Extazul răului: ”E bine”!

"Intr-o zi dracul a venit pe pământ să/vadă cum ii merg treburile.După ce/s-a edificat,s-a întors acasă, a organizat un banchet/Şi a rostit un discurs:/Cam peste tot pământul sunt Parjoluri larg/ străluminând./E bine!/Sunt oameni care c-un cuvânt/Vând pacea pe razboi ca-n targ./E bine!/Cu zgomot trenurile sar/De pe cărările de sine/Când tineri plini de ideal/Plantează bombe,cresc ruine/Seamană moarte în vânt în val/Dup'un sistem original./E bine!/Vânzari nu-s.Totu-i de vânzare:/Sfinţenie, amor, onoare./E bine!/De câte-n lume au văzut/Oamenii-au ochii goi, cenuşii/Și nici măcar în Gai Paris/Nu se mai cântă ca-n trecut,/Cei mari sunt socotiţi nebuni,/Poeţii-visători mărunţi'/Iar in ziarele de luni/Și până luni/Doar cei urâţi îşi află poza/Bravii plâng,/Spre ei in hohote ajung/Râsete reci de ură pline:/E bine!E bine!E bine!E bine!( ”E bine” – poezie de Jacques Brel pe care am preluat-o de la o prietenă de pe Facebook).

Vedeţi ce zice încornoratul când vine în inspecţie pe Pământ? Planul e îndeplinit 300 la sută! E un fel de ”extaz” al răului pe care poetul îl subliniază atât de interesant, radiografiind doar câteva dintre trăsăturile psihologice esenţiale ale oamenilor. Dracii dau mare banchet, cum ar zice preoţii (uite că zic şi poeţii!), căci peisajul social, moral, cultural, sufletesc şi mental al oamenilor e ca un tablou în care răul domneşte nestingherit. ”Totu-i de vânzare; Sfinţenie, amor.onoare/ E bine”! E bine ...de rău ce e, extazul răului e-n floare şi noi îl subliniem, trăind parcă în această mare de goliciune, de negriciune şi de deznădejde ca într-o stare de normalitate. Nouă ni se pare că ”asta-i viaţa”, e un şirag nemăsurat de suferinţă, ură, războaie şi nelinişti, că toate ne sunt date şi, uneori, unii dintre noi, credem că ”Dumnezeu a murit”, cum zicea un filozof, sau că ”Dumnezeu e de vină” pentru suferinţă. Am întâlnit de-a lungul timpului câţiva oameni supăraţi pe Dumnezeu, dezamăgiţi la gândul că el crează viaţa aşa cum este, că ne-a aruncat aici, pe Pământ, ca în Iad, şi nu face nimic concret să îndrepte lucrurile. Dacă admitem aceste ipoteze, anume vinovăţia lui Dumnezeu, indiferenţa lui şi maniera ironică în care ne-a abandonat în acest Iad, prin care dracul se plimbă satisfăcut, atunci pică în ultima capcană pe care el i-o întinde minţii noastre. Asta fiindcă ţelul răului pare a fi chiar acesta; să dăm vina pe Dumnezeu şi să nu mai credem în el. Asemenea moment în viaţa unui om e şi momentul în care răul ne-a învins pe noi şi l-a învins pe Dumnezeu!

Da, răul pâlpâie pe aici, merge pe trotuare, prin paturi, prin case, prin instituţii, prin Guverne; el dansează liniştit şi obţine victorie după victorie, atâta vreme cât noi acceptăm că suferinţa, răul şi lipsa de onestitate sunt virtuţi ale existenţei. Atâta vreme cât punem răul pe seama celorlalţi şi privim cu farurile aprinse fiecare pas greşit al celorlalţi, atâta vreme cât ne lăsăm cuprinşi de mânie, de ură, de respingere şi credem că toate aceste trăiri dezolante ne sunt create de alţii, da, îl invităm pe dracul în minte! El e abil şi dibaci, şi nu are nici un fel de orgoliu personal; îl dai afară pe uşă, se întoarce pe geam, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. El ne amăgeşte că dezordinea şi răul sunt cauzate de ceilalţi şi-n hipnoza asta bolnăvicioasă  ne atrage în tribunalul zgomotos al judecăţii, pe care nu suntem în stare s-o facem pentru că gândim greşit şi privim cauza erorii în altă parte decât acolo unde este. Eroarea e să continuăm să întindem degetele acuzatoare către lume, corect e să ne întorceam permanent în lăuntrul nostru şi să ne verifică, gândurile, sentimentele, atitudinile şi faptele. Să facem în noi căurăţenia de primăvară, să ne ştergem ura din minte, să ne ştergem mânia, să ne şergem fricile şi toate justificările pe care le folosim drept argumente pentru menţinerea răului în noi. Da, chiar aşa, ne dăm argumente pentru toate păcatele lăuntrice, uitând că din ”inimile noastre” se naşte binele sau răul, cum ne-a spus Mântuitorul. Lumea descrisă de poet nu-i făcută de Dumnezeu, ci de Egoul omenesc. Dumnezeu a făcut stele, universuri, fiinţe, păduri, flori, vise, lacrimi, bucurii şi-n toate acestea a pus numai iubire, cum a pus libertatea noastră de a alege să credem sau nu în el. Alegerea aceasta e liberă, dar orice am alege are consecinţe diferite. Răul care benchetuieşte pe aici e doar un fel în care Egoul a acceptat că-i vina lui Dumnezeu pentru tot răul din lume! Alegerea noastră cea bună se face cu inima, care gândeşte cu dragoste şi dragostea e singura putere care-l întristează grav pe dracu! Doar dacă-i dragoste învinge Dumnezeu şi cu adevărat ”E bine”!