x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fascinatia sarsanelei cu bani

Fascinatia sarsanelei cu bani

16 Iul 2004   •   00:00

Hotii nostri prefera hold-up-ul cinstit de tip western, cand "baietii rai" opresc diligenta, impusca vizitiul, iau sacii cu bani si dispar in codrul verde. Doar ca, adaptati fiind vremurilor, sunt pe mana cu vizitiul si cumpara genti de voiaj de la hypermarket.

In Romania secolului XXI e mult prea complicat sa-ti inchipui o deturnare bancara de fonduri, o spargere de parola si virarea subita a banilor in Insulele Cayman, la umbrelute si briza binefacatoare. Hotii nostri prefera, ultimele zile au confirmat aceasta stare de fapt, hold-up-ul cinstit de tip western, cand "baietii rai" opresc diligenta, impusca vizitiul, iau sacii cu bani si dispar in codrul verde. Doar ca, adaptati fiind vremurilor, sunt pe mana cu vizitiul si cumpara genti de voiaj de la hypermarket.

Nu doar praduitorii declarati au in Romania pasiunea cash-ului. Sunt, in tara romaneasca aflata in plin proces de integrare in UE, "n" firme, unele chiar cu pretentii, care-si platesc salariatii direct de la sacosa. Exista, de altfel, exemple de "persoane fizice" si societati care au achitat cu banii jos, la casieriile institutiilor publice, cumparaturile de sezon de tipul intreprinderilor falimentare de stat. Imensa majoritate a angajatilor magazinelor se uita la tine ca la o aratare daca scoti cardul din buzunar. Fereasca Dumnezeu sa-ntrebi daca au POS-uri, ca scuipa-n san, isi fac trei cruci si-ti spun ca nu tin ei in pravalie unealta diavolului.

Conducatori din sport merg la vestiare inaintea meciului (dupa ce, in prealabil, se trag in poza si dau cateva declaratii la tv) cu mormanul de bani la plasa. Sa le ridice baietilor moralul si eventual sa vada tara ca miliardarul cutarica are cu ce. Iar vajnicii sportivi sa nu fie dezamagiti dupa victoria glorioasa, cand traditionalul strigat de lupta "sa vina cascavalul" trebuie sa-si gaseasca un corespondent in realitate. Un proaspat politician, autointitulat asa dupa ce trecuse prin stadiile de "latifundiar" si "finantator", plateste contractele fotbalistilor sai direct la stadion si pleaca-n strainatate, pe calea aerului, sa reprezinte Romania, cu punga de bani la subsuori. Transferurile sportivilor (atat la intern, cat si la export) sunt vesnic suspectate ca se fac in conformitate cu filozoficul principiu "para-ndarat", adica scriem pe hartie mai putin si facem partaj pe diferenta. Doar nu degeaba, in ultimii ani, cele mai atractive piete de profil sunt cele din fosta Uniune Sovietica, noul El Dorado al gramezilor de bani.

Inainte de a ne plange de eternul complot planetar care ne submineaza, inaintea indeplinirii oricaror alte criterii care (macar) sa ne apropie de tarile pe care le invidiem, ar fi bine sa ne intre bine-n cap un lucru. Lumea buna si civilizata spre care tindem functioneaza, cel putin din punctul de vedere al circulatiei banilor, altfel decat noi. La ei se plateste prin banca…

×
Subiecte în articol: editorial