x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Există oameni făcuţi să fie slugi?

0
Autor: Matei Vişniec 06 Mai 2011 - 15:08

Mulţi filozofi, scriitori, sociologi, istorici, gânditori în general au încercat să înţeleagă mecanismul prin care se menţin uneori dictatorii la putere timp de decenii întregi sau chiar pe durata întregii lor vieţi. Iar explicaţiile nu sunt niciodată simple. Dictaturile, chiar şi atunci când nu seamănă între ele, au totuşi un numitor comun. Iar din acest numitor comun al dictaturilor fac parte slugile vo­luntare dispuse la exces de zel.

Dar mai bine să dau un exemplu. Pe data de 19 aprilie a avut loc în Cuba un eveniment care ţine de marea comedie a istoriei: Fidel Castro, bolnav fiind, s-a retras de la condu­cerea Partidului Comunist Cubanez. Data ar trebui însă înscrisă şi în calendarul de aur al „servituţii voluntare”, pentru că în sala unde se ţinea congresul comuniştilor cubanezi unii delegaţi nu şi-au putut reţine nişte lacrimi… Lacrimi de tristeţe că marele lor şef, Fidel Castro, apărea în faţa lor bătrân şi cu un aer fantomatic. Lacrimi de tristeţe pentru că omul căruia i se spune în Cuba „Lider Massimo” se retrăgea dintr-o funcţie pe care o ocupase timp de 46 de ani. Au existat, da, oameni care au plâns sincer pentru că Fidel Castro nu mai era capabil să conducă partidul spre noi „victorii”, eventual pentru încă 10 sau 20  de ani, sau de ce nu, pentru eternitate… Idolul lor, şeful lor suprem, omul care le dăduse un sens vieţii era obligat, pe motiv de boală, să renunţe la cârma ţării (ţară pe care, în paranteză fie spus, a ruinat-o prin asocierea durabilă a doctrinei comuniste cu rigorile castrismului tropical).

Aceste „lacrimi” de durere, de emoţie şi de regret m-au trimis imediat cu gândul la un mare gânditor al Renaşterii, francezul Boetius, autorul unei cărţi intitulată „Discurs asupra servituţii voluntare”. În 1549, acest poet, care avea atunci doar 18 ani, constata că tiranii n-ar dispune de atâta putere şi n-ar rămâne atâta vreme la putere dacă n-ar fi înconjuraţi de oameni parcă făcuţi să fie slugi, de „servitori voluntari”.

Ce este un „servitor voluntar”? Iată portretul servitorului voluntar. Când stăpânul îi cere doar ascultare, servitorul voluntar îl ascultă şi în plus îl şi aplaudă pe stăpân. Când stăpânul îi cere să fie ascultat şi aplaudat, servitorul voluntar îl ascultă şi îl aplaudă în picioare. Când stăpânul îi cere servitorului voluntar să-l aplaude în picioare, sluga voluntară o face imediat dar mai şi plânge de emoţie…  

„Tiranii au doar puterea pe care le-o conferă cei care se supun de bunăvoie tiranului”, spunea renascentisul Boetius. Şi tot el constata că există oameni care sunt dispuşi să-şi dea şi viaţa pentru un tiran… Ceea ce mă duce imediat cu gândul la faptul că în epoca noastră modernă au fost efectiv mulţi oameni care şi-au dat viaţa de bună voie, altfel spus din convingere intimă, pentru Hitler, pentru Sta­lin, pentru Mussolini, pentru Mao… Iar sub ochii noştri vedem că unii sunt dispuşi să-şi dea viaţa pentru Muammar Ghaddafi sau pentru Fidel Castro.

Cu cinci secole în urmă Boetius se întreba: cum reuşesc însă tiranii să le adoarmă atât de temeinic conştiinţa acestor supuşi, să-i manipuleze atât de bine? Şi tot el răspundea: în preajma fiecărui tiran se formează o cama­rilă, o masă de curteni şi curtizani, cercuri concentrice de indivizi avizi de onoruri şi de apropierea de putere… Iar deseori ei devin complici ai cruzimii tiranului, ceea ce face ca servitutea lor să fie şi mai profundă, ei se leagă şi mai mult de dictator. Boetius avea cuvinte critice pentru toate „jocurile” şi „spectacolele” (cum erau luptele cu gladiatori în Antichitate) finanţate de dictatori pentru hipnotizarea şi adormirea conştiinţei populaţiei. Astăzi industria de divertisment planetară şi mai ales televizorul au devenit cele mai eficiente mijloace de adormire a cetăţeanului, de dominare a sa fără violenţă, de manipulare a sa de la distanţă, „cu mănuşi”, dar în direcţia letargiei absolute care îi convine atât de mult puterii. Tot acest autor, care ar merita reeditat şi chiar predat în şcoli, descoperea în eseul său că revolta nu este întotdeauna posibilă în faţa unui tiran, dar că este posibilă… neascultarea civică.

La recentul congres al comuniştilor de la Havana nimeni însă nu a recurs la acest mod neviolent de a se opune dictaturii castriste. Delegaţii ar fi putut să bată cu mai puţin entuziasm din palme şi eventual să nu verse lacrimi de tristeţe pentru că se retrăgea Fidel Castro din  fruntea partidului. Ei însă au continuat pe calea „servituţii voluntare”, atât de nefastă pentru întreaga umanitate.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de