Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ieri, la Fundația Europenă Titulescu - prestigioasă entitate a mediului academic și diplomatic al cărei mentor este Adrian Năstase -, a fost lansată cartea sociologului, publicistului și diplomatului Ioan C. Popa: ,,Fața nevăzută a agresorului. Pactul Ribbentrop –Molotov și urmărire lui pentru România’’, apărută recent la editura SemnE. Prilej cu care s-a desfășurat o substanțială, incitantă dezbatere, moderată de către prof.univ.dr. Adrian Năstase, în cadrul căreia au susținut alocuțiuni ambasadorul Dumitru Preda, prof.dr.Mihai Milca, publicistul Corneliu Vlad și, bineînțeles, autorul, Ioan C.Popa.
În continuarea unor statornice preocupări ale autorului, în centrul cărora s-a aflat studierea mecanismelor de putere ale regimului totalitar sovietic și, în mod deosebit, consecințele nefaste ale acestor politici represive asupra vieții românilor din Est, noua sa carte oferă, pe baza unui amplu material documentar, o veritabilă cheie pentru mai buna înțelegere a locului României în confruntările de interese și în aranjamentele murdare în care erau angrenate cele două mari puteri europene. Lansând, totodată, o serie de teme de meditație cu referire ,de data aceasta, la o serie de procese care se derulează în Europa și în lume și care, direct sau mediat, ne pot sau ne-ar putea viza într-un fel sau altul. În mod special, mi se pare de menționat faptul că această dezbatere a constituit un justificat prilej de a reflecta, cu aplecare și cu seriozitate, asupra avertismentului pe care Nicolae Titulescu l-a dar încă în anul 1937,cu doi înainte de perfectarea odiosului pact între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin:,,Trebuie să ne reamintim învățăturile trecutului cu privire la relațiile ruso-germane’’.Avertisment de care, din păcate, mai marii României de la acea vreme nu au ținut seama, așa încât, din păcate, cea ce a urmat, rămâne, încă, o rană deschisă…
Cât privește maniera în care regimul de la Berlin și cel de la Moscova și, firește, acoliții lor, se raportau la România- față de care, în mod constant și unii și alții, au îmbinat perfida curtoazie cu amenințarea brutală numai pentru a-și impune interesele - este pe deplin edificator răspunsul pe care, în mai 1939, Molotov l-a transmis la întrebarea dacă, la întoarcerea în țară după o vizită în Turcia, P.Potemkin, adjunct al ministrului sovietic, de externe, trebuia ,,să intre în tratative cu guvernul român?’’ Răspunsul lui V M Molotov, cel care, curând va deveni ministru de externe al URSS, fiind:,,Vă sfătuim să nu vă opriți în România, iar dacă totuși românii vor urca în vagonul dumneavoastră, puteți să vorbiți cu ei despre vreme’’. Întâmplare redată și comentată în cartea lui Ioan C Popa și care, pusă în relație cu multe altele asemenea ei a oferit participanților la dezbateri solide motive pentru a face mențiune expresă la acea,,față urâtă a celor care decid la masa unor aparente tratative’’.
Înseamnă, însă, toate astea, că România, și în mod direct, România zilelor noastre, trebuie să se resemneze,adică ,,să ia poziția ghiocelului’’ și să se conformeze, fără crâcneală, unor comenzi primite, doar pentru că acestea vin ,,de la un anumit centru conducător’’?
Iată o întrebare care a revenit cu o semnificativă frecvență în discuțiile de ieri de la Fundația Europeană Titulescu și în legătură cu care a fost menționat, în mod special, unul dintre acele memorabile momente în care diplomația românească a avut o poziție care a contat și, în final, a s-a impus. Este vorba despre bătălia diplomatică pe care a purtat-o, în primăvara lui 1933, Nicolae Titulescu, după ce, pe 18 martie, Benitto Mussolini a propus încheierea unui pact între Italia, Germania, Franța și Marea Britanie supranumit chiar ,,Pactul celor patru’’, prin care,de comun acord, numai aceste patru aceste state urmau să reglementeze toate problemele economice și politice ale Europei, inclusiv pe cele ce țineau de domeniul unor revizuiri teritoriale. Idee pe care liderii de la Paris și de la Londra au îmbrățișat-o fără rezerve, socotind-o chiar ca folositoare pentru țările lor. Diplomatul de geniu care era Titulescu a avut, însă, reprezentarea clară a pericolului uriaș al acestui proiect care era menit să elimine, din start, de la masa tratativelor țările mici și mijlocii. Ca urmare, la 25 martie, Consiliul Permanent al Mici Înțelegeri a dat publicității un comunicat în care respingea în mod categoric acordurile,,ce ar avea drept scop să dispună de drepturile terților’’.Comunicat în care se regăseau ideile categorice avansate de către marele diplomat român.
Acesta a fost, însă, numai primul pas pentru că, imediat după publicarea comunicatului, Nicolae Titulescu a plecat într-un voiaj diplomatic având ca destinații precise Londra și Parisul. Definitorii pentru acest demers diplomatic fiind, prin excepționala lor încărcătură de curaj și de înțelepciune, cuvintele cu care Nicolae Titulescu i s-a adresat ministrului francez de externe, Paul Boncour: ,,Dacă Franța renunță la sfânta sa misiune de protectoare a micilor puteri, ne vom lipsi de ea! Nu suntem până într-atât de părăsiți de zei încât să nu mai putem găsi prietenii mai loiale și mai curajoase! Și chiar de ar fi să rămânem singuri, nu e vom înclina în fața deciziei Clubului păcii al vostru! Și eu, eu am misiunea să vă previn, în moc caritabil, că revizuirea tratatelor va aduce războiul’’. Acesta a fost avertismentul pe care l-a transmis Nicolae Titulescu guvernaților francezi și el a fost relatat de către marea jurnalistă Genevieve Tabouis. Care nu ezită să le caracterizeze folosind expresia, cam… nediplomatică, dar atât de potrivită, ,,i-a tras (Titulescu n.n.) o săpuneală zdravănă ( lui Paul Boncour n.n.)’’.
În aceiași termeni categorici, folosind, și de această dată, argumentele dreptului internațional, a discutat Nicolae Titulescu și la Londra, unde le-a spus, la fel de direct, atât premierului Ramsay Mc Donald cât și ministrului de externe,John Simon:,, Dumneavoastră sunteți atât de mare iubitor al păcii, încât ați devenit un propovăduitor al războiului.Asta v-o spune Titulescu. Țineți minte! Revizuirea tratatelor înseamnă război’’. De reținut fiind împrejurarea că, și de data asta, relatarea îi aparține nu unei persoane din anturajul lui Titulescu ci unui diplomat englez, ambasadorul Wickham Steed. În consecință, după ce au reflectat asupra avertismentelor primite de la ,,Marele Tit’’, guvernanții francezi și cei englezi și-au dat seama cât de multă dreptate avea acesta și, ca urmare, scenariul ,,directoratului celor patru’’ a fost abandonat. Întâmplare care- desigur, păstrând proporțiile cuvenite- ar trebui să ne dea foarte serios de gândit, mai cu seamă acum, când scenariul unei Uniunii Europene cu două sau mai multe viteze este reluat și agitat, inclusiv ca avertisment la adresa unor state membre care ar da semne că nu dau ascultare unui anumit centru conducător!
Acesta ar fi unul dintre subiectele cele mai incitante abordate în dezbaterile prilejuite, ieri, de lansarea la Fundația Europeană Titulescu a cărții lui Ioan C Popa ,,Fața nevăzută a agresorului’’, pe care am dorit să îl reiau și să îl detaliez cu această ocazie, apelând la consistenta analiză pe care a realizat-o prof. uni. dr. Ioan Scurtu în comentariul publicat sun titlul,,Nicolae Titulescu-întotdeuna în centrul evenimentelor’’. Notațiile de față dorindu-se a fi, în felul lor, încă o confirmare a calități definitorii a acțiunilor desfășurate în cadrul Fundației Europene Titulescu. Capacitatea de stimula lectura deschisă a lucrărilor lansate și a problematicii analizate în dezbaterile care au lor sub egida sa și,în acest fel, de a genera teme inedite de reflecție, noi întrebări și posibile orizonturi de abordare.
