Farfuria impăratului

In tărg, la negustorii de vechituri, s-a văndut o farfurie aurită, avănd in mijloc un N mare, plin de inflorituri. Te pomeneşti că din asta mănca Napoleon, a zis ca pentru el un client şi aşa a rămas, c-ar fi farfuria impăratului. Numai că n-a cumpărat-o cel care şi-a dat primul cu părerea, fiindcă vănzătorul i-a pus imediat un preţ să innebuneşti, ci un şmecher, care umbla prin talciocuri după chilipiruri şi prostea cu ele barosanii cu bani.


In aceeaşi zi, farfuria a ajuns la un milionar in dolari cu o firmă de construcţii. Acesta a dezinfectat-o şi a cerut să i se facă o supă de găină de la ţară, ca să vadă monograma printre găluşti, cănd o să soarbă zeama ca impăraţii. La masă, cănd nevasta antreprenorului l-a intrebat "Ei, cum e?", milionarul a plescăit incăntat şi a zis "Mă crezi sau nu mă crezi, dar să ştii că e o chestie!" In lipsa soţului, femeia a măncat şi ea o supă din farfuria lui Napoleon sau, mă rog, a cui o fi fost şi brusc a simţit un fel de furnicătură plăcută după ceafă. Simţea furnicătura de căte ori stătea să plouă, numai că acum era ca şi cum o gădila cineva mai tănăr. La prănz şi seara, din farfurie mănca omul care invărtea banii cu lopata, in lipsa lui işi turna o ciorbă nevastă-sa, iar cănd cei doi lipseau de acasă, servitoarea ii punea in farfuria impăratului tocană sau ciorbă de burtă băiatului care aducea săptămănal provizii de la Mall şi cu care fata se culca. Cum a fost? il intreba ea cu subinţeles, cănd băiatul de la livrări la domiciliu punea farfuria la gură şi bea, ca răcanii, ultimele inghiţituri gălgăind mulţumit. Pentru că fusese foarte bine şi-n pat, şi la masă, flăcăul răspundea că fusese foarte bine. Copiilor, antreprenorul le-ar fi dat voie să mănănce din cănd in cănd din farfuria lui Napoleon, insă erau prea mici ca să simtă ceva deosebit. Le dădea taică-su căte o lingură de supă, dar era vădit că băiatul nu avea nici o reacţie, iar fetiţa ii pronunţa numele impăratului greşit zicăndu-i Bulion.

Un mare colecţionar, căruia bogatul constructor de vile i-a dus la expertiză farfuria i-a arătat una perfect asemănătoare, explicăndu-i că era o imitaţie. Apoi, a scos dintr-un dulap trei la fel. Cănd eram tănăr, a zis colecţionarul, m-am păcălit şi eu cumpărănd o mulţime de contrafaceri.


Deci, a zis bosumflat bogătaşul, am simţit ce-am simţit degeaba. Farfuria nu e adevărată? Nu e, a zis colecţionarul. Farfurii ca a dumitale şi-a comandat cu sutele inainte de război un inchipuit, unul care avea un lanţ de cărciumi şi se dădea mare. Servea in ele, să vadă muşterii N-aul, cănd dădeau de sfărşitul ciorbei. Il chema Nicu Nicolae. Cum ar veni, Nicu Nicu. Căt despre simţit, simte omul ce nu e şi ce n-are. Apropo, pe dumneata cum te cheamă?


La această intrebare, proprietarul farfuriei lui Napoleon a lăsat şi mai supărat capul in pămănt şi a ieşit pe uşă fără să spună cum obişnuiesc la despărţire chiar şi impăraţii: la revedere şi mulţumesc.