Existenţa nu crede în sărăcie

"Priviti existenta, cu intreaga ei abundenta. De ce este nevoie de atat de multe flori in intreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienti. Existenta este insa abundenta – milioane si milioane de pasari, milioane de animale, totul exista din abundenta. Natura nu este ascetica, ea danseaza pretutindeni: in valurile oceanului, in zborul pasarilor. Ea canta peste tot – in vantul care trece prin ramurile pinilor, in ciripitul pasarilor...

De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem avand milioane de stele? Nu pare sa existe nici un motiv care sa justifice existenta lor, in afara faptului ca aceasta abundenta este in insasi firea existentei, aceasta bogatie este insasi esenta ei; existenta nu crede in saracie", a spus Osho si a spus-o atat de frumos si de clar, atat de rational, in acelasi timp, incat nu putem gasi nici macar cel mai mic argument care sa sustina contrariul. Bogatia este esenta existentei, iata. Atunci, de ce noi credem in saracie?

De ce credem in lipsuri, de ce suntem atat de apatici, de suferinzi, de tristi uneori, de ce – in aceasta existenta bogata din fire, mareata din fire, fantastica si frumoasa – noi ne simtim apatici, vlaguiti, saraci si nefericiti?

De ce plangem in perna uneori pentru ca nu avem un partener de viata, pentru ca avem un partener abuziv, pentru ca nu ne iubeste nimeni, pentru ca suntem singuri, pentru ca pare sa nu avem nici o sansa de crestere sau de castig, pentru ca nu avem... nu avem si iarasi... nu avem? Daca existenta are, de ce noi nu avem sau, mai bine spus, ce anume nu avem cu adevarat?

Poate ca avem totul sau am putea avea atat cat ne-ar aduce macar o stare de bine sau de bucurie daca am "am avea constienta abundentei", daca am fi constienti ca bogatia este in firea existentei. Cum a observat Osho atat de minunat, ce nevoie mai aveam de alte flori, daca am fi avut doar trandafirii? Dar existenta a scos la iveala lalele, bujori, ghiocei, crini, nenumarate feluri de flori de camp, nenumarati arbori si ierburi pentru a ne arata ca suntem bogati.

In acelasi timp, suntem complet inconstienti in fata tabloului sugestiv al naturii; privim catre bogatie si spunem: "Nu avem nimic, suntem foarte saraci si nefericiti". Pare sa ne lipseasca tocmai constienta bogatiei, constienta abundentei. Asa cum, atunci cand ne plangem de mila pentru propria singuratate, suntem inconstienti de multimile de fiinte, de oameni si de animale, de pasari si de alte vietuitoare, care ne sunt aproape.

Prezenta tuturor fiintelor, a mi­liarde de fiinte in jurul nostru ne arata ca nu suntem niciodata singuri, dimpotriva. Singuratatea pare a vietui in constiinta noastra si, pentru a scapa de ea, ar fi indeajuns sa iesim pe strada, sa-i zambim unui om, sa mangaiem un copil, sa mergem la un orfelinat sau la un camin de batrani si sa ne oferim serviciile voluntar.

Daca vrem sa scapam de constiinta singuratatii, de perceptia singuratatii, putem inventa orice; mii de suflete cred in aceeasi stare de singuratate, pe care n-o frange si n-o invinge nimeni, fara a deveni complet constient. Constient ca starea aceasta e-n noi. Absenta unui partener e-n minte, e-n traire, e-n sentiment mai mult decat in realitate. Mii de barbati si mii de femei nu au un partener, dar acela lipseste din interior, caci afara sunt atatia singuri, atatia care se plang: "Nu am". Daca existenta a facut atatea miliarde de oameni, atunci nu-i lipseste nimanui un partener, el este undeva, dar – pentru a-l intalni, pentru a-l atrage, pentru a pune in miscare fortele subtile ale universului, capabile sa-l apropie de tine – trebuie sa fii constient ca el exista. Orice vrem sa avem, sa gandim ca exista. Dumnezeu n-a facut lipsa, n-a facut saracia, n-a facut singuratatea, nici debusolarea; ele sunt stari ale mintii, stari ale constiintei, si atata vreme cat nu avem in noi, nu avem nici afara.

Daca suntem in cautarea unui partener, simplul fapt de a gandi ca el se afla undeva, pe lumea asta, a privi cu speranta, cu credinta, cu incre­derea deplina in existenta, inseamna a fi constienti de adevar. Iar atunci cand adevarul este trait in interior, minciuna "eu nu am", minciuna mintii se disipeaza. Poate nu dispare azi, maine, poate mai trece un timp pana ce starea de a avea intra in ma­nifestare deplina; totul este sa intelegi, sa fii treaz, sa fii constient ca "ai". A fi constienti ca natura existentei este abundenta, asta-i ceea ce ne trebuie pentru a avea.

Parteneri, iubire, paine, lucrurile necesare vietii; toate sunt mai intai in launtru si apoi afara. Caci, asa cum frumos a spus Osho, "existenta nu crede in saracie, nu este ascetica.

E-n firea existentei sa avem si avem, dar sa fim constienti de asta"!