Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu de puţine ori am luat atitudine publică (şi politică) în recunoaşterea muncii, calităţii şi meritelor magistraţilor, în susţinerea priorităţii justiţiei în fragila noastră democraţie. Voi continua să cred, ca şi până acum, că Legea este bolta de susţinere a libertăţii. Însă această boltă cere şi impune nu doar drepturi individuale, ci neapărat şi o alegere comună făcută în numele întregii societăţi. Când în virtutea drepturilor individuale se încalcă flagrant limitele scopului comun al justiţiei aceasta e grav slăbită. Fiindcă respingerea actelor de trimitere în judecată pentru fărădelegi împotriva societăţii (fie că e vorba despre acte criminale sau de jaful banilor publici) ne va arăta care e de fapt "conţinutul" libertăţii de care ne bucurăm.
Mă explic. Nicolae Pleşiţă, "militar în slujba ţării" însă în fapt o unealtă brutală la dispoziţia lui Ceauşescu împreună cu Carlos "Şacalul", unul dintre cei mai notorii asasini ai sovieticilor, continua nestânjenit, după Revoluţie, să afirme că soluţiile "finale" aplicate rezistenţei anticomuniste, disidenţilor sau minerilor erau normale. În justiţie, actele sale criminale nu au fost sancţionate. Generalul Stănculescu a fost găsit vinovat şi aspru condamnat pentru represiunea de la Timişoara în ciuda faptului că probele erau cel puţin insuficiente. Victor Stănculescu a fost degradat, Nicolae Pleşiţă a murit general. Nu acum 20 de ani, ci în zilele noastre. Tot în justiţia noastră, zilele trecute am trăit un moment de anti-justiţie în lupta anticorupţie. Prejudiciată cu milioane de euro prin achiziţii ilegale şi aberante efectuate la ordinele directorului său general, instituţia de interes public ROMSILVA s-a constituit parte civilă, iar procurorii DNA au demonstrat că banii cheltuiţi pentru aceste achiziţii nu erau altceva decât bani publici. Judecătorii celei mai înalte instanţe din România au decis însă că nu era vorba despre nici un prejudiciu fiindcă, nu-i aşa, suntem într-o economie de piaţă. Dacă-i publică instituţia, ce mai contează că banii sunt prăduiţi? Doar sunt "banii nimănui"!
Legea este un instrument social pentru a pune ordine, organiza relaţiile dintre oameni şi a rezolva conflictele care inerent se nasc în societatea numită stat de drept. Magistraţii sunt cei chemaţi să facă pace şi să soluţioneze problemele. Printr-o atentă examinare profesională ei stabilesc faptele şi determină eficient care sunt problemele reale în conflictele aduse în justiţie. În cele din urmă, ei hotărăsc cum se rezolvă acestea. Orice negociere de culise făcută în favoarea uneia din părţi şi în absenţa celeilalte părţi e tot o fărădelege. E frauda prin care noi înşine, cetăţenii făuritori şi beneficiari de libertate, suntem înşelaţi. Parafrazându-l pe Franklin D. Roosevelt, preşedintele salvator al Americii: neutralitatea justiţiei nu înseamnă neutralizarea conştiinţelor.
În aceste condiţii care ar mai fi rolul justiţiei? Un fel de maşină cu manetă care distribuie sentinţe (pui banul, extragi sentinţa)? Exemple? Câte acte de proprietate imobiliară false sau falsificate au fost validate în justiţie? Iată de ce încrederea în justiţie se transformă (uneori) în lehamite.
Nu există nici legislaţie şi nici soluţii magice ale reformei în justiţie. Poverile pe umerii judecătorilor (prea puţini magistraţi pentru prea multe dosare, foarte slabă informatizare pentru cercetare, analiză şi comparaţie) trebuie categoric reduse pentru ca judecăţile să fie rezonabil corecte. Dar dialectica sentinţelor "bolnave" dintre care am menţionat nu ne permite să mai credem într-o Românie necoruptă şi occidentală.
