Există şi bolnavi stupizi

Cu unele disfuncţii, accidente şi maladii, având un tratament simplu şi sigur, se poate glumi. Într-o comedie franţuzească, amanta se ţinea să nu facă pe ea, în vreme ce bărbatul era în plin delir liric şi sexual. Publicul se prăpădea de râs.

Pe parcurs, aflam că femeia suferea de o boală imaginară în relaţie cu amorul extraconjugal, fapt care nu ne împiedica să facem dintr-un necaz erotic o chestiune de umor. Excesul de imaginaţie se şi tratează. Maladiile creierului sunt o nenorocire la fel de mare ca acelea ale ficatului. Totuşi, nenumărate forme de ţicneală sunt acceptate cu simpatie, iar uneori şi interpretate cu un scop, ca pe o scenă, de oameni cu minţile întregi. A o face pe nebunul e aproape un talent.

Cu cancerul însă nu glumeşte nimeni. Nici cu pietrele la rinichi ori cu operaţiile pe cord deschis. Unele suferinţe au un statut social de suveranitate şi impun sobrietate, discreţie, adesea şi o formă de respect mistic. Cum să-ţi baţi joc de jivina pe care omenirea nu reuşeşte, oricât ar evolua medicina, s-o îmblânzească? La Grădina Zoologică, lumea se joacă şi se amuză cu maimuţele, nu şi cu tigrii.

Există unele persoane care, din proastă creştere, din trufie de bogătaş şi din exhibiţionism, apar în câteva emisiuni foarte populare şi se dau veseli cu cancerul lor. E genul de prostie endemică, întâlnită în mai toate formatele "de divertisment", unde vorbăria dezinvoltă trece drept isteţime şi golănia drept extravaganţă. Nu cred că greşesc zicând că unii oameni nu sunt demni de suferinţele ce le-au fost date de soartă. Moartea e şi ea un subiect de comedii, iar anecdotele în care moartea iese prost în vizaviurile cu lumea, tocmai pentru asta au fost create, ca să domolească frica omului de inevitabil.

Cine însă face glume stupide pe seama unei operaţii de cancer traumatizantă, spre deliciul unui public de platou, care prin definiţie e de joasă calitate, şi a unor realizatori, care pentru bani şi-ar dezbrăca şi mamele în transmisiile lor în direct imunde, ar trebui sancţionat de CNA şi de media. Insul poate să fie stupid în ce priveşte regimul său de citostatice. N-ar fi pentru prima oară când pălăvrăgeala unuia îngust la minte, dar gros la buzunar, ar fi luată drept optimism. Dar insul n-are voie să îşi bată joc de cumplita maladie şi să se poarte ca un măscărici, când atâţia semeni resimt veselia lui neghioabă ca pe lipsă de demnitate într-o situaţie-limită.

M-am întrebat dacă celebrul "dezvoltator imobiliar" putred de bogat ar fi la fel de voios şi de detaşat dacă ar vedea comentat în faţa camerelor tv, exact în maniera sa, iresponsabilă, dar pe gustul vulgului, cancerul unuia din membrii familiei sale. Şi imediat mi-a fost ruşine, numai gândindu-mă la această posibilitate. Într-o mulţime de situaţii tragice, nu-i cuviincios să i te substitui nici lui Dumnezeu şi nici diavolului. Sunt convins că şi medicii care l-au operat pe dobitoc s-au simţit ofensaţi de spectacolul acela trivial oferit de bolnavul lor.

Când treci - nu se ştie pentru cât timp - dincolo, în lumea celor salvaţi de chirurgi, nu le dai cu tifla. Fiindcă asta a făcut nesimţitul, pipăind curve pe platou şi dându-se mare cu banii lui, i-a jignit pe doctori. Ce v-aţi fi făcut voi şi cancerul vostru - le-a zis insul de "top 300" spitalului şi chirurgilor - dacă n-aş fi pus la bătaie banii mei?!!