Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În primii ani după sosirea mea în Franţa am fost destul de uluit să descopăr ce important era să-mi redactez un curriculum vitae cu informaţii puse... într-o anumită ordine. Detaliile privind studiile, cărţile publicate şi toate celelalte puteau sta mai la coadă, dar premiile aveau o enormă importanţă, ca şi cum ar fi fost primul glonte deschizător de drumuri, berbecul capabil să spargă porţile (prin natura lor închise), ale societăţii.
Marea ipocrizie însă, cel puţin în Franţa, este că premiile sunt atât de numeroase, în jur de 2.000, încât fiecare scriitor se alege până la urmă cu câte o distincţie, deşi şi scriitorii sunt numeroşi, în jur de 20.000.
Forfota şi interogaţiile în jurul sensului pe care îl au premiile literare revin sistematic în actualitate, mai ales toamna, sezonul decernării acestor recompense. Sigur, marea bătălie se dă pentru premiile extrem de cunoscute şi pretigioase: Goncourt, Femina, Renaudot, Medicis sau premiul Academiei. Există însă şi o altă serie de premii care poate propulsa, dacă nu un scriitor, cel puţin vânzarea cărţilor sale: premiul librărilor, premiul Cafenelei Flore, premiul pentru roman al televiziunii franceze...
Dincolo de acest nivel însă există câteva sute de premii numai pentru roman (de exemplu unul al Căilor ferate franceze) şi devine practic imposibil pentru un iubitor de proză să înţeleagă care este diferenţa dintre un premiu sau altul. Zeci de mici orăşele care organizează tot atâtea târguri de carte şi-au creat premiile lor, iar unele au nişte denumiri atât de pompoase, încât... par scoase din cărţi de ficţiune.
Am să citez unul fără să-l traduc în româneşte, pentru că mi se pare imposibil: "Le Prix littéraire de la Commanderie des gastronomes Ambassadeurs de Rungis". Precizez doar că Rungis este o localitate de lângă Paris celebră datorită unei imense pieţe, unde se vând produse alimentare en gros.
Rămân însă interesante unele premii insolite, precum "Premiul devoratorilor de cărţi" sau "Premiul 15 minute mai târziu", care este decernat la 15 minute după celebrul Goncourt. O comună viticolă din Pirinei a creat un premiu pentru literatura hedonistă, care constă în... oferirea unui număr destul de impresionant de sticle de vin. Uluitor în Fraţa este însă că până şi instituţii care la prima vedere nu au nimic de-a face cu literatura, precum Jandarmeria şi Marina, decernează şi ele câteva premii literare.
O editură pariziană a publicat în 2008 un ghid al premiilor şi concursurilor literare: un fel de listă de curiozităţi. Numeroase premii sunt legate de diverse concursuri literare, devenite un fel de sport naţional în Franţa: în jur de 10.000 de persoane participă anual la ele.
De reţinut însă că acest tip de ghid nu rămâne integral valabil de la un an la altul, pentru că unele concursuri dispar în timp ce sunt înfiinţate altele, peisajul în acest domeniu fiind deci extrem de evolutiv şi mişcător... în fiecare săptămână apar cam două concursuri noi şi dispare unul. Ceea ce înseamnă că anual lista de concursuri şi de premii creşte cam cu 50 de unităţi...
Numeroşi observatori ai fenomenului literar vorbesc de o abundenţă, chiar de o supra-abundenţă de premii care ucid "discernământul literar". Mult mai bine ar fi, spun ei, dacă ar fi create câteva contra-premii, pentru cărţile cele mai proaste, pentru autorii cei mai nombrilişti şi pentru subiectele cele mai ridicole.
Ele nu au fost create încă în Franţa, dar cartea cea mai stupidă a anului 2009 a fost considerată de critică romanul fostului preşedinte Valéry Giscard d'Estaing, intitulat "Prinţesa şi preşedintele". La 80 de ani, fostul şef de stat povesteşte, în ciuda numelor schimbate, nici mai mult şi nici mai puţin decât... o pretinsă poveste de dragoste pe care ar fi trăit-o cu prinţesa Diana. Nu de alta, dar ca să ştie lumea.
