x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Felul doi

0
Autor: Tudor Octavian 05 Mar 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Una dintre multele convingeri cu care m-am format ca român, fără să-mi dau seama în ce măsură un obicei devine convingere şi nici unde poate să ducă relaţia incestuoasă dintre deprindere şi filozofie a vieţii, a fost aceea că, la prânz, toţi oamenii de pe toate continentele mănâncă felul întâi şi felul doi, iar seara, numai felul doi.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Una dintre multele convingeri cu care m-am format ca român, fără să-mi dau seama în ce măsură un obicei devine convingere şi nici unde poate să ducă relaţia incestuoasă dintre deprindere şi filozofie a vieţii, a fost aceea că, la prânz, toţi oamenii de pe toate continentele mănâncă felul întâi şi felul doi, iar seara, numai felul doi.


Copil fiind şi ignorant în chestiunile fusului orar îmi sorbeam ciorba cu un discret sentiment de solidaritate universală la lichide. N-aveam nici o îndoială că, exact la aceeaşi oră, miliarde de semeni aveau în faţă o farfurie cu supă sau cu ciorbă. După ce am aflat că, în majoritatea ţărilor de pe glob, masa de seară pica la gustarea de dimineaţă şi că felul întâi nu numai că se servea înainte de felul doi, dar şi că alte popoare mâncau când la noi era miezul nopţii, am înţeles, fără să sufăr prea tare, că ordinea lucrurilor putea fi, în multe alte locuri, alta. Cum însă eu mâncam felul întâi înainte de felul doi, nu-mi făceam probleme. Nu mă simţeam vulnerabil la convingeri.


Savanţii care ne avertizează că suntem ce mâncăm şi cum mâncăm nu se referă doar la constituţie şi sănătate. În ce mă priveşte, locuind până după 30 de ani numai în cămine şi mâncând la cantină, am continuat să cultiv convingerile căpătate în familie. O singură dată, în şcoala de ofiţeri de aviaţie, am primit la prânz spanac cu ouă, în loc de tradiţionala zeamă de la felul întâi, şi multă vreme după asta am fost neliniştit, fără să realizez relaţia dintre cauză şi efect. Am fost extrem de neliniştit fără o cauză anume. E foarte probabil ca absenţa ciorbei de la felul întâi să-mi fi strecurat în suflet ideea că totul se putea şi altfel. Nu doar în ceea ce privea regulile mesei, ci şi în viaţa pe care o dusesem, o duceam şi aveam să o duc. Nu că trăisem prost. Trăisem aşa cum trăiam cu toţii, dar se putea şi altfel. La modul absolut altfel.


Ani de-a rândul apoi, la Arhitectură şi la Filologie, am mâncat aiurea şi ce s-a nimerit. Nu aveam bani de cartelă, iar când reuşeam să-mi cumpăr una, îmi cumpăram numai cartela pentru prânz. Nu resimţeam lipsa mesei de seară ca pe o defecţiune, ci ca pe o victorie. Nu mai eram legat de un loc şi un program, mâncam ceva la repezeală în timp ce mergeam sau mă uitam la un film, ceva ce nu avea o definiţie, şi mă înfiora o senzaţie de eliberare netrăită până atunci.


Sunt ani buni de când nu mai mănânc ciorbe şi supe. Cât despre felul doi, uit în ce a constat el de îndată ce termin de mâncat. Colindând lumea şi mâncând ca alţii pe alte fuse orare, toate convingerile mele culinare, consumate în prima jumătate a vieţii, s-au estompat, au fost înlocuite de convingerea că hrana, când se eliberează de multele constrângeri ale tradiţiei, devine o formă individuală de creativitate. Când merg la un restaurant din Bucureşti cu specific naţional-libanez, grecesc, italian sau mexican – nu caut tradiţia, ci libertatea. Nu maţul e cel care mi se bucură. Mi se bucură mintea, ochii, sufletul. Nu m-aş mira dacă pe un meniu aş citi că specialitatea casei sunt nu felul întâi şi doi, ci felurile o mie două sute şaisprezece şi zece mii patru sute opt.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   felul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de