Familiile profesionale

Tanar fiind, m-am tinut departe de cativa oameni care m-ar fi putut ajuta sa devin director de editura sau redactor-sef la una din revistele la care am colaborat.

Valorile lor morale nu se potriveau deloc cu acelea insusite acasa, de la mama. Unul din ei avea doua neveste. Pe prima, cu care se insurase din dragoste si pe care o ingrijea impreuna cu a doua nevasta ca pe un cal batran, care-si facuse datoria, o mutase la etajul zece. Era o fosta dansatoare de cabaret deprinsa cu statutul de intretinuta. Ca un barbat mai tanar ca ea cu cincisprezece ani voise s-o ia de nevasta, era capriciul lui. In sistemul ei de valori morale, conditia de intretinuta nu era mai prejos decat cea de sotie. Asa ca n-o deranja deloc transferul cu sapte etaje mai sus, intr-o garsoniera. In lumea lor, fiecare etaj din blocul unde locuiau semnifica o stratificare a participarii. La etajul trei era normal sa se instaleze sotia a doua, mai tanara cu zece ani ca bigamul. Mai ales ca era actrita si considera triunghiul din perspectiva carierei sale teatrale. El ii procura rolurile principale, ea ii consolida notorietatea si-i improspata relatiile cu sprijinul fostilor amanti.

Iubirea, pentru toti trei, trebuia sa fie si ceva folositor in profesie. Ca se iubeau, nu era nici o indoiala. Ce nu intelegeam eu erau raporturile dintre sotii. Prima cobora sa le gateasca, sa le puna masa si sa le faca patul, a douo urca la etajul zece cu portocale si medicamente, dar si cu sentimente filiale. La inceput, fiindca batranei i se spunea "mamica noastra buna", n-am stiut ce sa cred: le era mama, le era bunica? Eu fusesem invatat sa separ iubirea de interes. In cartierul meu, despre femeile care se maritau din interes se vorbea cu un dispret care suporta putine corectii in timp, indiferent cum evoluau casniciile lor. Un gen de dispret care la mama continea si un discret procent de indoiala. Daca, totusi, se putea si asa? Mama, insa, cu firea ei amarnica, ma facea partas numai la indoiala.

Protectorul meu - care ma avertizase de la inceput ca avea sa ma ajute si sa ma invete cum sa razbesc in Bucuresti, daca il ascultam si faceam tot ce-mi zicea, fara sa ma mir prea tare - m-a pus la curent din chiar ziua in care m-a invitat in apartamentul de la etajul al treilea, cu situatia sotiilor. Acum sa te vad daca esti destept sau prost, a zis el. Am fost destept vreo trei luni, dupa care am devenit ceea ce ma deprinsesem de mic sa fiu, prostul care, la vedere cel putin, n-are decat o familie. Astfel imi vorbise si protectorul meu: Baiatule, eu n-am doua neveste, ca doar nu sunt turc, eu am doua familii. Eu stau toata ziua in teatru. Trebuie sa am una si aici. Trebuia, asadar, sa accept ca, de la un anume standard de viata in sus, lumea buna admitea existenta si a unei familii profesionale paralele. Eram prea tanar ca sa ma simt bine intr-un fel de viata unde toate erau noi. Si prea bine crescut ca sa apreciez evolutia relatiei amor-interes in mediile artistice. Sau poate, cum mi-a zis si atat de prevazatorul meu protector, prea naiv ca sa intrevad interesantele oportunitati ce se deschid in familiile profesionale, paralele, convergente, ori chiar perpendiculare.