x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Experienţa jucăuşă!

Experienţa jucăuşă!

de Maria Timuc    |    19 Iul 2011   •   21:00

Un intelept spunea ca-i indeajuns sa te gandesti ca astazi vei iubi lumea intreaga pentru ca, in ziua cu pricina, sa te intalnesti 'din intamplare' cu toti dusmanii, iar daca nu-i intalnesti per­sonal, cu siguranta vei intalni prie­teni care-ti vor vorbi inflacarat despre ei. Inteleptul n-a spus ca decizi sa iubesti, ci ca te gandesti sa iubesti. In dinamica vietii de zi cu zi, experienta 'jucausa', surprinzatoare si opusa intentiilor sau gandurilor noastre ocupa un spatiu vast si are o frec­venta notabila. Cu toate ca trece ne­observat pentru multi oameni, jocul vietii trece pe langa noi si fara sa-i cu­legem roa­dele. In experienta jucausa a existentei se ascunde un fel de ma­gie, un dans interactiv, un dans care pare sa tradeze comuniunea secreta, mis­terioasa a lumilor sau comunicarea dintre lumea noastra launtrica si lu­mea exterioara. Daca un om se gan­deste intr-o zi sa iubeasca lumea intreaga, iar lumea exterioara se comporta ca si cum ar fi auzit gandurile lui, dar ii arata, ii scoate in fata si-i prezinta mai intai chipurile concrete ale dusmanilor, deci ale celor pe care el nu-i iubeste, pare ca lumea – uneori dusmanii insisi – i-au ascultat gandu­rile. Lumea exterioara ii spune la obiect; 'Vezi ca nu-l iubesti pe omul asta? Ai gandit ca iubesti lumea in­treaga, dar gandul tau trebuie reanali­zat, iubirea pentru lumea intreaga nu-i structurata in psihicul tau, in inconstientul tau, nu are... realitate'!

Nenumarati savanti au remarcat acest joc al experientei, aceasta magie a existentei si chiar au incercat sa-i gaseasca elemente de structura, asa incat sa-l confirme stiintific. Cel mai pasionat a fost psihanalistul Carl Gustave Jung, care a numit personajul creator al jocului existentei - uneori incantator, alteori nesuferit, dar intotdeauna inventiv – 'Trickster'. Jung a spus ca el este un arhetip, care – o data desteptat in relatia cu stimuli existenti in psihicul uman sau in rea­litatea exterioara – elibereaza o mare putere, capabila sa produca surprize inteligente in dinamica evenimentelor vietii. Cand un arhetip este activ, omul se poate intalni cu evenimente sincronistice sau coincidente semnificative, dar si cu 'intamplari jucause', care sugereaza relatia dintre constient si inconstient si confirma, in acelasi timp, faptul ca intre lumea psihica si lumea fizica exista o comunicare. Concret, se poate ca intr-o zi sa te gandesti cat de destept esti si ce lucru extraordinar ai facut; da, doar sa te gandesti la asta. Minunatul tau gand sfarseste, insa, sfrijit, invins si sufocat, cand 'farseorul nevazut' te intalneste cu toate privirile si vorbele dispretuitoare, cu toti aceia care te cred – pe fata sau numai sugestiv – un prost. Invers, se poate sa ai o privire rezervata, daca nu chiar plina de indoiala asupra unui lucru pe care-l faci si atunci 'jucausul' iti aduce in cale entuziastii si pe aceia care vad partea stralucitoare a aceluiasi lucru.

Noi obisnuim sa ne suparam, sa ne iritam si sa traim angoasa, anxietatea sau furia in fata acestui joc 'fantastic' al fortelor inconstiente, capabile sa patrunda in lumea fizica, obiectiva, cum ii spunem noi. Ne suparam pe Trickster, adica pe forta de echilibrare si, mai ales, pe sursa de informare, aflata in serviciul sanatatii noastre psihice, sufletesti si a sanatatii experientelor de viata. Tactica acestei forte nevazute, jucause, uneori nemiloase, iar alteori pline de mister si de bucurie, ne spune ca exageram; ea ne duce la echilibru si la adevar in noi insine. Fie gandim despre noi in termeni prea luminosi, prea inflamati si atunci... jucausul ne spune ca am trecut granita adevarului, iar frumusetea respectiva nu este in intregime asimilata in structura noastra psihica, fie gandim in termeni exagerat negativi, ceea ce face ca Tricksterul sa ne prezinte latura luminoasa ca pe o imagine ce vine din lume (acesta-i doar un aspect al pu­terii sale).

Daca invatam sa 'citim' in experienta jucausa si sa observam corelatia dintre gandurile noastre si raspunsul ce ne parvine din realitatea exterioara, din evenimente si din intamplari, vom intelege sugestiile vindecatoare pe care ni le transmite inconstientul nostru. Vom intelege ca Tricksterul ar putea fi o forta de echilibrare, o forta care ne atentioneaza ca a ne vedea prea mari sau prea mici, indiferent in ce circumstante, prea prosti sau din cale afara de destepti, prea frumosi sau prea urati, prea buni sau din cale afara de rai ar putea fi tocmai modul in care se activeaza energiile incons­tiente, care vin sa restabileasca echilibrul pierdut. 'Ai exagerat', ne spun intam­plarile si de aceea lucrul tau mare s-a facut mic, cum cel dispretuit s-a facut maret. Ne putem intelege mai profund pe noi insine atunci cand ne gandim la un lucru, dar primim un raspuns invers din realitatea exterioara; ne putem citi singuri mo­mentele de ratacire, lipsa de curaj sau curajul inflamat, nesiguranta sau zdrobitoarea incredere in sine. Ne putem remodela personalitatea si restructura sufleteste doar urmarind jocul experientelor vietii si interac­tiunea lor evidenta cu ceea ce gandim, mai ales atunci cand gandim una, dar se intampla alta!

×
Subiecte în articol: editorial