x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Faţă în faţă

0
Autor: Adrian Năstase 03 Dec 2008 - 00:00

Am încercat în toamna asta să transmit un mesaj cât mai clar şi m-am bucurat să aflu că duminică aceia din colegiul meu l-au acceptat într-un număr suficient de mare. Ei n-au votat o poză sau un zvon. Ştiu că m-au "verificat" cu atenţie. Şi eu m-am verificat cu atenţie cu acelaşi prilej. Am spus mereu că "legenda negativă Năstase", pe seama căreia unii şi-au construit chiar cariere, nu are legătură cu omul.





Scriu aceste rânduri de Ziua Naţională şi mă bucur să pot spune, în chiar această zi, "am învăţat în ultimele luni încă ceva despre ţara mea". Ceva trainic şi dătător de speranţă.

În ultimele trei luni, am trăit mai ales într-o parte de Prahova despre care am avut prilejul să vă vorbesc destul de mult. Şi nu e momentul să fac acum un desen al acestei experienţe, pentru că ea, de fapt, abia începe. În aceste luni, am făcut oamenilor de acolo o propunere. Dumi­ni­că, ei au acceptat-o. Din această săptă­mâ­nă trebuie să încep să transform propu­nerea mea în realitate, să o pun în mişcare.

Au fost destui cei care m-au ironizat pe parcursul acestei campanii, sugerând că am şi eu prilejul, acum, să descopăr Ro­mâ­­nia reală. Deşi eu fac campanii electo­rale de 18 ani şi chiar dacă până acum eram un nume în fruntea unei liste, nu lista, ci eu eram cel care umbla printre oameni, în oraşe şi sate, pe spaţii mult mai largi, pentru că reprezentam parti­dul dincolo de circumscripţie, la nivel na­ţional. Mai mult, acum patru ani am candidat, în nume personal, la Preşe­dinţie şi am pătruns în colţuri îndepărtate de Ro­mâ­nie – inclusiv la Mălini, în nordul Mol­do­vei, unde mi-am anunţat candidatura. Nu am avut acum revelaţia contactului cu realitatea, ci pe cea a unui anumit fel de a intra în contact cu oamenii.

Spre deosebire de zonele urbanizate, în colegiile cu multe comune şi oraşe mici, nimic nu se interpune între tine şi alegător. Mesajul tău, bun-prost, merge de la gură la ureche, aşa cum se întâmplă în mod normal între oameni. Nu te adresezi de la televizor, pentru că satele nu au televiziuni, nu eşti atacat sau apărat în talk-show-uri, pe care cei de acolo nu le urmăresc. Faci degeaba kilometri pătraţi de panouri pe care nu ai unde să le pui. Mai scrii o scrisoare. Îţi descrii intenţiile într-un pliant. Dar mai presus de orice te vezi cu alegătorii, îi asculţi, le vorbeşti.

Nu există filtre, nu există şmecherii americăneşti îndărătul cărora să-ţi ascunzi defectele. Eşti votat chiar tu, cel cu care alegătorii s-au văzut într-o joi şi într-o vineri şi peste două săptămâni, într-o sâmbătă.

Sunt unul dintre românii cu o biografie politică plină. Orice istoric al momentului ar putea extrage din ea ce doreşte şi mi-ar putea face portrete mai bune sau mai rele. Am participat la numeroase proiecte. S-au spus despre mine, cu patimă, vrute sau nevrute. Dar în campania mea din Prahova toate astea au avut o importanţă mică. Sigur, cei de acolo îmi ştiau numele, aveam ceea ce se cheamă "notorietate". Dar toată această istorie personală nu mai valorează nimic dacă cel din faţa alegătorului nu reuşeşte să transmită, să convingă, să stârnească încredere. Nu eşti la un interviu în care angajatorul îţi răsfoieşte, doct, CV-ul.

Am încercat în toamna asta să transmit un mesaj cât mai clar şi m-am bucurat să aflu că duminică aceia din colegiul meu l-au acceptat într-un număr suficient de mare. Ei n-au votat o poză sau un zvon. Ştiu că m-au "verificat" cu atenţie. Şi eu m-am verificat cu atenţie cu acelaşi prilej. Am spus mereu că "legenda negativă Năstase", pe seama căreia unii şi-au construit chiar cariere, nu are legătură cu omul. E evident că cei din Prahova nu au ales această legendă, ci omul cu care s-au întâlnit. Acelaşi om care le mulţumeşte acum pentru încredere şi îi asigură că vor fi bine şi responsabil reprezentaţi acolo unde se fac legile. Dar despre toate astea voi avea prilejul să vorbesc cu ei, ca de obicei, faţă în faţă.

P.S. Recent, la un post de radio, Traian Băsescu se întreba, retoric, de ce au primit un nou mandat pentru Parlament oameni despre care "ştim lucruri rele". Răspunsul românilor a fost clar: au considerat că lucrurile "rele" erau, de fapt, "lucrături portocalii". Dar în 2004, când l-au votat pe Băsescu la Preşedinţie, nu se ştiau "lucruri rele" despre el, în condiţiile în care povestea flotei devenise un fel de căutare a Elodiei, avant la lettre?!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de