, in semn de apreciere. Cel mai mult la o fată eu apreciez sinceritatea.
Vasile B. a sărutat decent obrajii fierbinţi şi parfumaţi ai fetei, ocazie cu care a observat că şi in alte privinţe aceasta era o excepţie. Avănd un cap rotund şi mic, distanţa de la obrajii ei fierbinţi la gură era mai mică decăt la celelalte colege de la cămin.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   vasile,   bileţelele,   bile

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de