x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Explozii, otrăvuri şi concerte

0
Autor: Andrei Bacalu 06 Iul 2008 - 00:00
Explozii, otrăvuri şi concerte


S-au împlinit săptămîna trecută o sută de ani de la un eveniment care continuă să-i preocupe pe specialişti, explozia din taigaua Siberiei de Vest, în zona numită Podkamennaya Tunguska.

S-au împlinit săptămîna trecută o sută de ani de la un eveniment care continuă să-i preocupe pe specialişti, explozia din taigaua Siberiei de Vest, în zona numită Podkamennaya Tunguska. O lumină stranie a străpuns cerul, urmată de o undă  de şoc cu puterea a  o mie de bombe atomice, care  a pus la pămînt 80 de milioane de arbori, pe o suprafaţă de peste 2.000 de kilometri pătraţi.


Locuitorii nomazi ai regiunii, evenkii, povesteau cum adăposturile şi animalele lor au zburat prin aer. Senzorii seismici aflaţi la 1.500 de kilometri distanţă înregistrau ceea ce părea să fie un cutremur catastrofal. Globul de foc era atît de intens, încît în noaptea  următoare la Londra se puteau citi ziarele.

Vinovatul? Un fragment a cărui soartă era să se întîlnească cu Pămîntul exact la ora  7 şi 17 minute a dimineţii de 30 iunie 1908. Era fie un asteroid, fie o cometă. Dar nici un fragment nu a fost găsit la locul faptei.

Nu au lipsit explicaţii dintre cele mai neaşteptate. Un meteorit compus din antimaterie, o navă spaţială de origine necunoscută, o minigaură neagră, iată doar cîteva dintre soluţiile propuse. Ajunsă şi în ficţiune, într-un roman al lui John Case, explozia din Tunguska i-a fost atribuită şi lui Tesla, ca urmare a unui experiment nereuşit.

Cîţiva specialişti italieni au încercat o explicaţie simplă, dar din păcate contrazisă de realitate, ei cred că impactul poate fi regăsit într-un lac din apropiere, chiar în lipsa unor schije. Se pare că va trebui să ne consolăm cu o teorie mai puţin elegantă, dar mai plauzibilă. O masivă scăpare de gaze, inclusiv metan, a produs, într-o imensă eructaţie sau flatulenţă planetară, explozia din Tunguska. Încă un mister rezolvat.

Nu este singurul succes din ultima vreme. Kaare Lund Rasmussen, un cercetător danez care se ocupa de cauzele mortalităţii în Evul Mediu, a studiat osemintele unor călugări. Pe lîngă faptul că a descoperit o nouă boală, asemănătoare cu lepra, Rasmussen a remarcat prezenţa unei cantităţi neobişnuite de mercur.

De aici pînă la învinuirea cernelei roşii, care conţine mercur, de intoxicaţie cronică şi în cele din urmă de moartea călugărilor nu mai era decît un pas. Ar  fi imposibil să nu ne aducem aminte de cartea lui Umberto Eco “Numele trandafirului” şi de misterioasele dispariţii legate de cerneala otrăvită. Încă un prilej de a contempla superioritatea ficţiunii.

În fine, pentru cei frămîntaţi de relaţia dintre mîncărime şi scărpinat, cîteva noutăţi încurajatoare. Situat la intersecţia dintre plăcere şi durere, dintre reflex şi compulsie, ciclul mîncărime – scărpinat era neglijat de majoritatea specialiştilor. Considerat ca un “simptom orfan”, insuficient înţeles din punct de vedere neurologic şi biochimic, subiectul poate să pară frivol.

Nu de aceeaşi părere sînt şi cei care suferă de  eczeme atopice şi la care mîncărimea şi scărpinatul pot ajunge la dimensiuni dramatice. Studii recente, legate de biochimia muşcăturii de ţînţar, au reuşit să ducă la o înţelegere ceva mai detaliată a mîncărimii. Ce rămîne însă total neînţeles este rolul scărpinatului în calmarea senzaţiei neplăcute. “Marele mister”, afirma neurobiologul Earl Carstens de la Universitatea Californiei din Davis, “este legătura dintre căile reflexe ale celor două fenomene”. Ar fi oare un mare succes al ştiinţei? Probabil că da.

Dar nu  la fel de mare ca explicaţia unei coincidenţe tulburătoare. În urmă cu un an făcea înconjurul planetei ştirea că un violonist de renume mondial cînta pe o vioară Stradivarius la intrarea unei staţii de metrou. Virtuosul Joshua Bell, cîndva copil-minune, a trecut neobservat, reuşind să adune cîţiva bani.

Autorul articolului, Gene Weingarten, a primit Premiul Pulitzer în 2007. Dar a aflat că în 1930 un violonist celebru, Jacques Gordon, şi el fost copil-minune, a cîntat pe un Stradivarius la intrarea într-o staţie de metro, şi a fost şi el ignorat.

Originalitate, inspiraţie, întîmplare?

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de