Fără busolă morală

De multe ori şi în mai toate ţările democratice, deprecierea calităţii politicii este pusă pe seama unei crize morale, iar redresarea, se spune, imposibilă fără reabilitarea valorilor morale. Într-adevăr, o rapacitate anarhică, adică fructul unor privilegii aflate deasupra legii şi în batjocura normelor de convieţuire socială, poate să domine o societate despărţită de conştiinţa morală. Aşa se naşte nu doar sentimentul, ci chiar realitatea împărţirii între învinşi - prin venituri amputate, costul vieţii insuportabil şi nesiguranţă cotidiană - şi invincibili - câştigătorii neschimbaţi ai banilor şi bunurilor publice. Aşa se ajunge că de la cel mai sus-pus la cel mai mărunt politician al puterii el găseşte întotdeauna alţi vinovaţi atunci şi mai ales atunci când vinovat este el însuşi.

Cândva, un ziarist i-a cerut lui Einstein să-i explice legea relativităţii, iar savantul l-a întrebat: "Dumneata poţi să-mi explici cum se prăjeşte un ou?". Ziaristul i-a răspuns grăbit că, fără îndoială, poate. "Domnule - i-a replicat Einstein -, mie spune-mi cum o faci fără să ştii ce e un ou, ce e o tigaie, ce e uleiul şi ce e focul." La fel, în prea trist de "celebre" zile ale vieţii românilor de azi, cum poţi explica ce e o viaţă cumsecade fără preţuri cumsecade, fără o administraţie corectă, fără autorităţi care-şi respectă cetăţenii, fără conducători politici care să ştie cel puţin ce înseamnă a fi moral?

De curând, preşedintele Traian Băsescu i-a propus pentru poziţia de inamici publici pe "boierii" companiilor de stat "bine instalaţi şi blagosloviţi politic". Pare OK. "Boierii" preşedintelui Băsescu ar semăna oarecum cu "capitalismul de cumetrie" al preşedintelui Iliescu dacă ar exprima o supărare autentică. "Boieri de partid" a creat şi Iliescu, şi Băsescu, şi chiar şi eu (unul dintre ei e chiar domnul Băsescu). Dar există un criteriu esenţial pentru a judeca sinceritatea. Pentru ce i-ai pus în funcţie? Pentru binele public, al eficienţei şi corectitudinii trebii publice sau pentru a te servi pe tine şi pe "loialii" din partidul tău? Proporţiile nu pot fi şi nu sunt niciodată sută la sută, dar, când buna-credinţă e clar preponderentă, e una, când însă aceeaşi bună-credinţă nu se vede, e cu totul altceva. Acţiunea, chiar viaţa unui om de stat vor fi adevărate, adică autentice, dacă deciziile pe care le ia nu sunt propriile capricii, ci sunt îndreptate către realizarea unui proiect sau cel puţin a unei vocaţii care cuprinde fiinţa naţională. Ortega y Gasset spunea că "politica înseamnă să ai o idee clară despre ceea ce trebuie făcut dinspre stat către naţiune". Lipsa de performanţă şi incompetenţa unor conducători de companii de stat nu arată de fapt un fel de complicitate imo­rală? Căci ştim că raţiunea aşezării lor pe funcţie e sifonarea veniturilor acestor companii către buzunarele întovărăşiţilor cu decidenţii, adică cei care conduc politic ţara.

Ce e un om moral ştim; la fel ce e unul imoral. Dar unul amoral? E oare precum ştiinţa care nu face alegeri între bine şi rău, ci merge pe drumul stabilirii adevărurilor empirice prin experimentare şi confruntare cu reali­tatea? Sau e de fapt o dereglare a conş­tiinţei? Căci se ştie că o ne­conştiinţă nu face diferenţa între bine şi rău. Limbajul şi inteligenţa generală pot fi intacte, dar decizia morală e profund alterată. În cumpănă, mă gândesc la definiţia celebrului fizician american Richard Feynman: "ştiinţa este ceea ce am învăţat despre cum să ne protejăm de a ne păcăli pe noi înşine". Adică pe noi toţi.

Se vorbeşte continuu despre criză ca despre un balaur cu 100 de capete. La noi, nimeni nu retează cu adevărat nici unul din aceste capete. Cine, în rândul guvernanţilor, mai vorbeşte însă despre dezvoltare? În mod serios, nimeni, deşi avem una evidentă: dezvoltarea subdezvoltării. Ce e aia? E funcţionarea Românei în rutina ineficienţei administrative şi, în acelaşi timp, a eficienţei furturilor din banii publici. Strălucirea mediocrităţii şi transparenţa neruşinării.