x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Experiment nou al FMI în România

0
Autor: Ilie Serbanescu 21 Apr 2009 - 00:00

Susţinerea de autorităţile române a acordului de împrumut de la o serie de instituţii in­ter­na­ţio­na­le sub monitorizarea FMI este de înţeles. Domniile lor au per­fectat acest acord, tot atât de bine în urma unei detaliate analize a situaţiei plăţilor externe sau în urma unei ire­zis­ti­bile comenzi externe.



Să nu ne ferim a vorbi de o comandă externă pentru că aceasta este perfect normală în condiţiile în care axa majoră a economiei nu se mai află în mâini ro­mâ­neşti, ci în mâinile capitalului străin! Orice manual de economie de piaţă ne învaţă că aceluia care deţine proprie­ta­tea îi aparţine şi decizia.

Deci o comandă externă era perfect îndrituită. Nu numai în principiu, dar şi ţinând cont de condiţiile specifice existente. Situaţia datoriei externe a României era încurcată rău de tot. Nu era doar imensă (vreo 73 de miliarde de euro!), nu avea doar o componentă pe termen scurt extrem de mare şi, deci, periculoasă! Dar, mai mult, copleşitoarea ei componen­tă privată (care merge spre 60 de miliarde de euro) nici nu aparţinea unor entităţi româneşti, ci unor entităţi străine (companii sau bănci) înscrise în România. Autorităţile din România nici nu puteau şti exact care era soarta datoriilor acestor entităţi faţă de străinătate şi nici care va fi fost strategia de gestiune a acestor datorii, pentru că gestiunea aparţinea unor structuri care nu sunt româneşti şi ale căror strategii sunt stabilite în alte ţări.

Raportarea autorităţilor din România la datoria externă privată care trece în contul României, dar nu este a unor entităţi româneşti, era foarte confuză pentru că, din mo­ti­ve­le menţionate, se afla pe un teren alunecos, instabil şi neclar. Ceea ce ştiau autorităţile române era despre datoria firmelor cu ca­pital românesc şi a populaţiei. Acestea au datorii nu în străinătate, ci la băncile străine din România, deci este vorba de datorii interne, şi nu externe. Entităţilor româneşti - po­pulaţia sau firme - nu le-a dat de fapt nimeni din străinătate credite. Şi dacă ar fi fost numai după acestea, România ar trece că are o îndatorare externă privată absolut derizorie.

Deci un acord cu FMI poate viza controlarea unei situaţii pe care autorităţile române nu aveau şi nici nu au capacitatea de a o stăpâni şi guverna. Un nou acord cu FMI este în­che­iat, ca şi precedentele, între aceiaşi actori (FMI, pe de o par­te, şi Guvernul şi banca centrală de la Bucureşti, pe de altă parte), dar este primul în care obiectul încetează să mai fie economia românească, ci o economie deţinută de străini pe teritoriu românesc. Poate FMI să fie mai capabil să ţină hă­ţurile unei asemenea economii decât autorităţile de la Bucureşti, care, evident, au devenit mai mult spectatori în privinţa a numeroase zone de forţă din economie?

Poate chiar mai mult, anumite cercuri ale capitalului internaţional vizează prin FMI să preia mai direct, în con­di­ţii­le actualei crize financiare internaţionale, aceste hăţuri în ţări ajunse în situaţia României, iar încurcătura şi disputele politice din România constituie împrejurarea ideală pentru capitalul internaţional de a o reduce la statutul de teritoriu, şi nu de ţară. Avem evident de-a face cu un experiment. Şi dacă n-ar fi vorba de România - fapt care pentru unii români, mai naivi sau mai demodaţi, creează anumite emoţionalităţi -, acest experiment ar fi de mare interes politic, economic, chiar şi ştiinţific.

Problema este cum se va derula experimentul şi cu ce re­zul­tate se va solda. Este o disfuncţionalitate intrinsecă siste­mu­lui în care experimentul este făcut şi pentru care acesta ar putea eşua. Capitalul străin, cel care deţine decizia în Ro­mâ­nia, pune la punct un aranjament pentru finanţarea pro­blemelor pe care le are şi pe care el însuşi le-a creat în acest spaţiu. Finanţatorul nu este însă contractat de decident, ci de sta­tul român, în timp ce nici plata nu este făcută de decident, ci de populaţia din România. Decidentul nu plăteşte ni­mic şi nu răspunde de nimic. Aşa ceva nu poate funcţiona, dincolo de faptul că poate fi decavant pentru contractantul de credit şi pentru plătitorul creditului!
Citeşte mai multe despre:   editorial,   romania

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de